Inspirați-vă de la animalele care hibernează în vizuini înconjurate de pământ și rădăcini: turful oferă o casă confortabilă în climele reci – un fapt cunoscut de nord-europeni încă cel puțin din Epoca Fierului.
Construcția din turf a fost adoptată în multe locuri, pe parcursul multor epoci – Norvegia, Scoția, Irlanda, Insulele Feroe, Groenlanda, Olanda și chiar în Marile Câmpii Americane. Dar în timp ce în aceste zone practica era folosită pentru a construi locuințe pentru cei cu puține mijloace, casele de turf din Islanda sunt diferite.
Fermașele din turf ale Islandei s-au dezvoltat din casa lungă (longhouse) – o tradiție adusă în Islanda de coloniștii nordici în secolul al IX-lea, primii dintre aceștia fiind Vikingii. Și conform Listei Patrimoniului Mondial UNESCO, pentru care tradiția islandeză a caselor de turf este nominalizată, tehnica de construcție cu turf în această națiune insulară este unică prin faptul că a fost utilizată de toate clasele economice și pentru toate tipurile de clădiri.
O biserică drăguță la Stong
Pentru a celebra aceste timpurii acoperișuri verzi și utilizarea pământului simplu ca material de construcție, iată câteva dintre clădirile din turf super pitorești ale Islandei. În primul rând, biserica cu traverse (stave church) îmbrăcată în turf, de mai sus, bazată pe fundația unei mici capele medievale care a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice la Stong, în valea Thjorsardalur.
Chiar după colț de ‘Poarta către Iad’
Această fermă reconstruită care însoțește capela se bazează pe ferma excavată de la Stong din Era Comunității Islandeze (930-1262). Istoricii cred că ferma originală a fost distrusă în erupția din 1104 a unuia dintre cei mai prolifici vulcani ai Islandei, Muntele Hekla. Au existat peste 20 de erupții din partea vulcanului din 874, fiind atât de activ încât în timpul Evului Mediu, europenii l-au numit „Poarta către Iad”. Totuși, totul arată atât de paradisiac…
Ferma Glaumbaer la muzeul Skagafjordur
Acest ansamblu frumos conservat, ferma Glaumbaer, a fost locuit până în 1947 și în prezent oferă vizitatorilor o privire în trecut la Muzeul Etnografic în Aer Liber Skagafjordur, care se ocupă acum de clădiri.
A existat o fermă pe acest sit încă din secolul al X-lea, dar clădirile actuale au fost construite între mijlocul secolului al XVIII-lea și 1879. Există un pasaj care conectează structurile individuale și care a rămas neschimbat timp de sute de ani.
Această configurație – un grup de case mai mici conectate printr-un pasaj central – este cunoscută sub numele de fermă cu pasaj. În total există 13 clădiri, inclusiv o cameră comună de masă/dormit și o cămară și bucătărie. O clădire oferea locuințe pentru bătrâni; de asemenea, există două camere de oaspeți, două depozite și un atelier de fierărie.
Mai multe de la ferma Glaumbaer
Clădirile fermei Glaumbaer au fost construite din turf, pietre și lemn. Constructorii au folosit puțină piatră și în mare parte turf dispus într-un model spic (herringbone) pentru a construi pereții, cu lungimi de fâșii de turf între straturi. Deoarece piatra potrivită era puțină local, piatra a fost folosită doar la baza pereților pentru a preveni infiltrarea umezelii.
În spatele turfului
Dacă ați crezut că interiorul unei case islandeze din turf din secolul al XVIII-lea ar arăta ca vizuina unui iepure, s-ar putea să fiți surprins să vedeți cât de finisate puteau fi pe interior – așa cum o demonstrează această cameră de la Glaumbaer.
O caracteristică oarecum unică a caselor de turf din Islanda este structura de lemn și lambriul interior care servesc ca armătură pentru turful izolator. Deoarece lemnul era în cantități mici, principala sursă de cherestea era lemnul adus de apă și lemnul importat obținut prin comerț. Astfel, lambriul și podelele din lemn erau de obicei legate de bogăție. Cei cu mai puține mijloace puteau avea o singură cameră, sau doar câteva, cu lambriu.
O fermă trainică
La granița de sud a ținuturilor înalte ale Islandei se află ferma de turf Keldur din Rangarvellir, o colecție de clădiri din turf care include o casă de locuit și o varietate de anexe. Ferma este aproape de acel vulcan infernal, Muntele Hekla; eroziunea și vremea aspră i-au determinat pe majoritatea fermierilor să abandoneze zona.
Potrivit UNESCO, Keldur a fost una dintre reședințele uneia dintre cele mai puternice familii de căpetenii din Islanda în secolele al XII-lea și al XIII-lea. A fost menționată de mai multe ori în literatura medievală islandeză, în special în Saga lui Njal.
