Grădinarii iubesc scoarța de chiparos din mai multe motive. Este organică și se așază plat într-un strat gros care împiedică buruienile să crească sau semințele nedorite să se înfunde în solul de dedesubt. Rămâne pe loc pe timp de vânt și ploaie și, de obicei, durează câteva sezoane înainte să înceapă să se descompună. Și când în sfârșit se descompune, adaugă nutrienți în sol. Potrivit secțiunii de ghiduri de casă de la SFGate, nu va schimba pH-ul solului când se degradează.
Ce e greșit în asta?
Multe, spun un grup național de grădinărit, unii academicieni și oameni de știință și o mulțime de ecologiști. Printre numeroasele elemente de pe lista lor de preocupări, câteva se remarcă. Unul este că arborii de chiparos sunt exploatați din medii de zone umede sensibile din punct de vedere ecologic. Un altul este că multe alte opțiuni naturale funcționează la fel de bine, dacă nu chiar mai bine, decât chiparosul.
Bine ați venit la una dintre problemele controversate din grădinăritul american: controversa privind recoltarea arborilor de chiparos și utilizarea scoarței în grădinile de acasă.
Argumente în favoarea scoarței de chiparos
Acesta este un subiect familiar pentru Mulch and Soil Council (MSC), o asociație comercială națională nonprofit pentru producătorii de scoarțe horticole, soluri de consum și medii de creștere comerciale. Acesta certifică scoarțele, inclusiv scoarța de chiparos și amestecurile de scoarță de chiparos, pentru a se asigura că respectă standardele industriei.
În 2010, directorul executiv al MSC, Robert LaGasse, a participat la o conferință în Atlanta, care a avut loc spre sfârșitul unui proiect al Agenției pentru Protecția Mediului (EPA) axat pe zonele umede cu chiparoși. Proiectul a examinat dacă cererea crescândă pentru produse din chiparos afectează zonele umede naturale cu chiparoși. Potrivit EPA, intenția a fost de a realiza o analiză extrem de amănunțită într-un stat (Georgia) din Câmpia Coastei de Sud-Est pentru a înțelege mai bine amploarea și cauzele pierderilor de zone umede cu chiparoși, stadiul științei restaurării și care sunt cele mai bune practici pentru silvicultură (cultivarea arborilor) în comunitățile de chiparoși.
Pe lângă EPA, alți actori interesați la conferință au inclus Southern Environmental Law Center (SELC), mai mulți academicieni (inclusiv un profesor și cercetător de la Clemson University, specializat în chiparos, William H. Conner), Georgia Forestry Commission și reprezentanți ai grupurilor comerciale precum Mulch and Soil Council. Întâlnirea a avut loc aproximativ în momentul în care SELC, la cererea EPA, pregătea un raport din cadrul proiectului intitulat „Status of Private Cypress Wetland Forests in Georgia.” Acesta a fost publicat în 2012.
Concluzia lui LaGasse din întâlnirea de la Atlanta a fost că, deși existau unele situri în Georgia care erau afectate negativ, acestea erau „situri cu dezvoltare intensă, unde investitorii și constructorii încercau să creeze și să extindă orașe și localități”. Dar, analizând starea generală de sănătate a pădurii din Georgia și din Sud-Est și comparând exploatarea și pierderea arborilor cu creșterea pădurilor, creșterea „a depășit cu mult mortalitatea și tăierile”.
Concluzia sa din această adunare a fost că „afirmația că pădurile de chiparos din Georgia erau supra-exploatate [era] pur și simplu inexactă”. El a spus că a plecat de la întâlnire crezând că exploatarea chiparosului se încadra în parametri sustenabili rezonabili și că, până când aceștia se vor schimba, nu era nevoie de măsuri suplimentare.
De la acea conferință, oferta de chiparos în industria scoarței s-a plafonat, potrivit lui LaGasse, care a bazat această evaluare pe o conversație cu un mare comerciant cu amănuntul. „Conform cifrelor lor, s-a plafonat de câțiva ani. Nu vedem această linie de produse crescând. Numărul persoanelor care o produc a scăzut. Oferta a scăzut. Mai există încă cerere din partea consumatorilor, dar acea piață nu a crescut așa cum s-a întâmplat cu alte linii de produse, și majoritatea produselor [de scoarță de chiparos] pe care le veți observa nu sunt produse pure, sunt amestecuri.” Utilizarea lemnului de esență tare și moale în industria de grădinărit depășește cu mult utilizarea chiparosului, a spus LaGasse.
