„Returnările gratuite” sunt muzică pentru urechile oricărui cumpărător online. Pentru unii, este o condiție prealabilă pentru a cumpăra de pe un anumit site; pentru alții, un beneficiu convenabil. Oricum ar fi, oferă promisiunea de a putea returna un articol vestimentar dacă nu se potrivește corespunzător sau dacă pur și simplu nu îți mai place, fără nicio repercusiune financiară. Este un fel de carte „scapă din închisoare gratuit” care oferă o ușurare imediată în fața remușcărilor cumpărătorului sau a unei facturi prea mari la cardul de credit.
Acest lucru începe, totuși, să se schimbe. Un număr de retaileri importanți de modă, inclusiv Zara, Boohoo, Uniqlo, Next și Sports Direct, au anunțat cu toții că vor percepe taxe cumpărătorilor pentru returnarea articolelor cumpărate online. Nu este mult—taxa Zara este de doar 1,95 lire sterline (2,30 dolari americani)—dar se adună în timp și dacă se returnează numeroase articole. Și, cu siguranță, se simte diferit din punct de vedere psihologic.
Motivația din spatele schimbării este financiară, conform The Guardian. Cumpărătorii au abuzat politica de returnări gratuite atât de extravagant, încât costurile asociate procesării returnărilor afectează profiturile companiilor de modă. Asos a emis o avertizare de profit—a treia în mai puțin de un an—pe care o atribuie „unei creșteri semnificative” a returnărilor din partea cumpărătorilor. Analista de retail Clare Bailey a declarat că pandemia a creat condiții în care consumatorii au devenit „foarte confortabili comandând haine în valoare de 1.000 de lire sterline și păstrând doar 200 de lire sterline.”
Ce se întâmplă?
Există o mulțime de obiceiuri proaste care contribuie la această situație. O practică numită „bracketing”, care se referă la cumpărarea unui articol în mai multe mărimi pentru a le proba pe toate înainte de a se decide asupra uneia, generează multe returnări. „Wardrobing” se întâmplă atunci când o persoană cumpără un articol doar pentru a-l purta o singură dată pe social media sau pentru o convorbire pe Zoom și apoi îl returnează, adesea cu etichetele încă atașate. Un sondaj din 2019 a constatat că 9% dintre cumpărătorii britanici au recunoscut că au cumpărat articole doar pentru a le posta o dată pe Instagram înainte de a le returna.
Acest lucru are un impact foarte real și înfiorător asupra planetei. Din The Guardian: „În SUA, 2,6 milioane de tone de bunuri returnate ajung anual la groapa de gunoi, generând 15 milioane de tone de emisii de dioxid de carbon anual.”
Obiceiurile de cumpărături iresponsabile și incapacitatea de a înțelege impactul asupra mediului al tratării hainelor ca fiind de unică folosință sunt parțial de vină, dar la fel este și dimensionarea nesigură a mărimilor de către companiile de modă. Atunci când potrivirea unei anumite mărimi variază între articole, este greu să nu vrei să participi la bracketing. Retailerii trebuie să facă o treabă mai bună în furnizarea de mărimi precise și consecvente, poate extinzându-se la probări virtuale și având modele mai reprezentative dacă vor să reducă acest obicei.
Ce se întâmplă cu hainele returnate?
Ceea ce mulți oameni nu se gândesc este ce se întâmplă de fapt cu toate hainele returnate. Acesta este un proces consumator de timp și costisitor, așa că majoritatea ajung la deșeuri. Mulți producători nu își permit să le expedieze înapoi în țara de origine (de obicei în Asia), costurile de transport fiind atât de ridicate în prezent—în unele cazuri, de șapte ori mai scumpe decât la începutul pandemiei; sau nu au acces la forța de muncă necesară pentru a verifica, curăța, reatașa nasturi, replia, adăuga etichete noi și inserții de carton, reambala în pungi noi din polietilenă și adăuga înapoi în stoc în sistemul informatic.
