Celebri căței prezidențiali

Laddie Boy, terrierul Airdale (Warren G. Harding)

Deși obiceiurile legate de animale de companie ale editorului de ziare devenit președinte, Warren G. Harding, bântuit de scandaluri, nu l-ar fi făcut pe Marc Morrone să tremure în genunchi în același mod ca succesorul său, Calvin Coolidge, care era asemenea doctorului Doolittle, Harding este considerat a fi deținătorul primului câine al Casei Albe care a atins statutul de celebritate autentică. Așa cum notează Smithsonian Magazine, iubitul terrier Airdale al lui Harding, Laddie Boy, a fost primul cățel prezidențial care a primit presă regulată în ziarele țării (faptul că participa la ședințele de cabinet în propriul său scaun personalizat și ținea conferințe de presă false probabil a avut ceva de-a face cu asta). Tom Crouch, un istoric al Institutului Smithsonian, remarcă: „Deși nimeni nu-și mai amintește de el astăzi, faima contemporană a lui Laddie Boy îi eclipsează pe Fala al lui Roosevelt, pe beagle-ii lui LBJ și pe Barney Bush. Acest câine a primit o cantitate enormă de atenție în presă. Au existat câini faimoși de atunci, dar niciodată ceva de genul acesta.” După ce Harding a decedat în timpul mandatului, în 1923, o statuie în mărime naturală a lui Laddie Boy – cățelul i-a supraviețuit stăpânului cu șase ani – a fost creată de sculptorița Bashka Paeff din Boston folosind peste 19.000 de penny topiți, donați de vânzătorii de ziare îndoliați. Predecesorul lui Harding, Woodrow Wilson, a deținut și el un Airdale, dar a fost mai bine cunoscut pentru berbecul său Old Ike, iubitor de tutun.

Rob Roy, collie-ul alb (Calvin Coolidge)

Are sens că Calvin Coolidge, vestit pentru tăcerea sa, a crescut la o fermă din Vermont; al 30-lea președinte al Americii își iubea animalele. Printre menajeria prezidențială — unele animale trăiau la Casa Albă, în timp ce altele locuiau la grădini zoologice — se numărau un măgar pe nume Ebeneezer, un hipopotam pitic pe nume Billy, un wallaby, un râs, canari și o pereche de ratoni numiți Rebecca și Horace. Pe lângă colecționarea de animale de companie hotărât neconvenționale, Coolidge și prima doamnă Grace Coolidge erau iubitori înflăcărați de câini și au deținut mulți. Poate cel mai faimos canin al lui Coolidge a fost Rob Roy, un collie alb imortalizat într-un portret al primei doamne care atârnă în Camera de Porțelan a Casei Albe. Coolidge a scris despre Rob Roy în autobiografia sa: „A fost un companion statuar, de mare curaj și fidelitate. Îi plăcea să latre de la ferestrele de la etajul doi și în jurul South Grounds. Nopțile rămânea în camera mea, iar după-amiaza mergea cu mine la birou. Bucuria lui specială era să meargă cu mine în bărci când mergeam la pescuit. Așa că, deși știu că ar lătra de bucurie în timp ce barcagiul posomorât îl trecea pe apele întunecate ale Styxului, plecarea lui m-a lăsat singur pe celălalt mal.”

Fala, terrierul scoțian (Franklin D. Roosevelt)

