În acest articol\n
\n
- Cauzele și mecanismele amplificării arctice
- Consecințele climatice actuale și viitoare
- Dar Antarctica?
- Implicații de mediu
\n
Amplificarea arctică este încălzirea accelerată care are loc în zona de nord a latitudinii de 67 de grade N. De peste patru decenii, temperaturile din Arctica au crescut de două până la trei ori mai rapid decât în restul lumii. Temperaturile ridicate topesc straturile de zăpadă și ghețarii. Permafrostul se dezgheață și se prăbușește. Gheața marină dispare.
\n
Din păcate, unele sau toate aceste efecte ale căldurii declanșează creșteri suplimentare ale temperaturii. Efectul devine cauză, care devine efect mai mare, care devine cauză mai puternică. Amplificarea arctică este o buclă de feedback accelerată care accelerează schimbările climatice în restul lumii.
\n
Cauzele și mecanismele amplificării arctice
\n
Deși oamenii de știință sunt de acord în general că Arctica s-a încălzit mai rapid decât restul lumii, există încă o dezbatere cu privire la motiv. Cea mai bună presupunere aproape universală este că gazele cu efect de seră sunt de vină.
\n
Cum începe amplificarea arctică
\n
Gazele cu efect de seră cum ar fi dioxidul de carbon (CO2) și metanul (CH4) permit razelor de încălzire ale soarelui să treacă prin atmosferă. Un Pământ încălzit radiază căldură înapoi către spațiu. Cu toate acestea, CO2 permite doar aproximativ jumătate din energia termică care radiază dinspre Pământ să scape din troposferă (cel mai jos strat atmosferic al Pământului) în stratosferă (următorul strat) și, în cele din urmă, în spațiu. Conform Agenției pentru Protecția Mediului din Statele Unite (EPA), CH4 este de aproximativ 25 de ori mai eficient decât CO2 în captarea căldurii.
\n
Împreună cu razele soarelui, căldura captată de gazele cu efect de seră încălzește în continuare aerul polar și dezgheață zone semnificative din Arctica. Aceasta reduce cantitatea de gheață marină, ceea ce duce la o încălzire mai mare. Care reduce și mai mult gheața marină. Care provoacă o încălzire și mai mare. Care pune…
\n
Topirea gheții marine și amplificarea arctică
\n
O nouă cercetare a unei echipe de oameni de știință de la Universitatea de Stat din New York la Albany și Academia Chineză de Științe din Beijing sugerează că topirea gheții marine este singurul factor cel mai responsabil pentru ritmul accelerat al încălzirii arctice.
\n
Potrivit echipei de investigație, culoarea albă a gheții marine ajută gheața să rămână înghețată. Face acest lucru reflectând aproximativ 80% din razele soarelui departe de ocean. Odată ce gheața se topește, însă, lasă zone din ce în ce mai mari de ocean negru-verzui expuse razelor soarelui. Aceste zone de culoare închisă absorb razele și captează căldura. Acest lucru topește gheața suplimentară de dedesubt, care expune mai multă apă întunecată care va absorbi căldura soarelui, ceea ce topește și mai multă gheață și așa mai departe.
\n
Dezghețarea permafrostului contribuie, de asemenea, la amplificarea arctică
\n
Permafrostul este sol înghețat care este compus în mare parte din plante descompuse. Este plin de carbon pentru că, ca parte a procesului de fotosinteză, plantele vii extrag continuu CO2 din aer.
\n
Carbon
\n
Oamenii de știință au crezut cândva că carbonul din permafrost se leagă strâns de fier și, prin urmare, este sechestrat în siguranță din atmosferă. Cu toate acestea, într-un studiu publicat în revista Nature Communications, o echipă de oameni de știință internaționali demonstrează că fierul nu captează permanent CO2. Acest lucru se datorează faptului că, pe măsură ce permafrostul se topește, bacteriile înghețate în interiorul solului se activează. Acestea folosesc fierul ca sursă de hrană. Când îl consumă, carbonul odată captiv este eliberat. Într-un proces numit fotomineralizare, lumina soarelui oxidează carbonul eliberat în CO2. (Pentru a parafraza o frază biblică: „Din CO2 a venit carbonul și la CO2 se va întoarce.”)
\n
Adăugat în atmosferă, CO2 ajută CO2-ul deja prezent să topească zăpada, ghețarii, permafrostul și chiar mai multă gheață marină.
\n
Echipa internațională de oameni de știință recunoaște că încă nu știe cât CO2 este eliberat în atmosferă pe măsură ce permafrostul se topește. Cu toate acestea, ei estimează că cantitatea de carbon conținută în permafrost este de două până la cinci ori mai mare decât cantitatea totală de CO2 emisă anual de activitățile umane.
\n
Metan
\n
Între timp, CH4 este al doilea cel mai frecvent gaz cu efect de seră. Și acesta este înghețat în permafrost. Conform EPA, CH4 este de aproximativ 25 de ori mai puternic decât CO2 în captarea căldurii în atmosfera inferioară a Pământului.
