Ne spun: „Nu ești singur. Alții au mai fost aici înainte.” Asta e exact ce avem nevoie în zilele noastre.
Săptămâna trecută, o verișoară îndepărtată a mea a postat pe Facebook o poză cu vechea ei carte de bucate „More With Less„. Ea a rugat prietenii să comenteze care sunt rețetele lor preferate. Curând a avut peste 30 de răspunsuri, inclusiv unul de la mine, pentru că aceasta este o carte de bucate pe care toată lumea cu moștenire menonită o are pe raft. Există o astfel de așteptare să deții această carte de bucate încât, într-o biserică menonită unde am lucrat ca secretară cu mult timp în urmă, era cadoul standard la petrecerea pentru miri pentru toate cuplurile tinere. (La petrecerile pentru bebeluși era o plapumă matlasată.)
Cartea de bucate More With Less este îndrăgită și în afara comunității menonite, lucru atestat de cele 4,25 stele pe Goodreads. Este un exemplu excelent de carte de bucate creată de comunitate, conținând rețete care au fost trimise de bucătari amatori din toată SUA, precum și de mulți care lucrau în străinătate pentru Comitetul Central Menonit, ONG-ul care a comandat publicarea sa de către Herald Press în 1976.
Farmecul etern al rețetelor nu încetează niciodată să mă uimească. Unele sunt serios depășite (Clam Whiffle sau Cheez Whiz făcut în casă, cineva?), dar altele sunt etern utile, așa cum au dezvăluit comentatorii de la postarea verișoarei mele. Linte coaptă cu brânză. Kima pakistanez. Tocăniță de arahide vest-africană. Supă picantă de mazăre boabe desfăcută. Chifle simple. Crisp de mere. Clătite integrale cu lapte bătut. Pâine cu fulgi de ovăz (adică pâinea pe care nu mă voi opri niciodată să o coc). Acestea sunt aceleași rețete la care apelez zi de zi pentru că sunt atât de simple și satisfăcătoare. Știu că, indiferent cât de puține ingrediente am la îndemână, va exista întotdeauna o rețetă în More With Less pe care o pot face.
© K Martinko – Rețeta de clătite preferată a familiei mele, folosită în fiecare weekend
Este această simplitate radicală care face cărțile de bucate comunitare atât de atrăgătoare, mai ales în vremuri ciudate ca acestea. New York Times scrie: „Într-o epocă a bucătarilor celebri, a cărților de lux pentru masă de cafea și a site-urilor de gătit multimedia, cartea de bucate comunitară poate părea un anacronism, o rămășiță cu colțuri îndoite a cinei de la biserică și a strângerilor de fonduri ale Ligii Junior.” Dar, de fapt, este exact ce avem nevoie. Tânjim după un sentiment de conexiune cu ceilalți, după rețete care nu cer nimic sofisticat și după meniuri care sunt mai rapide de preparat, pentru că, cu siguranță, simțim o anumită oboseală de gătit din cauza numărului mare de mese pe care le facem acasă.
Aceste cărți de bucate comunitare ne fac să ne simțim mai aproape de ceilalți. Îmi place să văd numele în ale mele, mai ales când sunt persoane pe care le-am cunoscut. Cu cărți precum More With Less, numele străinilor și anecdotele rețetelor însoțitoare au devenit familiare de-a lungul timpului și mă determină să mă întreb cine au fost. De exemplu, de ce Holly Yoder făcea pizza cu brânză pe un grătar cu cărbuni în Zambia în anii 1970? Cum a ajuns Jennifer Kennedy în Nunavut, în Arctica de Nord a Canadei, unde a servit linte coaptă cu brânză prietenilor ei inuiți alături de tocăniță de caribu și păstrăv arctic?
Nu am niciodată aceste gânduri când răsfoiesc o carte de bucate profesională, pentru că nu există nimic de imaginat dincolo de o bucătărie profesională sterilă – în afară, poate, de ideea că această persoană știe mult mai multe despre gătit decât mine și cum voi reuși vreodată să recreez acele imagini perfecte?! (Cărțile de bucate comunitare tipărite, în general, nu au imagini, ceea ce înseamnă că nu există presiune să arate într-un anumit fel.)
© Lindsey Reynolds – Colecția de cărți de bucate comunitare a unui alt angajat al PlanetaNoastra
Pandemia generează o nouă generație de cărți de bucate comunitare, așa cum dezvăluie articolul din Times, adesea sub forma de documente Google și PDF-uri împărtășite între colegi, grupuri sociale și membri ai familiei. La fel ca și cărțile mai vechi, aceste noi iterații ne fac să ne gândim unii la alții și să simțim un sentiment cald de conexiune, în ciuda distanței fizice. Justina Santa Cruz, o femeie de 30 de ani din Minneapolis, compilează un document Google cu rețetele preferate ale familiei sale filipino-americane în timpul acestei perioade de izolare. Ea a declarat pentru New York Times că multe cărți de bucate „au un punct de vedere atât de rigid… Nu este o conversație.” Pe de altă parte, compilarea rețetelor familiei sale a stârnit discuții animate. Procesul se simte mai intim.”
Alte versiuni noi de cărți de bucate comunitare includ cele compilate de asistenți sociali care încearcă să mențină legătura cu clienții pe care nu îi pot întâlni față în față; un cor feminin din Seattle care se străduiește să mențină contactul și să se cunoască mai bine prin intermediul mâncării; numeroase grupuri de prieteni care învață noi abilități de gătit și au nevoie de sprijin și îndrumare; și barmani șomeri din San Francisco care încearcă să facă ora cocktailului accesibilă persoanelor blocate acasă.
Ce face aceste cărți de bucate comunitare atât de speciale este că degajă gătitul de farmec și îl fac accesibil. Ne spun: „Nu ești singur. Alții au mai fost aici înainte.” Și acestea sunt cuvintele pe care trebuie să le auzim mai mult ca oricând în zilele noastre. Dacă nu dețineți cărți de bucate comunitare, vă îndemn să căutați unele. Sunați la o biserică locală sau la un grup de servicii sociale să vedeți dacă au făcut vreodată una ca strângere de fonduri. Întrebați-vă părinții sau rudele dacă au unele vechi care strâng praf, sau puneți întrebarea prietenilor pe Facebook.
Apoi, începeți să gătiți, perfecționându-vă abilitățile, repetând rețetele preferate, până când știți cu ce ați contribui dacă vi s-ar cere să ajutați la crearea unei cărți de bucate comunitare. Acestea sunt genul de rețete la îndemână care te fac să te simți cu adevărat încrezător în bucătărie.
