PlanetaNoastra a prezentat recent o casă tip townhouse în Brooklyn proiectată conform standardului Passivhaus care includea un boiler cu pompă de căldură (BPC). Spre deosebire de boilerele electrice obișnuite care transformă electricitatea în căldură, un boiler cu pompă de căldură are un compresor, similar cu cel dintr-un frigider, care mută căldura din aer în apă. Se presupune că acest lucru consumă mai puțină energie.
Dar, după cum se spune, nu există prânzuri gratuite. În clasa mea de fizică din liceu, am învățat că este nevoie de aproximativ 1055 jouli (o unitate termică britanică – BTU) de căldură pentru a ridica temperatura a 0,45 kilograme de apă cu 0,56 grade Celsius (un grad Fahrenheit); deși, de fapt, am fost învățat că este nevoie de o calorie de căldură pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu un grad Celsius. Dar, oricum ai măsura, căldura trebuie să vină de undeva.
Acea căldură este extrasă din aer, iar într-o casă obișnuită, există multă căldură disponibilă. Dar m-am întrebat, ca un experiment mental: Ce se întâmplă într-o casă Passivhaus, care este practic un mediu etanș termic? Fiecare BTU (unitate termică britanică) sau calorie trebuie să provină de undeva, iar dacă căldura este extrasă din aer, atunci ea trebuie înlocuită (cel puțin în sezonul de încălzire). Am decis să pun întrebarea „minții colective” de pe Twitter și să văd ce spun experții.
Răspunsurile au venit de pretutindeni și au fost fascinante.
Un răspuns timpuriu și sensibil a fost utilizarea unui sistem split, unde condensatorul este afară, iar mediul exterior poate furniza multă căldură.
Acesta este condensatorul unei pompe de căldură Sanden CO2 care se conectează la unitatea din fotografia de sus a postării.
Acest lucru prezintă multe avantaje, mai ales într-un design Passivhaus foarte silențios – boilerele cu pompă de căldură cu sursă de aer sunt zgomotoase.
Din păcate, acele sisteme split Sanden sunt foarte scumpe, iar, după cum subliniază inginerul David Elfstrom, în America de Nord este mult mai comun să se instaleze unitatea în interior.
Elfstrom confirmă apoi experimentul meu mental, anume că căldura trebuie să vină de undeva și să fie înlocuită, dar există un mare beneficiu vara, deoarece răcește și dezumidifică.
Am fost încântat când Wolfgang Feist și-a exprimat opinia: El este cofondatorul mișcării Passivhaus. El notează că nu vorbim de cifre mari.
În afara lumii Passivhaus, unde locuiește Nate Adams, acestea sunt probleme mici și triviale. Adams s-a înfuriat de fapt că cineva ar sugera să nu pui un BPC în interior, deși chiar și el a adăugat în cele din urmă o avertizare că acestea nu ar trebui să fie în camere foarte mici. Și, după cum subliniază Gregory Duncan, atunci când contorizezi cu adevărat fiecare joule (BTU), contează.
În cele din urmă, cred că Duncan și Kelly Fordice au avut cele mai bune explicații.
Majoritatea proiectelor Passivhaus sunt acum încălzite cu pompe de căldură aer-aer (PCAA), așa că atunci când BPC extrage căldură din interior, aceasta se „leagă” de PCAA care extrage căldură din aerul exterior. Deoarece ambele dispozitive au un coeficient de performanță ridicat (raportul dintre încălzirea utilă și încălzirea prin rezistență), există încă un câștig net față de un boiler electric direct.
Adăugați la aceasta beneficiile evidente din sezonul de răcire, când răcește și dezumidifică în timp ce furnizează apă caldă, și se pare că boilerele cu pompă de căldură sunt o victorie pe tot parcursul anului.
Mulți din afara comunității Passivhaus ar putea crede că a-ți face griji pentru câțiva jouli (BTU) este cu adevărat o risipă de energie, mai ales când poți pur și simplu să mai pui un panou solar pe acoperiș. Voi reitera că acesta a fost un experiment mental, în care încerc să înțeleg de unde provin joulii (BTU), și pentru că cel mai bun mod de a ajunge la zero emisii de carbon este să urmărești fiecare watt, calorie, joule și BTU (unitate termică britanică) pentru a reduce cererea. Apoi ne putem preocupa de ofertă.