Tendințele în vânzările de scoarță de chiparos sunt greu de verificat. „Din păcate, nu defalcăm utilizarea scoarței pe tip de lemn”, a declarat Paul Cohen, director de cercetare la Garden Garden Research. O verificare pe Market Research și câteva alte agregatoare de cercetare nu a găsit niciun site care să subdividă piața scoarței în categoria chiparos, a adăugat el.
O Evaluare a Inventarului Forestier realizată de U.S. Forest Service Inventory & Analysis Branch din Knoxville, Tennessee, pare să susțină afirmația lui LaGasse că chiparosul nu este supra-recoltat. Cele mai recente date pentru întregul Sud, acoperind perioada 2009-2017, arată că tăierile medii anuale de chiparos reprezintă mai puțin de 1% (0,54%) din volumul total de chiparos. Creșterea arborilor de chiparos din Sud este de 3,8 ori mai mare decât tăierile de arbori de chiparos.
LaGasse vede mai multe avantaje la scoarța de chiparos. „Scoarța este probabil cel mai de succes program de reciclare existent astăzi”, a spus el. „Fără o piață a scoarței, alternativa este trimiterea resturilor vegetale la gropile de gunoi și lăsarea arborilor nedoriți care trebuie îndepărtați pentru a accesa cheresteaua comercială în pădure, unde devin resturi care creează combustibil pentru incendii și infestări cu dăunători. Considerăm crearea scoarței ca oferind un serviciu care oferă un flux alternativ de venit proprietarului de teren, care îndepărtează materialele care nu ar trebui lăsate în pădure și care împiedică acele materiale să supraîncarce gropile de gunoi și facilitățile publice.”
Argumente împotriva scoarței de chiparos
Bill Sapp, un avocat senior la SELC, a participat de asemenea la întâlnirea din 2010 din Atlanta și a co-autorat raportul despre pădurile de chiparos din Georgia. Amintirea sa despre întâlnire a fost că nu a produs niciun acord.
Pentru a înțelege concluziile SELC, este important să știm cum a produs organizația raportul, a subliniat Sapp. „Am petrecut peste un an căutând toate datele pe care le-am putut găsi”, a spus el. „Cealaltă lucru de știut… este că omul de știință pe care l-am angajat să lucreze la raport, Will Conner, este unul dintre principalii oameni de știință care studiază chiparosul în țară.” Conner este profesor în Departamentul Silvicultură și Conservare a Mediului la Baruch Institute of Coastal Ecology & Forest Science (lângă Georgetown, Carolina de Sud), care este afiliat atât Clemson University, cât și University of South Carolina. El a studiat chiparosul timp de 43 de ani.
„Adevărata esență a raportului, și motivul pentru care EPA a dorit ca noi să pregătim raportul, a fost să ne asigurăm că activitățile precum exploatarea forestieră permit resurselor de chiparos să fie sustenabile”, a spus Sapp. „Am descoperit că există anumite amenințări la adresa ecosistemelor de chiparos.”
Raportul, care subliniază că Georgia se clasează pe locul al treilea la nivel național în ceea ce privește suprafața pădurilor de chiparos, dar pe locul al cincilea în ceea ce privește pierderea diverselor specii prin extincție, listează aceste amenințări ca fiind:
- Regenerarea: Pădurile de chiparos sunt rareori replantate după ce sunt recoltate.
- Modificările hidrologice: Rezervoarele, canalele și alte structuri au schimbat modul în care curge apa prin câmpia coastei din Georgia.
- Dezvoltarea și protecția legală insuficientă: Mai mulți oameni se mută spre coastă, iar unii dezvoltatori abuzează de excepția silviculturală a Legii privind Apa Curată (Clean Water Act). Această excepție este pentru operațiuni „normale” de cultivare a arborilor, ceea ce nu include drenarea zonelor umede, a spus Sapp. Aceasta înseamnă, de asemenea, că fermierii de arbori nu pot construi drumuri de o anumită lățime, a adăugat el.
