Pentru cineva căreia nu-i plăcea să gătească, mama mea era cu siguranță pricepută la asta.
Am fost crescut de o femeie care pretindea că urăște să gătească, și totuși era spectaculos de bună la asta. „Aș prefera să pictez”, spunea ea și se pierdea în arta ei ore în șir, în timp ce noi, copiii, așteptam flămânzi, sperând că își va da seama cât era ceasul. De îndată ce se uita la ceas și punea pensulele deoparte, pregătea însă o masă divină într-un timp record.
Când aveam 10 ani, mama a rămas însărcinată și a fost atât de bolnavă încât nu putea privi mâncarea fără să-i vină greață. Gătitul și cumpărăturile au căzut în sarcina mea și a surorii mele mai mici. În fiecare săptămână ne dădea 100 de dolari în numerar și zăcea comatoasă în mașină, în timp ce noi două împingeam un cărucior prin magazin, cumpărând tot ce credeam că va folosi. Casierii ne întrebau suspicios dacă mama noastră știa de banii pe care îi aveam. „Cumpărăm legume!”, sublinia eu indignată.
În acele nouă luni lungi, am învățat să gătesc din necesitate, dar apoi nu am mai părăsit bucătăria pentru că mă prinsese microbul gătitului. Era – și încă este – fascinant pentru mine că ingredientele pot fi combinate și manipulate pentru a crea feluri de mâncare atât de diferite și delicioase. Cu cât găteam mai mult eu și sora mea, cu atât mai mult părea să-i placă și mamei – poate pentru că în sfârșit avea puțină companie în bucătărie.
De-a lungul anilor, mama m-a învățat multe lecții valoroase despre prepararea și servirea mâncării. Acestea au avut o influență profundă asupra modului în care gătesc acum pentru propria mea familie. Iată câteva dintre ele:
1. Când ești în dubiu ce să prepari, pune o oală de orez și începe să tai o ceapă.
Filozofia mamei era că aceasta este baza majorității rețetelor, așa că ar fi bine să începi ceva, apoi să-ți dai seama ce prepari.
2. Gătește în funcție de ce ai în frigider și cămară.
Mama nu făcea planuri de masă și nu cumpăra ingrediente speciale. Lua aceleași produse de bază în fiecare săptămână, cu articole la reducere sau lichidare adăugate pentru varietate, și apoi scotea 6-7 cine din ceea ce avea. Mesele erau întotdeauna concepute în jurul a ceea ce trebuia folosit mai întâi. Eu și sora mea am devenit pricepute în a privi cămara și frigiderul și a lista toate mesele potențiale care puteau fi preparate. (Este chiar un joc distractiv… și da, suntem atât de tari.)
3. Există întotdeauna un ingredient de substituție.
Am crescut în pădure, la o jumătate de oră de mers cu mașina de supermarketul cu reduceri unde făceam cumpărăturile săptămânale. Asta însemna că trebuia să ne descurcăm cu ce aveam. Nu aveai iaurt? Acriște laptele cu oțet. Nu aveai oțet? Folosește o lămâie. Nu aveai zahăr? Încearcă sirop de arțar sau miere. Nu aveai făină albă? Folosește integrală. Sau macină niște migdale. Mama ne-a învățat să fim neînfricate, să gândim în afara tiparelor, să nu ezităm să încercăm combinații noi și să folosim ingrediente cu texturi similare ca înlocuitori pentru cele pe care le terminasem.
4. Poți face totul de la zero.
A crește într-o gospodărie rurală foarte frugală a însemnat că nu aveam acces la multe dulciuri cumpărate din magazin, așa că am învățat să le facem noi înșine. Prăjituri, torturi, chipsuri de cartofi, gogoși, popcorn cu caramel, milkshake-uri, înghețate pe băț – primeam aceste lucruri doar dacă le făceam de la zero. Același lucru era valabil și pentru alte produse de bază, cum ar fi pâinea, biscuiții de ceai, tortilla, naanul și covrigii, precum și amestecurile de condimente precum pudra de curry, harissa, sosul barbecue, etc. M-a învățat să nu presupun că ceva trebuie cumpărat, ci mai degrabă să mă întreb mai întâi cum ar putea fi făcut.
