Una dintre cele mai dificile decizii în construcțiile verzi este alegerea izolației. Fiecare tip are propriul set de virtuți și probleme. Vara trecută am scris un articol pentru a încerca să clarific această confuzie. Nici măcar nu am menționat vata minerală și am considerat-o întotdeauna, cumva, la fel ca vata de sticlă.
Nu este așa; arhitectul Greg Lavardera susține că este foarte diferită și că dacă „credeți că panourile de vată minerală sunt suficient de similare cu panourile de vată de sticlă încât știți deja tot ce trebuie să știți despre ea, atunci sunteți un prost”. Așadar, prost cum sunt, am continuat să citesc.
Izolația tip panou
Greg argumentează mai întâi că izolația tip panou (batt insulation) are merite pe care le trecem cu vederea.
Izolația din vată minerală
Greg conchide:
Apoi Greg arată o instalare într-o fabrică, cu pereții așezați pe lateral, cu un cutter mare cu ghidaj pentru a face tăierea panourilor perfect perpendiculară. Doar că în lumea reală nu este așa; există cabluri, există stâlpi care nu sunt perfect perpendiculari, folosesc un cuțit în loc de un fierăstrău cu ghidaj și sunt plătiți la metru pătrat, la fel ca orice alt instalator de panouri. Atunci toate virtuțile izolației dispar și devine la fel de permeabilă și groaznică precum vata de sticlă. Numiti-mă prost, dar nu văd cum acest material va duce intrinsec la o instalare mai bună. În Ghidul BuildingGreen pentru Produse și Practici de Izolație, el scrie despre vata minerală:
Izolația din celuloză
Greg își mută apoi discursul de la susținerea vatei minerale la un atac asupra celulozei, favorita industriei construcțiilor verzi. Nu m-am simțit niciodată confortabil cu acest material, și nici Greg.
Nu sunt sigur că acest lucru este chiar adevărat. În primul rând, dacă materialul se udă, este probabil oricum distrus, ceea ce este unul dintre motivele pentru care nu-mi place. Alex Wilson scrie că „celuloza îmbibată se va lăsa adesea, rezultând goluri majore și pierderea performanței izolatoare. Ar trebui evitată în aplicațiile unde umiditatea este o preocupare semnificativă”, ceea ce pentru mine înseamnă orice perete la nord de Phoenix. În al doilea rând, ar fi nevoie de multă apă pentru a spăla acidul boric. În al treilea rând, toate tipurile de izolații sunt inflamabile, de aceea le protejăm cu gips-carton. Și hârtia de ziar care arde nu va fi un ucigaș la fel de rapid ca spumele plastice care ard. Dar lui Greg chiar nu-i place.
Așadar, deși sunt de acord cu o mare parte din critica lui Greg despre celuloză, nu sunt încă convins că vata minerală este răspunsul definitiv; rămân confuz. Dar sunt sigur că Greg a început o discuție care va fi plină de viață. Citiți totul la Greg La Vardera Architect
