Este laptele de migdale dăunător pentru mediu?

Laptele de migdale, deși poziționat ca o alternativă ecologică la laptele de vacă, primește multe critici pentru că ar fi dăunător pentru mediu. Migdalii sunt cunoscuți ca fiind mari consumatori de apă – o veste proastă pentru California, statul afectat de secetă, sursa majorității acestor semințe însetate (adesea etichetate greșit ca nuci de copac pentru etichetarea privind alergenii). Mai mult, aceștia sunt adesea tratați cu pesticide care amenință sănătatea albinelor melifere.

În 2018, dimensiunea pieței globale de lapte de migdale a fost estimată la peste 5 miliarde de dolari. Potrivit Mintel, o agenție internațională de informații de piață, laptele de migdale a reprezentat 64% din cota de piață a laptelui non-lactat în SUA, în timp ce laptele de soia și cel de cocos au reprezentat 13%, respectiv 12%. Deși este încă prezentat ca o alegere mai sustenabilă decât laptele de vacă, amprenta acestei băuturi îndrăgite devine din ce în ce mai dăunătoare pentru starea perpetuu aridă a Californiei.

Evaluarea impactului de mediu al laptelui de migdale poate fi complexă – iată câțiva factori importanți de luat în considerare.

Amprenta de apă a migdalelor

Unul dintre cele mai dăunătoare și binecunoscute pericole ale cultivării migdalilor este cantitatea enormă de apă necesară. Se raportează că o singură sămânță are nevoie de aproximativ 12,1 litri pentru a ajunge la maturitatea necesară pentru producția de lapte, iar aproape 10.850 de litri sunt necesari pentru a crește un kilogram. Deoarece laptele de migdale este în mare parte apă, există doar câteva porții de migdale în fiecare pahar.

Culturile populare precum nucile, alunele de pădure și fisticul consumă la fel de mult – uneori chiar mai mult – dar industria migdalelor primește mai multe critici deoarece cererea pentru migdale este mai mare. Culturile de migdale au generat de două ori mai mulți bani pentru economia SUA decât fisticul în 2020, de șase ori mai mult decât nucile și de 42 de ori mai mult decât alunele de pădure. Consumul de arahide, pe de altă parte, depășește cu mult consumul de migdale în SUA – 1,03 kilograme pe cap de locuitor față de 3,45 kilograme pe cap de locuitor – dar arahidele necesită mai puțină apă pentru a crește, aproximativ 39,3 litri pe kilogram.

Pentru a pune consumul de apă al migdalelor într-o perspectivă suplimentară, o portocală necesită 53 de litri de apă, o ceașcă de cafea 132,5 litri, un cartof 378,5 litri, un pahar de lapte de vacă 181,7 litri și o jumătate de ceașcă de tofu 230,9 litri. Un singur hamburger de un sfert de kilogram (aproximativ 113 grame) este echivalentul a 1739 de litri de H2O.

Totuși, laptele de migdale necesită mai multă apă decât oricare dintre celelalte alternative la laptele de vacă.

Migdalele și seceta din california

Unul dintre principalele motive pentru care amprenta de apă a laptelui de migdale este atât de criticată pe scară largă este faptul că 80% din aprovizionarea mondială cu migdale este cultivată în California, un stat care se îndreaptă spre statutul de „megasecetă” după două decenii de uscăciune extremă.

California nu este doar cel mai mare exportator de migdale de pe planetă, ci este și unica sursă a industriei de migdale din SUA, în valoare de 6 miliarde de dolari. Copacii care produc aceste semințe acoperă mai mult de 600.000 de hectare (aproximativ 1,5 milioane de acri) din Central Valley. Deși nu există date ferme care să indice industria migdalelor ca fiind un factor determinant în seceta prelungită din California, consecințele setei tot mai mari a fermierilor pentru apa freatică sunt evidente. Central Valley, centrul agricol al statului, se scufundă treptat (până la un total de 8,5 metri) încă din anii 1920, deoarece apa din acviferele subterane vechi de milenii este pompată mai repede decât poate fi reîncărcată.

Fermierii folosesc adesea și apă din râuri pentru irigații, ceea ce a lăsat mulți pești, crustacee și mamifere fără habitat, hidratare și pradă. Somonul Chinook a fost una dintre cele mai mari victime. În 2017, migrația anuală a somonului care în mod normal ar fi umplut stomacul urșilor și al păsărilor cu zeci (sau sute) de mii de pești și ar fi permis somonului să se reproducă s-a dovedit a fi a doua cea mai scăzută revenire din istoria înregistrată. Doar 1123 de somoni Chinook adulți de iarnă au fost numărați în Sacramento Valley, cu mai puțin de 1% din numărul somonilor care se întorceau în anii 1960.