Frontonurile sunt făcute din lemn, și așa cum ar fi logic, pereții sunt construiți din rocă vulcanică și apoi umpluți cu un sol bogat în nisip. Apoi, snidda – blocuri de turf în formă de diamant – sunt plasate între pietrele de pe exterior.
Ferma este încă locuită, iar casa face parte din Colecția de Clădiri Istorice a Muzeului Național.
Detaliile tehnice, ca să zicem așa
Durabilitatea pereților din turf varia mult de la o casă la alta și de la o zonă la alta – compoziția materialelor, calitatea execuției și fluctuațiile climatice jucând toate un rol important, explică UNESCO.
Datorită descompunerii eventuale a rădăcinilor care servesc drept forță de legătură, înlocuirea turfului este necesară, uneori mai devreme decât alteori. Atunci când este necesar, pereți întregi sau o casă întreagă erau demontate și reconstruite folosind pietrele și lemnul vechi împreună cu turf nou.
Căsuțe la muzeul Skogar
Clădirile din turf ale fermei prezentate aici sunt situate în sudul Islandei, la Muzeul Skogar, o vastă colecție de patrimoniu cultural de artefacte regionale și clădiri istorice.
Acestea au fost construite în mare parte în secolul al XIX-lea și au fost mutate aici și/sau reconstruite din locații din apropiere. În grupare este inclusă clădirea din dreapta, care a fost odată camerele de oaspeți ale fermei din Nordur-Gotur din valea Myrdalur (1896). Clădirea din mijloc – Badstofa – a servit drept spațiu comun pentru masă, dormit și lucru la ferma Arnarholl din Comitatul Landeyjar (1895). Clădirea din stânga era un șopron pentru unelte.
500 de ani de familie aici
Ferma Bustarfell poate fi găsită în valea Hofsardalur din nord-estul Islandei, chiar lângă râul de pescuit de somon Hofsa. Situl este compus din 17 case și este încă locuit de aceeași familie care locuiește acolo din secolul al XVI-lea! (Deși ferma a fost modernizată în anii 1960, când au fost construite case de locuit noi și grajduri.)
Ca și în cazul altor case de turf, secțiunile inferioare ale pereților exteriori sunt construite în mare parte din piatră. Aici, secțiunile superioare sunt făcute din straturi lungi și subțiri de turf numite strengur; pereții interiori au o compoziție similară. Deoarece clădirile vechi au fost folosite până târziu în secolul al XX-lea, sunt înzestrate cu atingeri moderne: petice de beton ici și colo; electricitate; o sobă pe ulei; și apă curentă și o toaletă.
Bustarfell face parte din Colecția de Clădiri Istorice a Muzeului Național din 1943.
Coliba mică ce a reușit
Această colibă abandonată din turf islandez din regiunea vestică Buoahraun rămâne destul de anonimă, dar se află într-o zonă care nu este lipsită de farmecul ei. Deși zona a găzduit odată un sat de pescari, acum nu mai este nimic în afară de o biserică solitară (vopsită într-o nuanță surprinzător de frumoasă de negru) și un hotel… și o colibă islandeză abandonată din turf. Dar rezervația naturală „infestată de elfi” arată uimitor și este pavată cu magie. Conform legendelor locale, un tub de lavă de sub pâlcurile de mușchi este plin de aur și pietre prețioase și duce până la peștera de lavă Surtshellir.
Ferma Saenautasel
Construită în 1843, ferma Saenautasel se află în ținutul înalt Jokuldalsheidi și a fost locuită până în 1943. Totuși, a fost abandonată pentru scurt timp între 1875-1880 din cauza căderii abundente de cenușă asupra zonei, cauzată de erupția vulcanului Askja din 1875. Clădirile fermei au fost restaurate, iar situl este acum deschis publicului cu tururi ghidate.
Du-mă la biserică
Pe o fâșie de pământ între ghețarul Vatnajokull și Atlanticul de Nord se află ferma și capela din turf Nupsstadur. Ferma constă din 15 clădiri și ruinele altor patru – se spune că data capelei este din 1650. Până de curând, aceeași familie a locuit la fermă din 1730. Deși capela rămâne proprietate privată, a fost sub îngrijirea Colecției de Clădiri Istorice a Muzeului Național din 1930. Ocazional se țin slujbe acolo, oferind celor prezenți o privire asupra pereților lambrizați, altarului sculptat și chiar a unui pian. (Nuntă la destinație sau cum?)
Nupsstadur este un exemplu remarcabil al tipului de case din turf din sud, unde peisajul cultural a fost păstrat, notează UNESCO, concluzionând: “Amplasamentul magnific are o valoare estetică considerabilă.”
Ceea ce ridică întrebarea: nu sunt toate la fel de frumoase?