Continuând tradiția administrației Harding de terrieri pricepuți cu presa, care făceau și trucuri, a fost Fala, credinciosul Scottie al lui Franklin D. Roosevelt. Născut sub numele de „Big Boy” în 1940, Fala s-a mutat la Casa Albă la o vârstă foarte fragedă și rareori pleca de lângă stăpânul său, însoțindu-l pe președinte și pe prima doamnă Eleanor Roosevelt în călătorii atât în țară, cât și în străinătate. Și apropo de călătorii și de a nu pleca niciodată de lângă stăpân, dacă există un lucru pentru care Fala este faimos – pe lângă faptul că avea propriul secretar de presă care se ocupa de corespondența fanilor – este incidentul în care republicanii l-au acuzat pe Roosevelt că și-a lăsat din greșeală credinciosul companion în Insulele Aleutine și a cheltuit milioane pentru a folosi un distrugător al Marinei pentru a recupera cățelul rămas. Roosevelt a răspuns acuzațiilor false de abandon de câine și de utilizare abuzivă a banilor contribuabililor în celebrul său „discurs Fala” din 1944: „Acești lideri republicani nu s-au mulțumit să mă atace pe mine, sau pe soția mea, sau pe fiii mei. Nu, nemulțumiți de asta, acum îl includ și pe cățelul meu, Fala. Ei bine, desigur, eu nu mă supăr la atacuri, iar familia mea nu se supără la atacuri, dar Fala se supără.” Până astăzi, Fala rămâne alături de Roosevelt: câinele este îngropat lângă FDR în grădina de trandafiri de la moșia Springwood din Hyde Park, New York, și este comemorat sub formă de statuie la Memorialul Franklin Delano Roosevelt din Washington, D.C.

Heidi, Weimaranerul (Dwight D. Eisenhower)

Majoritatea președinților moderni tind să joace la sigur când vine vorba de rasele de câini, optând pentru ceva robust, de încredere, demn și nu prea lătrător: terrieri, spanieli, copoi și ocazional collie (încă așteptăm cu răbdare un Chihuahua să ajungă la Casa Albă). Și apoi a fost Dwight D. Eisenhower, al 34-lea președinte, pasionat de golf și pictură în ulei – Ike a mers pe calea „Fantomei Gri” când i s-a dăruit un Weimaraner pe nume Heidi de către Postmaster General Arthur Summerfield. Eisenhower i-a scris lui Summerfield într-o scrisoare datată 27 ianuarie 1958: „Heidi este cu siguranță un atu al vieții la Casa Albă. Se zbenguie cu mare viteză pe South Lawn, cu proiecte importante precum alungarea veverițelor și investigarea a ce s-ar putea afla sub tufișuri. Este frumoasă și bine-crescută (ocazional tinde să fie încăpățânată, dar apoi își cere imediat scuze). Și este extrem de afectuoasă și aparent fericită. Vă sunt constant îndatorat amândurora pentru că mi-ați dăruit-o…” Cu toate acestea, zilele lui Heidi petrecute hoinărind pe 1600 Pennsylvania Ave. au fost se pare limitate, deoarece avea o mică problemă în a-și face nevoile (numărul unu) când era lăsată înăuntru (Weimaranerii sunt cunoscuți că suferă de anxietate de separare, dar poate că ea pur și simplu nu era de acord cu unele dintre politicile lui Ike) și a fost trimisă să locuiască la ferma lui Eisenhower din Gettysburg.

Him și Her, beagle-ii (Lyndon B. Johnson)

Considerat de unii a fi cel mai mare iubitor de câini care a ocupat vreodată Biroul Oval (scuze, Coolidge), Lyndon B. Johnson a fost stăpânul unei varietăți de căței în timpul președinției sale de șase ani, inclusiv un collie alb pe nume Blanco, un beagle pe nume Edgar (un dar de la J. Edgar Hoover, firește) și un corcit pe nume Yuki, găsit de fiica celui de-al 36-lea președinte, Lucy Nugent, de Ziua Recunoștinței, la o stație de serviciu de lângă ferma LBJ din Texas. Totuși, o pereche de beagle adorabili, numiți creativ Him și Her, au fost probabil cei mai faimoși – sau cel puțin cei mai fotografiați – canini ai lui LBJ. Născuți în 1963, cățeii au fost propulsați și mai mult în centrul atenției când LBJ a fost fotografiat ridicându-l pe Him de urechi în timpul unui discurs public. Fotografia a apărut pe prima pagină a ziarelor și, bineînțeles, iubitorii și activiștii pentru animale s-au indignat, mustrându-l pe președinte pentru acțiunile sale, în timp ce alții, inclusiv președintele retras Harry S. Truman, i-au luat apărarea: „La dracu’, de ce se plâng criticii; așa se manevrează copoii”, a spus Truman. Din păcate, Him și Her au pierit amândoi din cauze destul de nenaturale în timp ce locuiau la Casa Albă: Her s-a înecat și a murit după ce a înghițit o piatră, iar Him a fost lovit de o mașină în timp ce urmărea în viteză o veveriță pe peluza Casei Albe.

