Cicloanele tropicale primesc atât de multă atenție încât ați putea presupune că sunt singurul tip de ciclon. Desigur, este greu să nu vă concentrați pe ele, deoarece cicloanele tropicale pot deveni uragane sau taifunuri, în funcție de locul în care locuiți.
Dar există și alte tipuri de cicloane, iar cicloanele tropicale se pot transforma în alte tipuri de cicloane pe măsură ce ciclul lor de viață se apropie de sfârșit. Aceste furtuni se numesc cicloane extratropicale și sunt diferite de un ciclon tropical, inclusiv faptul că se formează la fel de mult spre nord, până în zona arctică.
Cicloanele tropicale versus cicloanele extratropicale
Deși ambele tipuri de cicloane sunt zone de joasă presiune, există câteva diferențe cheie între aceste furtuni.
Potrivit Laboratorului Oceanografic și Meteorologic Atlantic (AOML) al Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA), cicloanele tropicale necesită mai multe condiții specifice pentru a se forma, inclusiv:
- Ape oceanice de aproximativ 27 de grade Celsius, adesea la aproximativ 480 de kilometri de ecuator
- Răcire rapidă la o anumită înălțime care permite eliberarea căldurii
- Straturi umede lângă troposferă
- Un sistem preexistent de apă perturbată
- Cantități reduse de forfecare verticală a vântului (cantitățile mari perturbă formarea furtunilor)
Cicloanele extratropicale se formează puțin diferit și au structuri generale diferite. Așa cum sugerează numele lor, cicloanele extratropicale se formează departe de zonele tropicale unde își au originea cicloanele tropicale. Ele tind să se formeze:
- De-a lungul coastei de est a SUA, la nord de Florida
- Din jumătatea sudică a Chile, până în America de Sud
- În apele din apropierea Angliei și Europei continentale
- Extremitatea sud-estică a Australiei
În timp ce cicloanele tropicale au nevoie de temperaturi constante în întreaga furtună pentru a-și menține puterea, cicloanele extratropicale prosperă pe contrastele de temperatură din atmosferă, conform AOML. Cicloanele extratropicale sunt rezultatul întâlnirii fronturilor reci și calde, iar diferențele de temperatură și presiune atmosferică creează mișcările ciclonice. Având în vedere structura lor, cicloanele extratropicale arată ca niște virgule atunci când cele două fronturi diferite sunt ambele bine dezvoltate, o diferență față de forma spiralată a cicloanelor tropicale și a uraganelor.
Oricare dintre aceste tipuri de cicloane se poate transforma în celălalt, deși este mai rar ca un ciclon extratropical să devină un ciclon tropical. Cicloanele tropicale devin mai des extratropicale odată ce pătrund în ape mai reci, iar sursele lor de energie se mută de la condensarea căldurii la diferența de temperatură dintre masele de aer. AOML afirmă că prezicerea tranzițiilor între cele două tipuri este „una dintre cele mai dificile probleme de prognoză” cu care ne confruntăm.
Ambele tipuri de cicloane pot duce la ceață, furtuni, ploi abundente și rafale puternice de vânt. Cu toate acestea, având în vedere cum și unde se formează cicloanele extratropicale, ele pot produce și viscole intense. Nor’easter-urile, de exemplu, sunt cicloane extratropicale, în special cele care suferă bombogeneză.
Cicloane în zona arctică
Datele despre cicloanele arctice datează cel puțin din 1948, cu sateliți care colectează informații despre ele din 1979. Potrivit unui studiu din 2014 publicat în Journal of Climate, cicloanele arctice au crescut din 1948, chiar dacă alte activități ciclonice au scăzut între 1960 și începutul anilor 1990. Astfel de cicloane sunt mai frecvente iarna decât vara, dar studiul a remarcat și o creștere a cicloanelor de vară.
Dacă ați auzit de cicloane arctice, acest lucru se datorează probabil Marelui Ciclon Arctic din 2012, o furtună deosebit de puternică care s-a format deasupra zonei arctice în august 2012. Deși cicloanele de vară tind să fie mai slabe în zona arctică, acesta a fost cea mai puternică furtună de vară la momentul respectiv și a 13-a cea mai puternică în general (indiferent de anotimp) din 1979, conform unui studiu din 2012. A durat 13 zile, un timp incredibil de lung pentru un ciclon arctic, care durează, de obicei, în jur de 40 de ore.
Cicloanele de iarnă sunt, de obicei, mai puternice decât cele de vară, deoarece condițiile care duc la cicloane extratropicale — întâlnirea fronturilor mai reci din zona arctică și a fronturilor mai calde din zona ecuatorială — sunt la maximele lor respective. Creșterea recentă a furtunilor de vară este, însă, dificil de explicat cu exactitate. Schimbările climatice ar putea fi un motiv, deoarece acestea modifică nivelurile gheții marine și temperaturile oceanului.
Vorbind cu NASA în 2012 despre Marele Ciclon Arctic, John Walsh, un cercetător șef la Universitatea din Alaska Fairbanks, a explicat scepticismul că schimbările climatice ar fi singurul motor.
„Furtuna din săptămâna trecută a fost excepțională, iar apariția furtunilor arctice de intensitate extremă este un subiect care merită o investigație mai atentă”, a spus el pentru NASA. „Cu o acoperire de gheață redusă și suprafețe marine mai calde, apariția unor furtuni mai intense este cu siguranță un scenariu plauzibil. Limita în prezent este dimensiunea mică a eșantionului de evenimente excepționale, dar acest lucru s-ar putea schimba în viitor.”
Viitorul ar putea fi aici. Un alt ciclon „mare” s-a format deasupra zonei arctice în 2018, acesta la începutul lunii iunie. La fel ca ciclonul din 2012, și acesta a demonstrat o forță incredibilă, măsurată prin presiunea sa centrală de 966 de milibari, o unitate de măsură nestandard pentru presiune. Ciclonul din 2012 a atins între 963 și 966 de milibari.
„În mod preliminar, această furtună ar putea fi clasată în Top 10 pentru cicloanele arctice din iunie, precum și pentru vară (iunie-august) în ceea ce privește forța”, a explicat Steven Cavallo, meteorolog la Universitatea din Oklahoma, pentru Earther.
Deși cicloanele din zona arctică ar putea părea mai puțin importante decât furtunile din zonele dens populate, aceste cicloane arctice aduc schimbări mediului înconjurător. Potrivit Centrului Național de Date despre Zăpadă și Gheață (NSID), cicloanele extratropicale din regiune fac trei lucruri.
- Întind gheața marină, ceea ce creează spații între blocurile de gheață.
- Aduc condiții mai reci.
- Duc la mai multe precipitații, care, așa cum notează NSID, sunt între 40 și 50 la sută zăpadă, chiar și în lunile de vară.
Spargerea gheții marine, în special, poate duce la scenariile descrise de Walsh pentru NASA mai sus, iar ciclonul din 2018 ar putea muta o mare parte din gheața marină arctică din regiune, potrivit unui om de știință care a vorbit pentru Earther. Cu mai puțină gheață, spațiile mai întunecate ale apei deschise absorb mai multă lumină solară, iar acest lucru poate accelera procesul de topire a gheții.
Așa cum a scris NSID în 2013, mișcarea gheții marine nu este singurul factor în joc:
Pe scurt, cicloanele de vară din zona arctică s-ar putea întâmpla mai des, dar motivele pentru care se întâmplă și impactul lor asupra mediului rămân încă un mister.