- Conversia în plantații de pin: Ecosistemele mici de chiparos de depresiune sunt convertite în plantații de pin. Acesta este habitatul pentru chiparosul de baltă (Taxodium ascendens), unul dintre cele trei tipuri de chiparos care cresc în Statele Unite. Este de asemenea tipul de chiparos pe care Sapp a spus că a fost focusul raportului. Celelalte tipuri de chiparos care cresc în Statele Unite sunt chiparosul de baltă (Taxodium distichum), care crește în câmpiile inundabile ale râurilor, și chiparosul Montezuma (Taxodium mucronatum), care crește în Valea Rio Grande din Texas spre sud până în zonele montane din sudul Mexicului.
- Creșterea exploatării și a mortalității: A existat o creștere generală a recoltării chiparosului și a producției de scoarță de chiparos.
„Credem, pe baza cercetărilor pe care le-am făcut, că există amenințări concrete la adresa sustenabilității chiparosului”, a spus Sapp. Cu toate acestea, el a recunoscut și nevoia de mai multe date pentru a evalua amploarea acestor amenințări, ceea ce a spus că este una dintre temele principale ale raportului. Pentru a sublinia că SELC susține datele din raport, el a menționat că acesta include un interval de încredere pentru statisticile utilizate. „Acesta este ceva ce nu vezi întotdeauna în rapoartele științifice.”
Alternative mai bune
Sapp a spus că este important pentru grădinarii de acasă să știe că raportul contestă presupunerea că scoarța de chiparos este mai durabilă și rezistentă decât alte scoarțe. Raportul citează cercetările Serviciului Cooperativ de Extensie al Universității din Florida, care a evaluat 15 tipuri diferite de scoarțe pe o perioadă de șase luni pentru a le compara eficiența. Trei tipuri de scoarță—așchii de lemn, scoarță de pin și ace de pin—s-au clasat la fel de sus ca și chiparosul. Grădinarii ar trebui, de asemenea, să fie conștienți că atunci când scoarța de chiparos este folosită în lumina directă a soarelui, aceasta poate forma o crustă care reduce cantitatea de apă care ajunge la rădăcinile plantelor, conform raportului.
Un motiv pentru care scoarța de chiparos nu a durat mai mult decât alte scoarțe are legătură cu vârsta arborilor. Raportul spune că, deși lemnul de inimă al arborilor foarte mari, mai bătrâni, conține substanțe chimice care ajută la conservarea lemnului și îl fac mai rezistent la putrezire, acei arbori sunt folosiți pentru cherestea, nu pentru scoarță. Scoarța este făcută din arbori mai tineri cărora le lipsește acel lemn de inimă. Aparent, aceasta afectează și capacitatea sa de a respinge termitele; arborii mai bătrâni puteau face acest lucru, în timp ce cei recoltați mai tineri atrag dăunătorii.
National Gardening Association (NGA) consideră că dezavantajele potențiale pentru mediu sunt suficient de mari pentru a descuraja utilizarea scoarței de chiparos. „Chiparosul este cu siguranță o parte uriașă a ecosistemului”, a declarat Dave Whitinger, director executiv al NGA. Whitinger locuiește în Jacksonville, Texas, un orășel din partea de est a statului, aproape de zonele umede cu chiparoși.
El a enumerat mai multe motive pentru care grădinarii nu trebuie să folosească chiparosul. Unul este că există alte tipuri de scoarță, mai bune, care pot fi produse într-un mod mai sustenabil din lemn de esență tare și moale; scoarța gratuită este disponibilă în multe comunități de la departamentele municipale de lucrări publice; și uneori fabricile vor măcina paleți sau alte materiale și le vor oferi gratuit ca scoarță.