Vicki, Pasha și King Timaho (Richard Nixon)

Când vine vorba de companioni cu patru picioare, Richard Nixon este cel mai bine cunoscut ca fiind mândrul tată al lui Checkers, un cocker spaniel alb-negru. În 1952, Nixon, pe atunci candidat republican la vicepreședinție și senator din California, a ținut discursul său revoluționar „Checkers Speech”, inspirat de FDR, în care s-a apărat la televiziune împotriva acuzațiilor că ar fi folosit abuziv fonduri de campanie. Ei bine, pe scurt, Checkers a murit înainte ca Nixon să devină comandant-șef în 1969, așa că cățelul nu a ajuns niciodată în rândul primilor câini oficiali. Totuși, familia Nixon a deținut un trio de canini — Vicki, un pudel; Pasha, un terrier Yorkshire, și King Timaho, un setter irlandez — în timpul șederii lor reduse la Casa Albă. Conform Bibliotecii Prezidențiale Nixon, doar King Timaho îi aparținea personal lui Nixon; Pasha și Vicki erau animalele de companie ale fiicelor sale, Tricia și Julie. Acești trei căței perfect adorabili au fost din păcate (și inexact) ignorați în comedia subestimată din 1999 „Dick”, în care două eleve de liceu stângace interpretate de Michelle Williams și Kirsten Dunst sunt numite de Nixon dresoare oficiale de câini la Casa Albă și se implică involuntar în scandalul Watergate.

Rex, spanielul King Charles (Ronald Reagan)

În timpul mandatului său, din 1981 până în 1989, Ronald Reagan a fost tatăl a doi companioni canini frumoși. Primul a fost Lucky, un Bouvier Des Flandres care a devenit notoriu pentru că, foarte public (în prezența lui Margaret Thatcher, nici mai mult, nici mai puțin!), l-a târât pe stăpânul ei peste South Lawn. După ce s-a decis că Lucky era pur și simplu prea energică și prea mare pentru a fi ținută la 1600 Pennsylvania Ave., a fost trimisă să locuiască la ferma de vacanță a lui Reagan, lângă Santa Barbara. Înlocuitorul lui Lucky, de dimensiuni mai ușor de gestionat și cu maniere mai bune, un mic diavol chipeș de spaniel King Charles numit Rex, i-a fost dăruit lui Nancy Reagan ca și cadou de Crăciun în 1985 (pe când era un pui, Rex îi aparținea lui William F. Buckley Jr.). Ca prim câine oficial, responsabilitățile lui Rex includeau ajutarea la aprinderea Pomului de Crăciun Național și statul într-o cușcă de lux, construită de Muzeul Copiilor din Washington și proiectată de Theo Hayes, strănepotul lui Rutherford B. Hayes. Rex este, de asemenea, faimos pentru că a suportat cu curaj o amigdalectomie și pentru că a refuzat să intre în dormitorul Lincoln, despre care se zvonea că ar fi bântuit.

Millie, springer spanielul (George H.W. Bush)

Deși terrierul scoțian al fiului lui George H.W. Bush a avut propria serie de videoclipuri populare „Barney Cam”, Millie, springer spanielul celui de-al 43-lea președinte, se poate lăuda că este primul și singurul prim cățel care a făcut saltul în literatură cu „Cartea lui Millie: Dictată Barbarei Bush”. Celebrul motan din desene animate, Garfield, scrie într-o recenzie New York Times a tomului din 1990: „Dat fiind că a fost scrisă de un câine, trebuie să concluzionăm că «Cartea lui Millie» este un miracol, sau cel puțin, destul de impresionantă. Majoritatea câinilor pe care îi cunosc ar prefera să mestece o carte decât să scrie una. Oh, sigur, Millie a avut ajutor de la prima doamnă, dar spiritul, stilul și perspicacitatea lui Millie sunt clar imprimate peste tot.” Aclamata autoare, care conform stăpânului ei știa „mai multe despre afacerile externe” decât doi „proști” pe nume Bill Clinton și Al Gore, a decedat în 1997 din cauza pneumoniei.

