Editorul de design al PlanetaNoastra, Lloyd Alter, a raportat recent cum pierderile recente pentru marile companii petroliere nu sunt neapărat un lucru teribil pentru Companiile Naționale de Petrol (NOC). Are dreptate, dar este, de asemenea, corect să spunem că un context mai larg pentru recentele înfrângeri ale companiilor petroliere deținute de investitori este că un segment în creștere și influent al societății vede acum combustibilii fosili ca trecutul, nu viitorul, și ia decizii de investiții în consecință.
Dar care ar trebui să fie aceste decizii de investiții?
De mult timp există o dezbatere în cercurile de investiții orientate spre climă despre dacă dezinvestirea sau implicarea reprezintă cea mai bună cale pentru a căuta schimbarea. Cu alte cuvinte: Este mai bine să retragi banii și să retragi consimțământul, sau să folosești banii pe care îi investești ca pârghie pentru influență?
Este o discuție interesantă. Totuși, ca de obicei, probabil că nu este un caz de ori/ori—ci mai degrabă care instrument este potrivit pentru ce sarcină specifică. De fapt, înfrângerile recente în sălile de judecată și la adunările generale anuale ale companiilor petroliere ar putea fi considerate a valida ambele abordări.
Pe de o parte, consiliul de administrație al Exxon acum arată semnificativ diferit față de cum arăta acum doar câteva săptămâni, și o face pentru că investitorii au cerut ca firma să se schimbe. Pe de altă parte, este greu de imaginat ca acești investitori să ceară schimbarea fără presiunile reputaționale și financiare ale altor entități care își retrag banii.
În mod similar, înfrângerea Shell în instanțele olandeze s-ar putea să nu fi fost cauzată direct de mișcarea de dezinvestire, dar dezinvestirea a jucat un rol în denigrarea și izolarea marilor companii petroliere, schimbând opinia publică ca rezultat. Și opinia publică poate și influențează deciziile legale. (Judecătorii sunt, la urma urmei, membri ai publicului.)
În multe privințe, aceasta revine la ideea importanței găsirii nișei tale. Este greu de imaginat un scenariu în care companiile petroliere deținute de investitori—sau NOC-urile—sunt eliminate peste noapte. Prin urmare, are sens ca unele părți ale mișcării climatice să se implice cu ele, să le influențeze și să încerce să le mute resursele de la producția de combustibili fosili distructivi către un set de tehnologii mai divers și mai curat. Cu toate acestea, este practic imposibil să creăm o lume în care companiile petroliere continuă să foreze pentru petrol decenii la rând, și să reușim, de asemenea, să încetinim criza climatică.
Și astfel, fiecare ne jucăm rolul. Unii ajută la atenuarea obiecțiilor legate de combustibilii fosili împotriva acțiunilor climatice, în timp ce alții ajută să se asigure că această atenuare a obiecțiilor nu este folosită pentru a dilua reglementările. Unii ajută la influențarea investițiilor în energii regenerabile, în timp ce alții luptă pentru a se asigura că aceste investiții nu sunt folosite pentru a ne distrage de la necesitatea de a le menține în pământ.
Și acest lucru ne readuce la gândurile lui Alter despre NOC-uri. Sigur, nici dezinvestirea, nici investiția nu vor aduce—de la sine—schimbarea. Dar ele pot și ajută la schimbarea dinamicii mai ample și pe partea cererii.
Așa cum a subliniat recent prietena mea, activista Meg Ruttan Walker, pe Twitter, dezinvestirea nu se întâmplă niciodată izolat. În schimb, este o parte a unei conversații mai ample despre cum și dacă vrem să interacționăm cu monștrii care ne ucid:
Eu sunt, prin natura mea, o persoană care stă pe gard. Echivoc. Văd „ambele părți” ale lucrurilor. Și mă simt foarte inconfortabil cu conflictul. Și asta nu este întotdeauna un lucru bun. Dar în acest caz, pentru o dată, sunt destul de încrezător să spun că fiecare mică zgârietură în ideea petrolului și gazelor ca o promisiune strălucitoare a viitorului ajută la schimbarea paradigmei și la avansarea lucrurilor.
Avem nevoie de o gamă diversă de tactici. Și de un set divers de actori.
Din fericire, exact asta avem.
