Denis Hayes, CEO-ul Fundației Bullitt, numește Centrul Bullitt din Seattle „un proiect științific gigantic”. Hayes spune: „Am integrat o mulțime de tehnologii de ultimă oră. Dacă totul ar fi funcționat perfect, asta ar fi putut însemna că nu am fost suficient de îndrăzneți.”
Una dintre aceste tehnologii a fost utilizarea toaletelor cu compostare. Le-am lăudat într-o postare arhivată, numind băile din Centrul Bullitt „cele mai dulci mirositoare toalete în care am fost vreodată”. Asta pentru că existau ventilatoare care aspirau aerul prin vasul toaletei către marile compostoare phoenix aliniate la subsolul clădirii.
Inginerul Allison Bailes a avut una în casa sași ar spune același lucru:
Există multe beneficii ale toaletelor cu compostare. Este ridicol să folosești milioane de litri de apă potabilă pentru a spăla ceva ce de milenii a fost considerat o resursă valoroasă—fecalele, care produceau îngrășământ excelent, și urina, care era plină de potasiu valoros—și apoi să încerci să cureți înainte ca acestea să fie deversate în ocean sau râu. Și așa cum scria pe indicatorul de la Centrul Bullitt, folosește cu 96% mai puțină apă.
Este nevoie de o cantitate uriașă de energie pentru a purifica apa și a o distribui, apoi pentru a o trata odată ce este folosită. Potrivit documentului oficial de la Centrul Bullitt, „în California, utilizarea energiei legate de apă consumă 19 la sută din electricitatea statului, 30 la sută din gazul natural și 88 de miliarde de galoane (~333 de miliarde de litri) de combustibil diesel în fiecare an”. Adăugați tot gazul natural și cărbunele folosite pentru a produce îngrășământul care a înlocuit fecalele (3% din emisiile mondiale) și vorbim de carbon serios.
Probabil este și mai sănătos. Am menționat anterior că există un nor de bacterii și aerosoli care sunt lansați în aer atunci când oamenii trag apa, și am sugerat ca oamenii să „tragă apa și să plece” după utilizarea unei toalete convenționale. Cu un composter, nu există tragere de apă și vă puteți lua timpul.
Ca proiect științific, toaletele cu compostare de la Centrul Bullitt au fost un succes uriaș; s-au învățat multe. Ca toalete pentru persoanele care lucrează și vizitează clădirea, precum și Fundația care o operează, nu au fost un succes atât de mare. Unele dintre motive au fost tehnice:
Nu exista suficient spațiu în jurul sau deasupra compostoarelor pentru a le întreține, deoarece erau toate împachetate strâns. Majoritatea operațiunilor de service se făceau din față, dar „accesul în partea de sus a compostoarelor era suboptim pentru întreținerea săptămânală de rutină care era necesară”.
Deșeurile nu erau distribuite uniform. Deoarece fiecare coloană mergea la un singur composter la subsol, unele toalete se umpleau mai mult decât altele. De exemplu, compostoarele care deserveau băile pentru bărbați se umpleau mai repede decât cele pentru femei, din cauza fenomenului binecunoscut că bărbații mănâncă mai multă mâncare și produc mai multe fecale. Acest lucru „cauza ineficiențe, în special când venea vorba de golirea compostoarelor. În loc să umple un camion golind toate cele zece dintr-o dată, Centrul Bullitt trebuia să golească compostoarele la momente diferite”. Documentul oficial notează că băile unisex ar putea atenua această problemă.
Gestionarea unei singure clădiri este dificilă. Deșeurile de la toalete trebuiau transportate cu mașina pe o distanță de 52 de mile (~84 de kilometri) la o instalație de tratament secundar (trebuie lăsat să stea o perioadă pentru a se asigura că toate bacteriile sunt distruse) cu camionul parțial încărcat. Este ca și cum gunoiul tău ar fi ridicat dintr-o singură casă și dus în orașul vecin; dacă acest lucru s-ar face la scară de cartier sau campus, atunci ridicarea și gestionarea ar putea fi mult mai eficiente.
Nu era rezilient. Dacă se întrerupea curentul sau ventilatoarele aveau nevoie de întreținere, „mirosurile din compostoare se mutau rapid în băi și spațiile de birouri, ceea ce nu era popular”.
Drenajul era slab. Rezervorul de levigat (lichidul care se scurge, în principal urină) și toaletele stăteau amândouă pe podeaua plată. În fotografia toaletei lui Allison Bailes, aceeași marcă ca și la Bullitt, toaleta este ridicată din acest motiv.