© K Martinko – Familie mâncând supă fierbinte într-o cabană friguroasă în timpul sărbătorilor de Crăciun… ideea mamei, desigur!
5. Stabilește un repertoriu.
În acei ani timpurii, înainte de a avea o colecție mare de cărți de bucate sau acces la ingrediente mai sofisticate, mama făcea aceleași feluri de mâncare iar și iar. Supa minestrone, supa de mazăre, macaroane cu brânză, pizza de casă, pui copt cu miere și câteva feluri de mâncare grecești pe care le-a învățat în timp ce locuia în insula Creta ca adolescentă (musaca, supă avgolemono, spanakopita) erau gătite frecvent.
În copilărie, găseam confort în acea repetitivitate. Copiii iubesc familiaritatea; le place să știe ce este la cină și să anticipeze gustul. Și se poate spune ceva despre perfecționarea rețetelor și învățarea oamenilor să le asocieze cu tine. În acest fel, ele capătă o semnificație mai mare.
6. Prezentarea contează.
Mama insista mereu că prezentarea conta pentru jumătate din atractivitatea unei mese. Transfera pilaful de orez pe platouri de servire și garnisea cu pătrunjel și felii de roșii, sau turna supă fierbinte într-o oală mare de ceramică pentru servire. Uram să spăl vasele suplimentare, dar făcea masa mai elegantă. Insista întotdeauna să aranjeze o masă frumoasă, să aprindă lumânări și să ne așezăm împreună ca familie – și acestea sunt ritualuri pe care le-am continuat cu copiii mei. Transformă cina într-o ocazie de care ne bucurăm cu toții.
7. Mâncarea este cel mai bun cadou.
Am atât de multe amintiri în care echilibram tăvi cu melci lipicioși și borcane cu supă fierbinte pe genunchi, în timp ce mama conducea să le ducă la casa cuiva. Ducea mereu mâncare prietenilor care se îmbolnăviseră, avuseseră un copil, sau ca mulțumire. De asemenea, oferea mâncare sub formă de ospitalitate, invitând oameni în casa noastră să împărtășească mese de mai multe ori pe săptămână. „Întotdeauna e loc pentru încă unul”, era filozofia ei, și asta e ceva ce încerc să emulez (deși uneori mă întreb de capacitatea ei de a atrage excentrici!).
8. Fără mese speciale.
Mama avea o politică de toleranță zero față de mofturile la mâncare. Eu și frații mei mâncam ce era servit, fără întrebări. Aceasta provenea din necesitate – aveau puțini bani și nu-i puteau risipi pe mese specializate – și din filozofia puternică menonită „nu risipi, nu duce lipsă” cu care crescuse. Copiii ar trebui să mănânce ce mănâncă adulții, insista ea. Am menținut această filozofie cu proprii mei copii și a funcționat bine.
A fost interesant să văd cum a evoluat atitudinea mamei față de gătit de-a lungul anilor. Acum, ea conduce o companie de pizza la cuptor cu lemne împreună cu sora și frații mei în lunile de vară și îi place la nebunie! Nu am mai văzut un asemenea entuziasm în bucătărie până acum.
De asemenea, gătește cine gourmet pentru ea și tatăl meu în mod regulat acasă, ceea ce încă mi se pare surprinzător. Ce s-a schimbat? Mi-a spus că este lipsa de presiune, faptul că nu mai trebuie să pună mâncare pe masă pentru a hrăni patru copii flămânzi într-un timp limitat. Gătitul nu era distractiv când trebuia să-l facă, dar acum este mai mult despre expresie creativă.
Voi fi veșnic recunoscător mamei mele pentru tot ce m-a învățat în bucătărie – așa că, mulțumesc, mamă, dacă citești asta. Și acum pot să-ți dau o scurtă lecție? Te rog, adaugă mai multă sare!