\n
Incendiile de vegetație și amplificarea arctică
\n
Pe măsură ce temperaturile cresc și permafrostul se dezgheață și se usucă, pajiștile devin combustibil. Când ard, CO2 și CH4 din vegetație ard. Transportați în fum, aceștia se adaugă la încărcătura de gaze cu efect de seră din atmosferă.
\n
Nature raportează că Sistemul rus de monitorizare la distanță a incendiilor de vegetație a catalogat 18.591 de incendii arctice separate în Rusia în vara anului 2020; au ars peste 35 de milioane de acri.The Economist a raportat că, în lunile iunie, iulie și august 2019, 173 de tone de dioxid de carbon au fost deversate în atmosferă de incendiile arctice.
\n
Consecințele climatice actuale și viitoare dincolo de Cercul Arctic al amplificării arctice
\n
Cu un nou climat arctic care se instalează, temperaturile mai ridicate și evenimentele meteorologice extreme se extind în latitudinile medii ale Pământului.
\n
Jet stream-ul
\n
După cum explică Serviciul Național de Meteorologie (NWS), jet stream-urile sunt curenți de aer deosebit de rapizi. Sunt ca niște râuri de vânt puternic în „tropopauză”, care este granița dintre troposferă și stratosferă.
\n
Ca orice vânt, ele sunt formate de diferențele de temperatură a aerului. Când aerul ecuatorial ascendent și aerul polar rece descendent se deplasează unul pe lângă celălalt, creează curentul. Cu cât diferența de temperatură este mai mare, cu atât jet stream-ul este mai rapid. Din cauza direcției în care se rotește Pământul, jet stream-urile se deplasează de la vest la est, deși fluxul se poate schimba și temporar de la nord la sud. Se poate încetini temporar și chiar inversa. Jet stream-urile creează și împinge vremea.
\n
Diferențele de temperatură a aerului dintre poli și ecuator se micșorează, ceea ce înseamnă că jet stream-urile se slăbesc și serpuiesc. Acest lucru poate provoca vreme neobișnuită, precum și evenimente meteorologice extreme. Jet stream-urile slabe pot, de asemenea, să provoace valuri de căldură și valuri de frig să persiste în aceeași locație mai mult decât de obicei.
\n
Vortexul polar
\n
În stratosferă, la Cercul Arctic, curenții de aer rece se învârt în sens invers acelor de ceasornic. Multe studii arată că temperaturile în creștere perturbă acest vortex. Dezordinea creată încetinește în continuare jet stream-ul. Iarna, acest lucru poate crea ninsori abundente și valuri de frig extreme la latitudini medii.
\n
Dar Antarctica?
\n
Potrivit NOAA, Antarctica nu se încălzește la fel de repede ca Arctica. Au fost oferite multe motive. Unul este că vânturile și tiparele meteorologice ale oceanului care o înconjoară pot servi o funcție de protecție.
\n
Vânturile din mările din jurul Antarcticii se numără printre cele mai rapide din lume. Conform Serviciului Național Oceanografic al SUA, în „Epoca velelor” (secolele al XV-lea până la al XIX-lea), marinarii au numit vânturile după liniile de latitudine de lângă vârful sudic al lumii și au povestit despre călătorii sălbatice, grație „urzilor patruzeci”, „cincizeci furioși” și „șasezeci țipători”.
\n
Acești vânturi puternici pot devia jet stream-urile cu aer cald de la Antarctica. Cu toate acestea, Antarctica se încălzește. NASA raportează că, între 2002 și 2020, Antarctica a pierdut o medie de 149 de miliarde de tone metrice de gheață pe an.
\n
Unele implicații de mediu ale amplificării arctice
\n
Se așteaptă ca amplificarea arctică să crească în următoarele decenii. NOAA observă că „perioada de 12 luni din octombrie 2019 – septembrie 2020 a fost al doilea an cel mai cald din istorie pentru temperaturile aerului de suprafață deasupra uscatului din Arctica”. Extremele temperaturilor din acel an au fost o continuare a „unei serii de șapte ani de cele mai calde temperaturi înregistrate de la cel puțin 1900”.
\n
NASA raportează, de asemenea, că, la 15 septembrie 2020, suprafața din interiorul Cercului Arctic acoperită de gheață marină a fost de doar 1,44 milioane de mile pătrate, cea mai mică întindere din istoria de 40 de ani a înregistrărilor prin satelit.
\n
Între timp, un studiu din 2019 condus de John Mioduszewski de la Laboratorul de Cercetare Hidroclimatologică Arctică al Universității Rutgers și publicat în revista The Cryosphere, sugerează că, până la sfârșitul secolului al XXI-lea, Arctica va fi aproape fără gheață.
\n
Nimic din toate acestea nu este de bun augur pentru planeta Pământ.