Este mai ieftin și mai ușor să își reducă pierderile și să arunce articolele la groapa de gunoi, să le incinereze sau să le expedieze către porturi africane precum Accra sau Lagos, precum și în America de Sud și Asia de Sud-Est. Reporterii pentru Rest of World citează pe Elizabeth Shobert, vicepreședinte de marketing și strategie digitală la firma de analiză e-commerce StyleSage, care spune că returnările îi costă pe retaileri aproximativ două treimi din prețul de vânzare original al unui articol. „Asta înseamnă că puloverul de 20 de dolari [cumpărat de reporterii Rest of World de la retailerul online Shein] ar putea costa o companie 13 dolari să îl preia înapoi.” Cu greu merită efortul.
Am mai spus-o și o voi spune din nou. Nu există un rai verde. Fiecare lucru pe care îl cumperi trebuie să ajungă undeva să „moară”, într-o zi.
Avem nevoie de o nouă abordare
Citirea descrierilor despre modul în care sunt gestionate hainele returnate este dezgustătoare și, deși îi face pe retaileri să pară grosolan iresponsabili pentru că nu au un sistem mai bun în vigoare, nu poți să nu te simți revoltat de mentalitatea cumpărătorilor care a permis ca această problemă să crească la o scară atât de dăunătoare. Când a devenit acceptabil să tratezi achizițiile de îmbrăcăminte în acest mod? Ceva este teribil de greșit cu modul în care facem cumpărături dacă implică o neglijență atât de nechibzuită—și asta este rădăcina problemei care trebuie abordată înainte de a condamna companiile pentru că nu știu ce să facă cu toate aceste articole abandonate.
Noile taxe pe returnări vor forța, sperăm, oamenii să se oprească înainte de a cumpăra. S-ar putea chiar să îi încurajeze să se ridice de pe canapea, să meargă sau să meargă cu bicicleta la un magazin fizic și să probeze articolele într-o cabină de probă. Aceasta este o schimbare pozitivă și una pe care o susțin cu căldură.
Scriitoarea The Guardian, Sophie Benson, este de acord, comparând-o cu taxele implementate pentru pungile de plastic. „Între 2015 (când a fost introdusă taxa de 5 pence pentru pungile de plastic) și 2020, preluarea pungilor de plastic a scăzut cu peste 95% în principalele supermarketuri din Anglia. Se pare că pur și simplu nu voiam să plătim pentru ceva ce aveam deja o grămadă acasă în dulap.” Poate că același efect se va întâmpla și cu garderobele noastre.
Personal, mi-am dezvoltat o regulă: fără cumpărături online de haine. Nu este absolută, deoarece voi comanda în continuare șosete, lenjerie intimă și alte articole cu mărimi ușor de stabilit online, dar pentru orice altceva, aștept până pot proba lucrurile într-un magazin. Acest lucru îmi permite să inspectez calitatea construcției, să compar diferite stiluri și să evaluez cum arată și cum se simte pe corpul meu. Evident, magazinul trebuie să aibă o cabină de probă, la care un număr surprinzător de magazine au renunțat în urma pandemiei, dar acesta este un semn roșu imediat pentru mine; nici măcar nu mă voi deranja să mă uit dacă nu pot proba ceva.
Această regulă mi-a economisit o mulțime de bani. Deoarece locuiesc într-un orășel cu foarte puține magazine de haine, cumpăr rar. Pur și simplu port ceea ce am. Și când cumpăr, am încredere în alegerile pe care le fac—și îmi place să știu că banii mei ajung direct la un proprietar real de magazin care este dedicat creării unui mediu de cumpărături de succes.
Taxele sunt obligate să rămână, și asta este un lucru bun. Cu cât achizițiile noastre sunt mai deliberate, cu atât portofelele noastre—și planeta—vor fi mai bine.