Buddy, labradorul chocolate (Bill Clinton)

Deși mulți foști președinți au fost adevărați iubitori de câini, se zvonește că Buddy, labradorul chocolate al lui Bill Clinton, a fost mai mult sau mai puțin o recuzită de PR, achiziționat în 1997 pentru a îmbunătăți imaginea publică a președintelui asaltat de probleme și a distrage atenția de la scandalul sexual Monica Lewinsky în desfășurare. Conform unui profil al expertului în animale de companie prezidențiale, Ronnie Elmore, Buddy a trăit în subsolul Casei Albe cu adevăratul său proprietar și era adus doar pentru ocazionale ședințe foto. Elmore spune: „Toată lumea iubește labradorii chocolate și cum să nu-ți placă prietenul lui Buddy, Bill?” Indiferent dacă Buddy a fost sau nu doar o distragere simpatică de la întâlnirile nesimpatice ale președintelui cu o stagiară la Casa Albă, un lucru este cert: Buddy și Socks, pisica Clintonilor, nu erau tocmai simpatici. Buddy a fost ucis în 2002 la reședința Clinton din Chappaqua, New York, după ce a urmărit un contractor care lucra la casă pe o șosea aglomerată unde a fost lovit de o mașină. Deși Clintonii nu erau acasă la acel moment, agenții Secret Service care supravegheau casa au încercat să-l salveze pe Buddy, ducându-l de urgență la un spital veterinar unde a fost declarat mort. Socks, care a mers să locuiască cu secretara lui Clinton, Betty Currie, după ce președintele a părăsit mandatul, în parte și din cauza faptului că ea și Buddy se urau destul de tare, și-a supraviețuit dușmanului cu șapte ani. Ea a decedat în 2009 din cauza unui cancer la maxilar.

Barney, terrierul scoțian (George W. Bush)

Călcând pe urmele lui Fala, Barney W. Bush a devenit al doilea terrier scoțian care a adus, a stat și s-a rostogolit într-o Casa Albă în timp de război. Deși stăpânul său s-a dovedit a nu fi nici pe departe la fel de popular ca cel al lui Fala, Barney, predispus la mușcături, și-a creat o bază considerabilă de fani în timpul șederii sale la 1600 Pennsylvania Ave., datorită în parte propriei sale pagini pe site-ul Casei Albe și unei serii, în total 11, de filme de propagandă cu cățelul, lansate în timpul administrației Bush, inclusiv „Barney Reloaded” (2003), „Barney’s Holiday Extravaganza” (2006) și „Barney Cam VI: Holiday in the National Parks”. Barney, căruia i s-a alăturat ulterior la Casa Albă nepoata sa, Miss Beazley, provine dintr-un neam prestigios: regretata sa mamă, Coors, i-a aparținut lui Christine Todd Whitman, fost guvernator al New Jersey și director al Agenției pentru Protecția Mediului.

Bo, câinele de apă portughez (Barack Obama)

Retrținerea președintelui Barack Obama în ceea ce privește animalele de companie — comparativ cu, să spunem, Theodore Roosevelt, care a avut mai mulți câini, pisici, porcușori de Guineea, un ponei, un urs, un cocoș cu un picior și un șarpe jarretiere pe nume Emily Spinach — a ridicat și mai mult celebritatea lui Bo, un câine de apă portughez primit cadou de către familia Obama de la regretatul senator Ted Kennedy, deoarece frumosul cățel de rasă pură nu are alte vietăți la Casa Albă cu care să concureze pentru lumina reflectoarelor. Deși inițial Obama și-a exprimat interesul pentru adoptarea unui câine de la adăpost ca animal de companie prezidențial, prima familie s-a hotărât în cele din urmă la un „Portie” care nu lasă păr, în parte datorită faptului că rasa, destul de rară, este hipoalergenică (Malia Obama suferă de alergii) și sunt întotdeauna îmbrăcați în ținută formală, potrivită pentru petreceri. Pe lângă faptul că întrerupe transmisiuni live Univision TV pe peluza Casei Albe, lui Bo Obama îi place ocazional să se deghizeze în Iepurașul de Paște.

De ce contează animalele de companie pentru PlanetaNoastra