În 1928, economistul John Maynard Keynes a prezis că până în 2028, oamenii vor lucra doar trei ore pe zi și își vor umple restul timpului cu activități de agrement. Și nu a anticipat era computerului și a smartphone-ului; chiar ieri, am descris cum chiar și locurile de muncă la nivel de intrare, cum ar fi cele de vânzător în magazine alimentare, dispar.
În The Guardian, Paul Mason scrie despre cum societatea noastră poate supraviețui dacă oamenii nu mai lucrează pentru a-și câștiga existența. El sugerează că venitul trebuie cumva separat de muncă, poate cu ceva asemănător unui venit universal de bază. Serios, dacă Mitt Romney credea că 47 la sută dintre americani erau „paraziți în loc de creatori”, ce se întâmplă când acest număr ajunge la 97 la sută? Pentru că despre asta am putea vorbi, cu 3 la sută dintre noi având slujbe de instructorii noștri de yoga și consilierii de relații.
În acest videoclip minunat care însoțește povestea din Guardian, Alice are ultimul loc de muncă de pe Pământ. Are, de asemenea, un cățeluș robot drăguț, o oglindă magică ce diagnostichează o potențială afecțiune și ceva ce ar trebui inventat imediat, un sterilizator pentru periuța ta de dinți electrică. (Din păcate, farmacia robotică pe care o întâlnește nu este mai bună decât multe dintre automatele de astăzi.) Apoi se urcă într-o mașină autonomă pentru drumul spre muncă.
Mi-a plăcut mult această parte — cum, în viitor, 30 de ani sunt noii 65, cu o „casă de pensii pentru cei peste 30 de ani”. Pentru că toți specialiștii în marketing pentru căminele de bătrâni îți vor spune că poți urma cursuri, poți face ce vrei, poți învăța, citi, merge cu bicicleta sau juca biliard, urmărindu-ți visurile. Mason face referire la filosoful francez din secolul al XIX-lea, Paul Fourier, care credea că ar trebui să ducem cu toții vieți pline, urmărindu-ne visurile. Așa cum o descrie Alain de Botton:
Eroul meu, Bucky Fuller, a spus cam același lucru, mult mai târziu, în anii 1960:
Dacă ești un tehno-utopian, atunci toată această tehnologie va fi atât de productivă și va genera atât de mulți bani încât, dacă ar fi distribuiți echitabil, ar putea susține fericit pe toată lumea. Dacă ești un distopian, atunci 1 la sută pur și simplu iau totul și trăiesc ca regii în timp ce toți ceilalți mor de foame. Eu tind să fiu în prima tabără, că trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile și că totul se va rezolva, dar nu așa pare să se întâmple în America chiar acum.
