Tocmai când credeam că Scandinavia nu poate deveni mai progresistă, am dat peste un tweet care menționa programul de masă de vară din locurile de joacă din Helsinki, Finlanda. Curiozitatea mi-a fost instantaneu stârnită și am pornit într-o explorare intensă pentru a afla ce este. Se pare că este exact ceea ce sugerează numele – un program care se desfășoară din iunie până în august și care oferă copiilor mese calde gratuite în aer liber, în locurile de joacă din oraș.
Această tradiție remarcabilă continuă de 80 de ani. După cum explică un site web al orașului, distribuția publică de alimente a început în 1942, „în mijlocul unui război, când lipsa alimentelor îi chinuia pe majoritatea locuitorilor din Helsinki. Orașul a vrut să ofere copiilor cel puțin o masă caldă pe zi.”
Chiar și astăzi, aceste mese din locurile de joacă continuă să facă viața familiilor mai ușoară. Oricine sub 16 ani este eligibil pentru mâncare, cu condiția să vină cu un vas gol și o furculiță sau o lingură – nu este necesară supravegherea părintească. (Băuturile trebuie aduse, de asemenea, de acasă.) Mesele sunt servite la prânz în fiecare zi lucrătoare, în aproximativ 40 de locuri de joacă din Helsinki. Sute de copii participă, un loc de joacă din Orava spunând că hrănește zilnic între 100 și 200 de copii.
Așa cum a declarat pentru agenția de știri HBL supraveghetorul unui loc de joacă, Eija Sormunen (tradus din finlandeză), „În timpul vacanțelor de vară, mulți copii de vârstă școlară vin aici să-și petreacă timpul și să mănânce, în timp ce părinții lor sunt la serviciu.” Acest lucru m-a uimit, la fel ca și comentariul adăugat în tweet-ul original care mi-a atras atenția asupra tradiției. William Doyle a scris: „Îngrijirea copiilor în locuri de joacă cu cost redus/gratuit permite părinților să lucreze. Oraș super-sigur, plin de copii de 9, 10 ani care sunt pe cont propriu. Mai mult decât uimitor.”
Acest lucru atinge atât de multe puncte sensibile pentru PlanetaNoastra, încât abia știu de unde să încep. Am susținut mult timp o mai mare independență pentru copii, ca aceștia să aibă voie să hoinărească mai liber în cartierele lor și să se joace activ în aer liber cu prietenii. Dar acest lucru necesită ca părinții să-și lase copiii să plece, să le ofere instrumentele necesare pentru a se îngriji singuri și să aibă încredere că sunt capabili să gestioneze situațiile care apar. Am deplâns de mult timp lipsa unui sistem de sprijin care să permită părinților să facă acest lucru.
Un program de prânzuri finanțat din fonduri publice, însă, schimbă complet jocul. Nu numai că poți fi liniștit că micuțul tău de 9 ani nu gătește (ceea ce, sincer, este un pic stresant dacă nu ești acasă să-l supraveghezi), dar există și un sentiment de siguranță știind că un alt adult (cel care servește masa) este atent și că alți copii se adună, de asemenea, în parcuri. Siguranța stă în număr.
Prioritizarea meselor sănătoase și nutritive – articolul din HBL dă exemplul copiilor care mănâncă boluri de supă fierbinte de somon – mă încântă, de asemenea. Prea des, copiii sunt lăsați să se hrănească cu gustări pre-ambalate considerate sigure de către părinți, în loc să mănânce mese consistente, gătite acasă, de care corpurile lor au nevoie pentru a crește – și pentru a dezvolta gusturi echilibrate care să fie receptive la arome bogate și ingrediente de sezon. După cum se menționează pe site-ul orașului, „Anul acesta, meniul include mai multe feluri de mâncare tradiționale de zi cu zi și mâncare potrivită pentru vegetarieni și vegani, pe baza dorințelor clienților.”
Faptul că totul este, probabil, fără risipă, copilul aducându-și propriul vas, este de asemenea minunat de revigorant. Niciun teanc de boluri murdare de unică folosință și linguri de plastic aruncate cu miile în fiecare zi – nu, se presupune că acești copii sunt suficient de responsabili pentru a-și gestiona propriile vase. Pun pariu că le spală și acasă.
Această tradiție rezolvă eterna dilemă a părinților care merg în parc: cum să-și hrănească copiii când aceștia inevitabil li se face foame. Când copiii mei erau mici, eram mereu groaznică la împachetat gustări, iar ieșirile noastre se transformau adesea în excursii frustrante, sabotate de foame. Să existe un stand într-un parc care să servească prânz cald ar fi fost un factor determinant: o grijă în minus și un stimulent profund pentru a ieși afară în fiecare zi.
Un părinte, un britanic care locuiește în Helsinki, i-a scris publicației The Guardian în 2019, descriind cât de util este programul de masă pentru familii, indiferent de nivelul lor socio-economic. „Acest serviciu nu este menit specific să beneficieze părinții cu venituri mici, ci mai degrabă ca un egalizator care aduce toți părinții împreună, indiferent de alți factori. În multe privințe, poate fi văzut ca un paralel cu cutiile pentru bebeluși, de care par să fie interesate atât de multe alte națiuni din lume.” A spus că el și soția sa își duc adesea copiii în parcuri, care sunt bine echipate și întreținute, „lăsându-i pe copii să se joace și să-și facă noi prieteni în timp ce noi socializăm cu alți părinți.”
Sună idilic. Dar revin mereu la această viziune reconfortantă a unui copil solitar, crescut liber, care stă acasă în timp ce părinții săi lucrează, dar care este capabil să alerge până la cel mai apropiat parc și să primească un prânz delicios, să se întâlnească cu prietenii și să se joace energic timp de câteva ore înainte de a se întoarce acasă oricând este gata. Aceasta este o societate care, în mod clar, a proiectat și planificat având copiii în minte, care le recunoaște capacitatea inerentă, care îi tratează ca pe cetățenii egali pe care merită să fie, mai degrabă decât ca pe o problemă neconvenabilă care trebuie îndurată până când devin adulți muncitori și contribuabili.
Dacă am putea doar să luăm un exemplu de la Helsinki și să creăm ceva similar aici, în Canada și Statele Unite, mi-e teamă că nu ar funcționa niciodată. Părinții sunt prea speriați să-și lase copiii afară. Le este frică de ce s-ar putea întâmpla și de a intra ei înșiși în bucluc pentru promovarea independenței. Copiii înșiși sunt delicați, mofturoși și probabil că ar strâmba din nas la supa de somon – nu s-ar întoarce de trei ori pentru porții suplimentare, cum a făcut un băiețel descris în povestea HBL. Ar fi nevoie de renunțări semnate pentru scopuri legate de alergii alimentare și posibile arsuri și sufocări și Doamne știe ce altceva. Astfel, ideea ar muri înainte de a deveni vreodată realitate – și încă o dată, copiii ar fi cei care ar suferi din cauza asta, înscriși în programe de activități de vară plictisitoare, dar scumpe, care structurează fiecare activitate în numele siguranței și nu le permit niciodată pur și simplu să fie.
Sunt resentimentar? Poate un pic. Jelesc pentru mulți copii nord-americani care nu se pot bucura de libertatea de care se bucură acești copii finlandezi. Le facem copiilor noștri un deserviciu enorm ținându-i închiși în casă, și dacă ceva atât de mic ca un serviciu gratuit de prânz în parcul de joacă poate schimba asta, ar trebui să luptăm cu dinții și unghiile pentru a-l implementa aici.