Experiența utilizatorului nu a fost exact cea așteptată. Au existat „probleme de întreținere mult mai mari cu sistemul de tragere a apei cu spumă decât se anticipase. Aproximativ jumătate din timpul total petrecut de inginerul clădirii la fața locului a fost dedicat rezolvării problemelor la compostoare sau la toalete, iar munca era adesea destul de neplăcută”.
Acesta este un limbaj politicos care descrie faptul că spuma nu își făcea treaba așa cum trebuia, că vasurile erau adesea murdare, adesea cu reziduuri de hârtie igienică lipite pe interior, iar portarii de zi trebuiau să le curețe constant.
Acesta este o problemă culturală, mai degrabă decât una funcțională.
În băile comerciale din America de Nord suntem obișnuiți cu vasuri mari cu o țintă mare, cu valve de tragere a apei conectate la conducte de apă sub presiune înaltă și o tragere a apei foarte puternică. Acesta este standardul american.
În Europa, toaletele din instalațiile comerciale erau adesea aceleași unități încorporate în perete pe care oamenii le au acasă și folosesc foarte puțină apă. De obicei, există o perie lângă fiecare toaletă, chiar și în hoteluri și birouri, și se așteaptă ca oamenii să o folosească. O căutare rapidă pe Quora a răspuns la întrebarea de ce există întotdeauna o perie de toaletă și de ce este folosită:
- „Nu este vorba de jenă, este vorba de a fi responsabil. Treaba menajerelor este să-ți curețe camera, dar bucățile de excremente din toaletă sunt prea personale și cu siguranță ar scârbi menajera. Eu și mulți alți oameni credem că a lăsa toaleta murdară așa este nepoliticos din acest motiv.”
- „În unele țări europene, legile impun ca toaletele publice—inclusiv cele din camerele de hotel—să aibă tot echipamentul de curățare necesar.”
- „Este o curtoazie să lași toaleta curată.”
- „Pentru noi, a lăsa o toaletă murdară după ce ne facem treaba este lipsit de considerație și scârbos.”
- „Dintr-o perspectivă europeană: de ce toaletele din SUA nu au niciodată o perie de toaletă în baie? Nu pot să las toaleta așa!!”
Este destul de greu să convingi oamenii să folosească toalete cu compostare în primul rând; oamenii sunt neliniștiți să stea deasupra unei găuri întunecate. A convinge nord-americanii să își asume responsabilitatea de a folosi o perie și de a curăța vasul după ei va fi și mai greu.
Documentul oficial Bullitt sugerează că toaletele cu tragere a apei prin vid „pot îmbunătăți, de asemenea, experiența utilizatorului prin menținerea vasului mult mai curat decât sistemul de tragere a apei cu spumă”, dar vor fi dezamăgiți: este o cantitate foarte mică de apă la fund, este o experiență a toaletei foarte europeană și adesea va trebui în continuare să fie periată. Toaleta cu vid face ca oamenii să se simtă mai bine pentru că nu stau deasupra unei găuri, dar nu este o piscină de toaletă conform standardului american.
Există multe lecții de învățat din experimentul științific care este Centrul Bullitt. Există cele funcționale evidente, cum ar fi asigurarea spațiului pentru întreținere, și cele operaționale care decurg din a fi o insulă de toalete cu compostare într-un oraș de toalete cu tragere a apei, astfel încât nu există economii de scară în gestionarea deșeurilor.
Dar cele mai interesante sunt cele culturale—cum băile unisex au mai mult sens, deoarece ar distribui deșeurile mai uniform, și cum oamenii probabil vor trebui să învețe să folosească o toaletă diferit într-o lume cu puțină sau fără tragere a apei.
Fundația Bullitt merită un mare credit pentru că a încercat acest lucru în primul rând, dar și pentru producerea documentului oficial care a analizat problema.
În eseul ei „Civilization & Sludge: Notes on the History of the Management of Human Excreta,” Abby Rockefeller a descris cum inginerii din Europa și Statele Unite la mijlocul secolului al XIX-lea au dezbătut cum să gestioneze deșeurile umane.
Am trăit cu consecințele acestor decizii de atunci. Centrul Bullitt a fost o încercare curajoasă de a remedia acest lucru, de a demonstra că nu trebuie doar să tragem apa și să uităm, că nu trebuie să impunem deșeurile noastre cuiva aflat în aval sau să aruncăm resurse valoroase în toaletă. Trebuie să continuăm să încercăm acest lucru, iar experiența lor îi va ajuta pe alții să o facă corect.
Dar la un moment dat, utilizatorii acestor sisteme vor trebui să își asume o mică responsabilitate personală pentru aceste probleme și să curețe după ei. Acesta este viitorul și cu toții va trebui să ne obișnuim cu el.