De exemplu, scoarța de cedru are proprietăți naturale de respingere a insectelor, deoarece produce o aromă neplăcută pentru insecte. Este, de asemenea, un inhibitor eficient al buruienilor atunci când este plasată în jurul arbuștilor, straturilor de flori și copacilor. Fabricată din lemn de esență tare, tinde să dureze mai mult decât chiparosul, care este făcut din toate părțile unui arbore de chiparos. Unii grădinari preferă cedrul deoarece este mai puțin acid decât chiparosul.
Whitinger recunoaște că utilizarea scoarței de chiparos nu va șterge copacii pentru totdeauna. „Dar este cam așa: poți face o omletă cu ouă de cardinal și de mierlă albastră, dar de ce să faci asta când ai găini care depun ouă perfect bune? Nu este că cardinalii și mierlele albastre sunt în pericol de extincție. Este că chiparoșii sunt cardinalii și mierlele albastre ale lumii arborilor. Merită să îi protejăm pentru că sunt speciali, pe când pinii nu sunt speciali.”
Cum crește chiparosul
Din fericire, în ciuda diverselor presiuni de mediu, mai avem destul chiparos astăzi, a spus Conner, cercetătorul de la Clemson. Cu excepția câtorva pâlcuri mici, izolate, chiparosul găsit astăzi în Sud-Est este rezultatul creșterii de la mijlocul anilor 1920. Din 1890-1925, potrivit lui Connor, „aproape tot chiparosul din Sud-Est a fost recoltat. Cam în același timp în care exploatarea forestieră s-a încheiat, a fost o secetă mare în jurul anilor 1924-26, așa că mulți dintre arborii pe care îi avem acum au început să crească în acea perioadă de doi ani.”
Semințele chiparosului de baltă, arborele maiestuos care crește pe marginile râurilor și pâraielor și tipul la care probabil se gândesc majoritatea oamenilor când se gândesc la chiparos, au nevoie de perioade de secetă pentru a prinde rădăcini.
„De obicei este necesară o perioadă de uscare de doi ani”, a spus Conner. În acest timp, puieții trebuie să crească suficient de înalți pentru a-și menține frunzele de sus deasupra apei când revin inundațiile. „Trebuie să crească de la 0,3 la 0,6 metri înălțime în majoritatea cazurilor pentru a ajunge deasupra apei”, a spus Conner. Alte momente bune pentru ca puieții să prindă rădăcini au fost în anii ’60 și între 2008-2012, a spus Conner.
Care este starea chiparosului astăzi?
Nu este clar care state produc cea mai mare cantitate de scoarță de chiparos și cât provine din arborii recoltați special pentru scoarță față de ceea ce este produs ca produs de cherestea. Datele pur și simplu nu sunt ușor disponibile.
„La începutul anilor 2000”, a spus Conner, „a existat un mare impuls legat de scoarța de chiparos care provenea din Louisiana și părți din Georgia.” De exemplu, buletinul informativ din iarna 2008-2009 al Louisiana Forest Products Development Center a spus că Lowe’s, Home Depot și Walmart au decis în toamna anului 2007 să nu mai vândă scoarță de chiparos care provenea din Louisiana, citând preocupări de mediu.
Astăzi, Lowe’s are un moratoriu privind aprovizionarea care interzice scoarța de chiparos recoltată dintr-o zonă la sud de I-10 și I-12 în Louisiana, un loc unde oamenii de știință spun că pădurile de chiparos pot fi deosebit de vulnerabile. Lowe’s vinde produse din scoarță de chiparos, dar oferă și multiple alternative, inclusiv granule de pin, lemn de esență tare, eucalipt, cedru, pietre, ace de pin și cauciuc reciclat, potrivit unui purtător de cuvânt.
Home Depot are o politică similară. Deși vinde produse din scoarță de chiparos, orice scoarță de chiparos din Louisiana spre est prin Florida Panhandle trebuie să fie recoltată la nord de I-10. Politica companiei stipulează, de asemenea, că furnizorii nu pot aproviziona magazinele cu scoarță recoltată de pe coasta cu chiparoși, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Această politică include chiparoșii care cresc atât pe coasta Atlanticului, cât și pe coasta Golfului. Home Depot obține confirmare scrisă de la fiecare furnizor prin care se atestă că respectă cerințele companiei privind scoarța de chiparos.
