Firma arhitectului britanic Mark Siddall se numește LEAP, acronim pentru Lovingly Engineered Architectural Practice (Practică Arhitecturală Proiectată cu Dragoste) – el știe cum funcționează clădirile. Este cunoscut la PlanetaNoastra pentru proiectul său Larch Corner Passivhaus și conceptul său de Casa Pentru Totdeauna. Siddall a scris recent un articol pentru Passivhaus Trust, organizația britanică Passive House, intitulat „Riscuri de bypass termic: O analiză tehnică„.
Nu auzisem niciodată termenul „bypass termic” și m-am întrebat dacă este un britanism; o căutare pe Google a găsit pagini despre valve de bypass termic și o definiție americană a acestuia ca fiind „o deschidere între un spațiu condiționat și unul necondiționat prin care aerul încălzit sau răcit poate circula, încălcând astfel etanșeitatea anvelopei clădirii.” Se pare că este un termen dezvoltat de cercetători de la Universitatea Princeton în 1979. Cel mai simplu mod de a înțelege conceptul este să recunoașteți că este orice formă de mișcare a aerului care subminează performanța termică a unei clădiri. Un bypass termic, așa cum îl descriu Siddall și alte surse britanice, apare atunci când căldura este transferată prin sau în jurul izolației, reducându-i eficacitatea.
Pot exista:
(a) bucle închise, unde golurile din izolație sau dintre izolație și peretele cald interior permit aerului să circule;
(b) bucle deschise, unde apare „spălarea eoliană” (wind washing), vântul suflând prin izolație;
(c) o buclă deschisă care s-ar detecta la un test cu blower door, unde găurile și scurgerile din bariera de aer permit aerului cald să iasă, și
(d) dezordinea pe care o obținem în construcțiile tipice, o combinație a tuturor celor de mai sus.
Lucrul uimitor este câtă căldură se pierde din cauza golurilor de aer dintre izolație și materialul peretelui cald interior. Pentru o anumită grosime de izolație, un gol de 7,5 mm ar putea duce la o creștere cu 203% a pierderilor de căldură; un gol de 15 mm ar putea fi o creștere cu 520%.
Aceste tipuri de goluri sunt comune în construcțiile britanice cu pereți dubli, dar se întâmplă și în construcțiile nord-americane cu cadre din lemn. Cu ani în urmă, adevăratul Curmudgeon Verde, Carl Seville, a sugerat, cu limba doar parțial în obraz, că izolația cu pâslă ar trebui interzisă din cauza instalărilor proaste, iar Allison Bailes de la Energy Vanguard a arătat fotografii cu instalări groaznice unde existau mai multe bypassuri termice decât izolație. Aceste bypassuri devin benzi rulante termice, îndepărtând căldura din interior; rezultatul ar putea fi disconfort și curenți de aer, și posibil mucegai la interior, sau condensarea umidității în izolație, ducând la posibila putrezire a structurii.
Am vorbit adesea despre importanța etanșeității la aer și importanța testelor cu blower door, descrise de expertul în construcții Mark Wille drept „ușa roșie a adevărului”, deoarece nu poți ascunde faptul că clădirea ta permite scurgeri de aer. Dar un bypass termic aflat în spatele unei bariere de aer etanșe nu va fi detectat; nu există un test simplu pentru el. De aceea contează instalarea și inspecția atentă: „În toate cazurile sunt necesare detalii bune și o manoperă atentă pentru a preveni formarea cavităților interconectate, golurilor de aer și îmbinărilor care contribuie la riscul convecției naturale.”
Spălarea eoliană și permeabilitatea suprafețelor
„Spălarea eoliană” (Wind Washing) a fost un alt termen cu care nu eram familiarizat, dar cel puțin definiția nord-americană este aceeași cu cea britanică, Building Science Corporation definind-o astfel:
Poate fi deosebit de problematică la colțuri și proiecții, unde există adesea mai mulți stâlpi, goluri și oportunități mai mari pentru o manoperă deficitară.
Soluția aici este să existe o barieră corespunzătoare împotriva vântului pe exterior, ceea ce ar trebui să facă materialul Tyvek. Într-un interviu cu Siddall realizat de scriitoarea Kate de Selincourt, ea l-a descris, așa cum doar un scriitor britanic ar putea, folosind noul meu termen preferat: „A face o clădire etanșă la vânt este ca și cum ai pune o cagulă peste un pulover de lână într-o zi cu vânt. Nu adaugă mai multă izolație, dar asigură că izolația din pulover poate funcționa.”
Știam că un „jumper” este un pulover, dar a trebuit să caut „cagoule”: „o jachetă ușoară, cu glugă, impermeabilă.”
În casele nord-americane cu poduri ventilate, vântul poate sufla direct prin izolație, așa că se sugerează deflectoare de vânt.
În secțiunea despre eliminarea riscurilor de bypass termic prin proiectare, Siddall recomandă să umpleți ușor excesiv izolația atunci când construiți cu cadre din lemn.
De asemenea, sugerează izolarea dinspre exterior spre interior: „Acest lucru ar ajuta să fim dublu siguri că nu se formează goluri pe partea caldă a izolației.” Acesta este modul în care se procedează în multe case prefabricate, unde gips-cartonul este instalat primul și izolația este instalată din exterior. Acest lucru a dus întotdeauna la o lucrare mult mai bună.
Aici, încă o dată, aș pleda pentru simplitate. Fiecare retragere, proeminență și lucarnă pe care designerii adoră să le adauge creează mai multe oportunități pentru punți și bypassuri termice. Și aș pleda încă o dată pentru Passivhaus. Așa cum notează Siddall:
În cele din urmă, Siddall cere o bună proiectare, o instalare atentă și o inspecție riguroasă.
Nu cu mult timp în urmă, nimeni nu știa ce este o punte termică, și obișnuiam să avem plăci de pardoseală ale apartamentelor expuse la intemperii. Acum știm că acestea duc la pierderi mari de căldură prin conducție, iar designerii și constructorii buni încearcă să le evite.
Un bypass termic este o pierdere de căldură prin convecție, aerul în mișcare transportând căldura departe. Este clar din raportul lui Mark Siddall că toată lumea ar trebui să știe și despre acestea.
Aflați mai multe de la Passivhaus Trust.
