Becurile incandescente ar putea dispărea treptat din întreaga lume, dar din când în când auzim de la comentatori plângându-se de dispariția lor și susținând superioritatea lor. Deși argumentul „ei bine, oferă o lumină mai plăcută” m-a lăsat întotdeauna puțin rece, o altă apărare a acestor iluminatoare ineficiente m-a pus pe gânduri:
Căldura pe care o produc nu este utilă?
Argumentul provine dintr-una dintre principalele critici aduse becurilor incandescente — că până la 90% din energia electrică pe care o consumă este transformată în căldură, nu în lumină. Dar, spun apărătorii becului, dacă căldura de la bec încălzește casa și înlocuiește energia consumată de sistemele de încălzire propriu-zise, atunci nu este chiar risipită, nu-i așa?
La prima vedere, are sens. De fapt, am văzut câteva designuri interesante pentru captarea și reutilizarea acelei călduri reziduale. Dar, odată ce te oprești pentru un minut, argumentul începe să se prăbușească. Iată de ce:
1. Nu sunt încălzitoare eficiente.
Becurile incandescente sunt, în esență, încălzitoare electrice cu rezistență. Și din cauza ineficiențelor producerii energiei electrice și a pierderilor de transmisie, chiar și încălzitoarele electrice cu rezistență dedicate sunt mult mai puțin eficiente decât utilizarea gazului natural, a propanului sau a unei pompe de căldură aer-aer.
2. Nu sunt poziționate acolo unde ar trebui să fie încălzitoarele.
Căldura se ridică. Și totuși, multe, dacă nu majoritatea, becurilor sunt agățate de tavan. Nu ai amplasa un radiator lângă acoperișul tău, deci ideea că un bec incandescent oferă o înlocuire eficientă a sistemului tău de încălzire este, de asemenea, puțin șubredă.
3. Când ai nevoie de lumină, nu ai întotdeauna nevoie de căldură.
Acesta este probabil cel mai mare argument împotriva cazului „becuri ca încălzitoare”. Deoarece în majoritatea părților țării, pe parcursul majorității anului, nu avem nevoie de căldură în același timp cu lumina. De fapt, de multe ori nu doar că nu avem nevoie de ea, dar chiar plătim activ pentru a o elimina din casele noastre. Deci, vara în Sud, nu plătești doar pentru iluminatul tău ineficient și căldura pe care o produce – ci plătești și pentru a-ți alimenta sistemul HVAC pentru a elimina acea căldură. Asta nu poate fi corect.
Ca întotdeauna, desigur, există câteva excepții care pot confirma regula. Cel mai notabil, așa cum a demonstrat Paul Wheaton în excelentul său videoclip despre încălzirea persoanei, nu a casei, iluminatul de sarcină folosind un bec incandescent și un abajur/reflector poate acționa ca o lampă de căldură utilă, oferind căldură exact acolo unde este nevoie și fără a încălzi aerul înconjurător. De fapt, este ceva ce iau în considerare să implementez în propriile mele eforturi de a-mi încălzi eficient biroul de acasă. Și deoarece persoanele care utilizează acest tip de încălzire se află probabil la extrema „hardcore” a spectrului ecologic/de eficiență energetică, șansele sunt ca aceștia să o folosească noaptea sau iarna, când atât lumina, cât și căldura sunt foarte solicitate.
Există o diferență uriașă între deșeu și produs secundar. Și este adevărat că căldura de la un bec „ar putea” fi folosită pentru a compensa alte consumuri de energie. Dar „ar putea” nu este același lucru cu „va”. Mai des decât nu, căldura reziduală este exact asta. O risipă.
Îmi pare rău, dragilor, becurile incandescente sunt încă ineficiente.