În mod natural, lipsa apei a afectat și culturile. Mulți dintre cultivatorii din stat – dintre care sunt 6.800, potrivit Almond Board of California – au recurs la smulgerea unor porțiuni din culturile lor de migdale din cauza înrăutățirii secetei. Potrivit unei fișe informative publicate de organizație în 2016, cultivatorii de migdale și-au redus consumul de apă cu 33% în cele două decenii anterioare.

Impactul utilizării pesticidelor

O multitudine de substanțe chimice dăunătoare sunt pulverizate pe livezile de migdali pe tot parcursul anului pentru a preveni invaziile de furnici, acarieni, molii și dăunătorul vorace peach twig borer – un inamic major al migdalului. Un alt set de -cide sunt pulverizate pentru a gestiona buruienile și bolile.

Potrivit Departamentului de Reglementare a Pesticidelor din California, livezile de migdali au fost tratate cu mai multe pesticide decât orice altă cultură locală în 2017. Peste 15.400 de tone (aproximativ 34 de milioane de livre) de „ingrediente active” au fost pulverizate în regiune, o creștere de 15% față de acum patru ani. În același an, suprafața cultivată cu migdali tratată cu insecticide a crescut cu 5%, cea tratată cu erbicide a crescut cu 6%, iar cea tratată cu fungicide a crescut cu 12%.

Unul dintre primele cinci insecticide utilizate, metoxyfenozide, este toxic pentru albine. Ghidurile de Management Integrat al Dăunătorilor ale Universității din California spun să nu se permită ca alte două, bifenthrin și abamectin, să „ajungă prin drift la plantele care înfloresc” din cauza toxicității lor pentru albine.

Deoarece migdalii sunt deosebit de susceptibili la bolile florilor și frunzelor, aceștia sunt adesea pulverizați atunci când sunt în floare. Această practică comună este extrem de dăunătoare pentru albinele melifere, 1,6 milioane de colonii dintre care sunt transportate în Central California în fiecare sezon de înflorire. Departamentul Agriculturii al SUA consideră aceste lucrătoare esențiale ca fiind animale de fermă datorită rolului lor cheie în polenizarea a 75% din toate culturile alimentare. Dar milioane dintre ele mor în fiecare an din cauza expunerii la pesticide, a bolilor și a pierderii habitatului.

Coloniile de albine melifere – în special cele ale albinei melifere occidentale – sunt în declin începând cu 2006, dar apicultorii comerciali au raportat o pierdere record în timpul iernii 2018-2019. Cincizeci de miliarde de albine, mai mult de o treime din coloniile comerciale ale SUA, au murit. Agricultura industrială la scară largă și expunerea la pesticide au fost acuzate pentru mortalitatea masivă. Pentru a poleniza livezile de migdali, albinele melifere trebuie să se trezească din hibernarea de iarnă cu până la două luni mai devreme decât s-ar trezi în mod natural, ceea ce exercită un stres suplimentar asupra nevertebratelor din ce în ce mai fragile.

Poluarea cauzată de îngrășăminte

Puțina apă freatică rămasă în Central California este amenințată nu doar de extracția pentru irigarea livezilor de migdali, ci și de poluarea cauzată de îngrășăminte, care poate crește nivelul de nitrați periculos în apa potabilă din întregul stat. Spre deosebire de alte culturi, migdalul, un copac deciduu, are nevoie de o abundență de azot pentru a reînnoi și a revigora lemnul fructifer. Acest element chimic este direct legat de producție, iar într-un mediu de livadă, copacii îl primesc de obicei prin îngrășăminte.

Utilizarea îngrășămintelor bogate în azot poate contamina solul și apa freatică cu un compus toxic care, dacă este consumat în cantități mari, poate dilata vasele de sânge și poate scădea tensiunea arterială. Nivelurile ridicate de nitrați în apa potabilă (adică peste standardul de 10 miligrame pe litru stabilit de Agenția pentru Protecția Mediului) sunt deosebit de periculoase pentru sugari și femeile însărcinate. De asemenea, poate otrăvi animalele de fermă și sălbatice, deoarece nu are gust sau miros vizibil.

Ca să înrăutățească lucrurile, migdalii își pierd frunzele anual, iar tot azotul stocat în acel material organic se poate scurge în sol și în apa freatică – mai ales dacă este lovit de o ploaie bruscă.

