Imortalitate, pe bune? Oamenii de știință cred că hidra ar putea rezista veșnic trecerii către „acea noapte bună”.
Hidra din mitologia greacă era un monstru acvatic terifiant, cu multe capete, cu respirație virulentă și sânge nociv. Și era o creatură cu trăsătura regenerativă minunat de ciudată de a-i putea crește mai multe capete atunci când unul îi era tăiat. Între timp, în iaz, avem un gen de animale mici din viața reală care își împărtășesc numele cu monstrul din mitologia greacă. Și, deși au în comun puterile regenerative ale fiarei, spre deosebire de Hidra care a fost ucisă de Heracles, micuțele hidre ondulate din iaz par a fi nemuritoare.
Aparținând filumului Cnidaria, hidrele fac parte dintr-un grup de organisme cunoscute sub numele de cnidari, care includ meduzele și anemonele de mare. Și, deși hidrele sunt organisme multicelulare mici, cu o lungime de mai puțin de 1,27 centimetri, ele sunt minuni ale lumii animale.
Se hrănesc cu nevertebrate acvatice mici; se lipesc de suprafețe cu singurul lor picior adeziv și vânează prin rostogolire. Se apleacă și prind suprafața cu gura și tentaculele, eliberează piciorul, iar corpul se balansează într-un loc nou unde își refixează piciorul. Adevărați mici acrobați. Și, deși nu sunt rapide, acest lucru le permite să parcurgă câțiva centimetri pe zi. Când își atacă prada, o înfășoară în tentacule și o pot devora în aproximativ 10 minute; își pot extinde pereții corpului de peste două ori dimensiunea lor pentru a consuma mese mai mari decât sunt ele.
Însă, să revenim la subiectul imortalității. După toate aparențele, ele par să nu îmbătrânească și nici să nu moară de bătrânețe. Cum poate un animal să nu îmbătrânească? Robert Krulwich de la Radiolab se întreabă același lucru și întreabă, de ce hidra? „Dacă non-senescența, sau imortalitatea biologică, este o opțiune în natură, de ce anume această mică bucată de mâl de iaz a primit marele premiu?” meditează el, „De ce nu (scuzați-mă că întreb), noi? Evoluția este o afacere atât de aleatorie, asemănătoare unui cazinou.”
