Oricine a lucrat vreodată în arhitectură știe cât timp durează finalizarea înscrierilor la concursuri. Oricine a realizat vreodată o randare arhitecturală, în special înainte de era computerelor, știe cât timp dura o randare. De aceea, competițiile precum cele sponsorizate de Impact sunt atât de impresionante.
Impact este „o platformă pentru competiții de design arhitectural care implică tineri arhitecți și inovatori”, iar „competițiile sale își propun să abordeze unele dintre cele mai relevante preocupări ale planetei noastre cu intenția de a genera discuții și soluții bazate pe design”. Cea mai recentă competiție a fost Micro Locuințe 2022:
Competiția are un juriu interesant și, așa cum se întâmplă adesea, nu sunt de acord cu alegerea câștigătorului, motiv pentru care probabil nu sunt niciodată invitat a doua oară atunci când am făcut parte dintr-un juriu.
Ocupați străzile
Luați schema câștigătoare de aici, „Occupy the Streets” (Ocupați Străzile) de Henry Smith din Statele Unite. El abordează o lipsă de locuințe în Salt Lake City, Utah, unde, din cauza „unui aflux de bogăție, cuplat cu o cerere mare, muncitorii zilieri și artiștii în devenire care fac un oraș măreț sunt expulzați.”
„Propunerea îndrăzneață este să nu se folosească deloc ‘teren’. Orașul are 130 de străzi exagerat de largi. Intenția de design este de a utiliza o alee mediană largă, destinată parcării, pentru un proiect de micro-locuințe supraetajate, în conjuncție cu un refugiu liniar de grădină publică poziționat deasupra străzii. Există o supraabundență de zonă irosită care ar putea fi utilizată în mod inventiv și, simultan, ar contribui la echitatea socială prin spațiul verde. Fără costul terenului convențional, acest concept ar putea fi replicat în întreg contextul urban. Locuitorii anteriori s-ar putea întoarce și, din nou, să-și ocupe străzile și orașul.”
Aceasta este o idee bună, dar nu nouă. Așa cum a fost notat în Buletinul Informațional al Arhitecților din 2016, „A spune că drumurile din Salt Lake City sunt incredibil de largi este un eufemism. Inițial, această lățime a derivat de la fostul guvernator mormon al teritoriului Utah, care a stipulat că o echipă de boi cu carul lor ar trebui să poată face o întoarcere în stradă.”
Ei descriau o propunere anterioară de a construi în mijlocul drumului, și nu au pus-o la peste 5,18 metri înălțime pentru a păstra parcarea la nivelul solului, un cost suplimentar semnificativ. Fără niciun motiv bun pe care să-l pot discerne, Smith proiectează, de asemenea, unitățile ca pe o construcție cu niveluri despărțite (split-level), ceea ce limitează ocuparea la persoanele pe deplin capabile, dar aceasta pare a fi o problemă la multe dintre înscrieri.
Casa pe stâlpi
Sunt multe lucruri de admirat la premiul al doilea câștigat de Lenny Lee Liang Lew și Lim Jian Jun din Regatul Unit.
Îmi plac foarte mult desenele în tonuri sepia și amestecul de utilizări.
Îmi place cum există spațiu de depozitare sub podea construit în secțiunile curbate, asemănătoare cu o cocă de barcă, etichetate cu grijă pentru biciclete, cărți și unelte de grădină. Nu-mi place cum ajungi la etajul al doilea pe o scară. Chiar și persoanele pe deplin capabile vor găsi acest lucru problematic și periculos. Mă plâng de acest lucru la fiecare casă minusculă cu mansardă: nu vrei să trebuiască să cobori pe o scară în mijlocul nopții când trebuie să mergi la baie.
Micro-turnul
Așa cum se întâmplă adesea în aceste competiții, găsesc mențiunile onorifice mai interesante și mai provocatoare decât câștigătorii. Îmi place acest Micro Turn de Stefanie Huenitzsch, Thomas Blachut și Zoe Beccard de la firma germană ARCH x TECTURE, deoarece abordează o problemă reală: Cum te descurci cu site-uri minuscule?
De obicei, nu sunt doctrinar cu privire la fiecare unitate fiind complet accesibilă; necesită mult spațiu. Dar aici, fiecare unitate de aproximativ 32,5 metri pătrați este partajată de patru persoane, fiecare având un pat tip mansardă accesibil printr-o scară. Designuri precum acestea pun persoanele chiar și cu cele mai moderate dizabilități sau pe cele mai în vârstă (sau chiar pe cele puțin amețite) în situații periculoase. Liftul de la nivelul intermediar nu ajută nici el.
Poate dacă nu l-ar fi proiectat cu spații duble în înălțime, ar fi putut oferi mai multe unități fără mansarde, și ar fi fost mult mai util și accesibil pentru mai mulți oameni. Dar atunci ar fi fost doar un bloc normal și probabil nu ar fi câștigat o mențiune onorifică.
Locuind în coexistență cu clădirea Seagram
Apoi sunt schemele complet sălbatice, imaginative, care mă entuziasmează, cum ar fi aceasta de la Sang Yun Lee și Yusuk Kim din Coreea de Sud. Aici, designerii notează că clădirile de birouri sunt depășite, dar că mulți oameni trăiesc singuri și sunt disperați să găsească cazare. Așa că iau una dintre cele mai importante și emblematice clădiri de birouri din lume, Clădirea Seagram, proiectată de arhitectul germano-american Ludwig Mies van der Rohe, și o acoperă cu schele și unități de locuințe care urcă și coboară de-a lungul nucleelor de lift.
Acestea sunt practic dormitoare mobile; te miști rapid pe fațada clădirii pentru a ajunge la facilitatea de care ai nevoie.
Fie că este vorba de Etajul Facilităților cu restaurante și frizerie, Etajul de Agrement cu piscină, terenuri de squash și sală de sport; Etajul Social, cu barul, ringul de dans, circul și Rodeo, sau plictisitorul etaj de birouri.
Mies Van der Rohe a scris odată că „arhitectura este voința epocii concepută în termeni spațiali”. Ce ar spune dacă ar vedea una dintre cele mai importante clădiri ale sale adaptându-se la voința epocii? Ar admira ingeniozitatea și onestitatea în utilizarea materialelor și tehnologiei sau s-ar întoarce în mormântul său miesian?
Zeci de alte proiecte de văzut la IMPACT.