Emisiile de transport

În general, producția de lapte de migdale emite mai puține gaze cu efect de seră decât producția de lapte de ovăz, lapte de soia și lapte de orez, luând în considerare cultivarea, transportul, ambalarea și procesarea. Generează de aproximativ patru ori mai puține emisii decât laptele de vacă.

Vestea bună este că migdalii pot stoca dioxid de carbon pe măsură ce cresc. Vestea proastă este că migdalele vândute în SUA sunt, în general, cultivate în California, în timp ce alte culturi, cum ar fi cele pentru lapte de vacă și ovăz, au o distribuție mai largă și pot fi aprovizionate mai local.

Almond Breeze de la Blue Diamond este cel mai important brand de lapte de migdale din SUA, generând cu 80 de milioane de dolari mai mult în vânzări decât al doilea cel mai mare, Danone (producătorul Silk). Blue Diamond folosește HP Hood, o companie națională de lactate cu sediul în Massachusetts, pentru a fabrica laptele său de migdale, și deși compania operează o fabrică dedicată fluidelor cu termen de valabilitate extins în California, incidentele anterioare de contaminare cu lapte de vacă în Vanilla Almond Breeze refrigerat sugerează că unele dintre băuturile populare pe bază de migdale ale Blue Diamond sunt fabricate în facilitățile sale din New England, alături de produsele lactate. Aceasta ar însemna că semințele călătoresc 4800 de kilometri din Central Valley până la celălalt capăt al țării – o distanță care ar costa o mașină obișnuită aproximativ 1211 kilograme de emisii de CO2, pe baza estimărilor EPA – apoi din nou peste țară pentru distribuție.

Emisiile de transport ale albinelor melifere

Pe lângă emisiile generate de transportul migdalelor la fabrica de procesare a laptelui și la comercianții din întreaga țară, ar trebui luate în considerare și cele generate de transportul a 1,5 milioane de colonii de albine melifere pe remorci de tractor. Statul folosește 60% din totalul stupilor de albine melifere gestionați din țară doar pentru polenizarea migdalilor în fiecare iarnă. Împrumutarea polenizatorilor pentru această cultură profitabilă reprezintă acum jumătate din venitul mediu al unui apicultor.

Albinele călătoresc de la coastă la coastă, polenizând tot ce este în sezon: livezile de cireși din Washington primăvara, portocalii din Florida și afinii din Michigan vara și aproximativ 90 de alte culturi. Apoi, iernează în cele mai călduroase părți ale țării – Texas, Florida sau California – și se angajează din nou în migrația asistată de om pentru polenizarea culturilor până în Ziua Îndrăgostiților. Deși procesul este esențial pentru producția alimentară modernă, a fost criticat pentru că pune un stres imens asupra albinelor, care în mod normal ar petrece iarna odihnindu-se dacă ar fi în natură.

De asemenea, are un efect enorm asupra mediului, deoarece sectorul transporturilor este acum cel mai mare emițător intern de gaze cu efect de seră. În mod ironic, practicile agricole asociate cu culturile regenerabile pentru biocombustibil care ar putea reduce impactul transportului coloniilor de albine gestionate ar putea de fapt să reprezinte un risc pentru sănătatea albinelor.

Sfaturi pentru reducerea amprentei laptelui consumat

Americanii beau astăzi cu 20% mai puțin lapte de vacă decât în 2010. Deși trecerea la alternative pe bază de plante este benefică pentru mediu, consumul de lapte în general are un impact – mai ales dacă laptele pe care îl beți provine de la o vacă. Iată câteva sfaturi pentru a fi un consumator de lapte mai ecologic.

• Alternați între tipurile de lapte, astfel încât impactul să nu fie atât de concentrat într-un singur sector.
• Achiziționați migdale și lapte de migdale non-OMG și certificate organic USDA ori de câte ori este posibil pentru a reduce utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor toxice.
• Căutați certificarea B Corp, care asigură că produsul îndeplinește cele mai înalte standarde de sustenabilitate și transparență.
• Achiziționați lapte ambalat în materiale din surse sustenabile și reciclabile. Rețineți că Tetra Pak-urile pot fi reciclate, dar de obicei nu prin serviciul obișnuit de colectare de la bordura casei.
• Luați în considerare cumpărarea laptelui cu termen de valabilitate extins (care nu necesită refrigerare) pentru a economisi energie.
• Faceți-vă propriul lapte de migdale din migdale organice (puncte bonus pentru cumpărarea lor în vrac pentru a evita deșeurile de plastic) atunci când este posibil.