Australia s-a angajat să abordeze serios poluarea cu plastic. Guvernul a lansat primul său Plan Național pentru Plastic la începutul acestei luni, iar acesta include măsuri pentru eliminarea treptată a plasticului problematic, menținerea plajelor fără plastic, sprijinirea inovației în designul de produse sustenabile și trecerea la materiale plastice mai ușor de reciclat.
Există totuși o parte a planului care iese în evidență, și anume decizia Australiei de a interzice plasticul biodegradabil. Este o mișcare îndrăzneață care contravine tendinței altor locuri (precum China și Capri, Italia și magazinele alimentare din Amsterdam) de a obișnui oamenii cu alternative la plasticul pe bază de petrol; dar este o mișcare inteligentă pentru că, așa cum arată cercetările, plasticul biodegradabil nu este cu mult mai bun decât plasticul convențional.
Plasticul biodegradabil nu este soluția
Un articol din The Conversation explică: „Plasticul biodegradabil promite un plastic care se descompune în componente naturale atunci când nu mai este dorit pentru scopul său inițial. Ideea unui plastic care pur și simplu dispare odată ajuns în ocean, aruncat pe uscat sau în depozitele de deșeuri este tentantă – dar și (în acest stadiu) un vis deșart.”
Aceasta este fizică elementară. Nimic nu dispare complet. Ceva se poate dizolva, evapora, composta sau degrada, dar nu încetează pur și simplu să existe; totul trebuie să ajungă undeva. Articolul continuă spunând,
Plastics Today citează definiția degradării dată de Asociația Bioplasticelor din Australasia: „Fragmentarea sau descompunerea materialului fără activitate micro-organică, lăsând doar bucăți din ce în ce mai mici de plastic.” Cu alte cuvinte, materialele plastice s-ar putea descompune și ar dispărea din vedere și din minte, dar asta nu înseamnă că au dispărut. Rămân insidioase într-un mod diferit.
Materialele plastice biodegradabile pot fi fabricate din proporții variate de material vegetal, rășini plastice pe bază de combustibili fosili și aditivi sintetici, cunoscuți și sub denumirea de „reziduuri”. Cartea „Viața fără plastic” afirmă că o așa-zisă pungă biodegradabilă trebuie să conțină doar 20% material vegetal pentru a fi etichetată ca atare – o proporție surprinzător de mică.
În plus, materialele plastice biodegradabile necesită condiții precise pentru a se descompune, cum ar fi lumina soarelui și căldura (de obicei, cel puțin 10 grade Celsius), dar adesea acestea nu sunt îndeplinite atunci când materialele plastice sunt aruncate. Jacqueline McGlade, om de știință șef la Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, a declarat pentru The Guardian că dependența de plasticul biodegradabil este „bine intenționată, dar greșită.” Acestea nu se vor descompune nici în ocean, unde este prea frig și se pot scufunda la fund, nefiind expuse razelor UV care ar putea accelera descompunerea.
Plasticul compostabil creează și el probleme
Australia a anunțat că va lucra pentru ca „100% din ambalaje să fie reutilizabile, reciclabile sau compostabile” până în 2025 – și deși primele două obiective sunt bune, al treilea este discutabil. Plasticul compostabil nu este o îmbunătățire semnificativă față de cel biodegradabil.
Deși plasticul compostabil trebuie să respecte standarde de certificare (spre deosebire de cel biodegradabil), majoritatea materialelor plastice compostabile sunt concepute să se descompună doar în instalații industriale de compostare, care sunt puține și rare. „Chiar și cele certificate ca ‘compostabile acasă’ sunt evaluate în condiții perfecte de laborator, care nu sunt ușor de atins în curtea din spate” (via The Conversation).
Lucrurile se înrăutățesc. Când materialele plastice compostabile ajung în depozitele de deșeuri, ele eliberează metan, la fel cum o fac deșeurile alimentare când se descompun. Acest gaz cu efect de seră este chiar mai potent decât dioxidul de carbon și este exact ceea ce vrem să evităm să adăugăm în atmosfera Pământului în acest moment.
O altă problemă relevată într-un raport Greenpeace despre trecerea Chinei la plasticul biodegradabil este că multe instalații industriale de compostare nici măcar nu doresc materiale plastice compostabile, deoarece acestea se descompun mai lent decât materialul organic (deșeurile de bucătărie durează șase săptămâni) și nu adaugă nicio valoare compostului rezultat. Orice nu se degradează complet trebuie tratat ca un contaminant, așa că efortul abia merită.
Care este soluția?
Toate acestea arată că Australia urmează calea corectă, recunoscând imediat numeroasele neajunsuri ale plasticului biodegradabil, dar nu ar trebui să înceapă să promoveze materialele compostabile în locul acestuia. Cea mai bună soluție este să regândim ambalajele alimentare și de vânzare cu amănuntul în general și să prioritizăm produsele reutilizabile și reîncărcabile, precum și materialele cu rate ridicate de reciclare care pot fi convertite într-un produs la fel de valoros, cum ar fi metalul și sticla.
Dacă trebuie să alegeți plastic, optați întotdeauna pentru cele care conțin material reciclat, deoarece acest lucru reduce cererea de materii prime și crește valoarea reciclării în general. Producătorii ar face bine să-și eticheteze produsele din plastic mai clar, pentru a le fi mai ușor oamenilor să știe ce să facă cu ele după utilizare.
Eliminarea incorectă a obiectelor cauzează tot felul de probleme personalului de gestionare a deșeurilor, ca să nu mai vorbim de mediu. Universitatea de Tehnologie din Sydney are o infografie interesantă despre cum să aruncați diferite tipuri de plastic. Este utilă pentru a vedea cum reciclarea poate fi de fapt mai rea decât depozitarea la groapa de gunoi atunci când vine vorba de plasticul biodegradabil și că nimeni nu ar trebui să se angajeze vreodată în „wishcycling” (speranța că ceva va fi reciclat doar pentru că îți dorești asta), deoarece acest lucru poate contamina și devaloriza materialele reciclabile reale.
Mai avem un drum lung de parcurs pentru a aborda problema plasticului de unică folosință, dar Australia se mișcă în direcția corectă, recunoscând insuficiența materialelor biodegradabile. Așa cum Lloyd Alter a scris de multe ori pentru PlanetaNoastra, „Pentru a ajunge la o economie circulară, trebuie să schimbăm nu doar paharul [de cafea de unică folosință], ci cultura.” Trebuie să regândim complet modul în care ne cumpărăm mâncarea și o transportăm.