Fiecare stat de coastă își stabilește propriile limite costiere, a spus Conner, și atât chiparosul de baltă (bald cypress), cât și cel de baltă (pond cypress) pot crește în afara acestor limite.
Walmart nu a răspuns la o solicitare privind politica lor pentru scoarța de chiparos.
„Din 2012, a fost cam liniște”, a spus Conner despre controversa scoarței de chiparos. „Nimeni nu o mai menționează acum.” Totuși, există alte semne de pericol care ridică preocupări suplimentare cu privire la sănătatea ecosistemelor de chiparos. În unele zone de-a lungul coastei de Sud-Est, a spus Conner, intruziunea apei sărate din cauza creșterii nivelului mării a ucis mulți copaci. Scheletele lor rămase în picioare sunt numite păduri fantomă.
„În acele zone umede unde chiparosul crește cu alți copaci, cum ar fi Nyssa aquatica, arțari și frasini, acești copaci sunt chiar mai puțin toleranți [la apă sărată] decât chiparosul. Astfel, ajungi în aceste zone de coastă unde chiparosul este ultimul lucru rămas acolo. Și odată ce dispare, zona se transformă în mlaștină sau zone cu apă deschisă, cum ar fi un lac sau un iaz”, a spus Conner.
În Louisiana, problemele legate de exploatarea chiparosului sunt mici comparativ cu problemele cauzate de salinitate, a spus David Creech, Profesor Emerit la Stephen F. Austin State University din Nacogdoches, Texas. Creech este, de asemenea, directorul grădinilor universității, despre care a spus că includ cea mai bună colecție de genotipuri de chiparos din lume. „Practic, distrugem sudul Louisianei cu canale care au permis apei sărate din Golful Mexic să pătrundă în interior”, a spus Creech.
Râul Mississippi curgea natural în Golf „prin o mie de degete diferite”, a spus Creech. Acum a fost canalizat — „împușcat [cu pușca] în Golf”, a spus Creech — iar terenul unde curgea înainte se erodează și este îmbibat cu sare. „Unii dintre chiparoșii care au murit din cauza apei sărate au 20-30 de ani și încă stau în picioare. Sunt doar niște capete moarte și țepoase”, a spus Creech.
„Nu există nicio îndoială că canalizarea râurilor a transformat brusc economia. Comerțul pe apă s-a dovedit imens profitabil. Cu toate acestea, gestionarea râurilor pentru comerț duce aproape invariabil la perturbări ale ecosistemului din apropiere, care sunt dificil de atenuat. Adăugați predicțiile privind schimbările climatice referitoare la creșterea nivelului mării, furtuni mai violente și nu este de mirare că terenurile de coastă sunt în dificultate”, a spus Creech.
O altă cauză a declinului maiestuoaselor păduri de chiparos din Sud este una despre care majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată: extincția parachetul de Carolina. Era singurul parachet nativ din estul Statelor Unite și odată număra sute de mii.
Printre altele, păsările mâncau semințe de chiparos. „Știm asta doar din examinarea gușilor de către unii dintre primii naturaliști și pictori precum Audubon”, a spus Creech. „În ceea ce privește ce specie de chiparos, nu știm. Dar, datorită habitatului său în pădurile vechi de-a lungul râurilor, aș ghici că în principal chiparosul de baltă (bald cypress). Parachetul de Carolina a fost găsit din sudul New York-ului și Wisconsin până la Golful Mexic. Prin urmare, ar fi putut răspândi semințe pe o mare parte din arealul chiparosului.”
Conner a continuat: „Erau atât de mulți încât erau considerați un dăunător. Erau vânați în principal pentru penele lor frumoase, care erau verzi strălucitori și galbene.” Populațiile lor au scăzut dramatic în anii 1850 și 1860, la doar câteva decenii înainte de exploatarea intensă a chiparosului care a început în jurul anului 1890. Ultima pasăre a murit la Grădina Zoologică din Cincinnati în 1918. Fără parachet pentru a distribui semințe, chiparosul de baltă (bald cypress) depinde de conurile mici și rotunde de semințe, care conțin aproximativ 10-12 semințe fiecare, plutind pe apă și găsind un loc locuibil pe marginile râurilor sau pâraielor.
Care este viitorul chiparosului?
Deoarece pâlcurile originale au fost exploatate cu mult timp în urmă, Creech spune că trăim în ceea ce el numește „o lume de chiparos de baltă (bald cypress) tăiată”. Totul se rezumă acum la gestionarea resurselor.
Donald Rockwood, profesor emerit la School of Forest Resources and Conservation din cadrul Universității din Florida, a co-autorat o lucrare pe care se așteaptă să fie publicată în 2018, care oferă o soluție de gestionare. Lucrarea sugerează trecerea de la ceea ce Rockwood numește o abordare de tip vânător-culegător la una agricolă. Aceasta ar însemna cultivarea și recoltarea chiparosului pe plantații, așa cum se cultivă pinul acum. Lucrarea prezice că arborii de chiparos crescuți pe plantații comerciale, ne-umede, din Florida ar putea fi recoltați pentru scoarță în rotații inițiale de doar 10 ani. Ar dura mai mult – poate 25 de ani – pentru a crește arbori suficient de mari pentru a fi recoltați pentru cherestea.
Rockwood are și o altă soluție de gestionare: scoarța de eucalipt. El numește plantațiile de eucalipt un proiect preferat și a menționat că scoarța pentru peisagistică Scotts, de exemplu, folosește arbori de eucalipt din sudul Floridei. „Deci, există și alte tipuri de lemn, la fel de bune sau chiar mai bune, care pot fi folosite pentru scoarța de peisagistică, comparativ cu chiparosul”, a spus Rockwood.
Ingredientele din produsele Scotts includ: pin, frasin, arțar, eucalipt și chiar unele citrice în produsele sale pentru sud. Scotts nu a aprovizionat cu chiparos produsele sale de scoarță din jurul anului 2012, a declarat o purtătoare de cuvânt a The Scotts Miracle Gro Company. Decizia a fost luată parțial din cauza rolului pe care chiparosul nativ îl joacă în zonele umede, și de asemenea pentru că compania a dorit să procure materii prime cât mai aproape posibil de facilitățile sale – de obicei pe o rază de 160 de kilometri. Amestecurile pentru ghivece, solurile și scoarțele companiei sunt în mare parte compuse din deșeuri organice provenite din silvicultură, agricultură și procesarea alimentelor; scoarță, gunoi de grajd, coji de orez, compost și deșeuri verzi de peisagistică.
Viitorul chiparosului este una dintre întrebările ecologice importante ale timpului nostru, a spus Conner. „În unele privințe, starea chiparosului pare foarte sănătoasă. În alte privințe, când începi să te uiți la toate impacturile, începi să te întrebi cât timp vom mai avea acești arbori de chiparos.”
Trei lucruri îl preocupă: dezvoltarea, exploatarea forestieră și creșterea nivelului mării. Dintre acestea, el consideră creșterea nivelului mării ca fiind probabil cea mai mare amenințare. „Exploatarea forestieră nu este ca cea care se întâmpla la începutul anilor 1900”, a spus el. „Este un lemn plăcut de lucrat, și așa că va exista întotdeauna o anumită exploatare. Dar dacă este gestionată corespunzător, exploatarea poate fi făcută fără a reprezenta o mare amenințare. În ceea ce privește dezvoltarea, sperăm să putem avea un anumit control asupra ei. Deci, cred că creșterea nivelului mării este probabil cea mai mare amenințare pentru chiparos în acest moment.”
Cât timp le-a mai rămas cercetătorilor precum Conner să descopere cum să păstreze cel mai bine pădurile mixte de chiparos și ecosistemele de zone umede în care crește chiparosul de baltă (bald cypress), sau zonele care oferă habitat pentru chiparosul de baltă (pond cypress)? Vor mai vâsli nepoții noștri în caiace sau canoe de-a lungul râurilor și pâraielor liniștite, tulburi, netede ca o masă, și se vor minuna de arborii de chiparos stând ca niște santinele? Nimeni nu știe cu siguranță. Și „asta”, a spus Conner, „mă îngrijorează uneori când mă gândesc la asta.”
