Laptele de ovăz vs. laptele de migdale: care este mai ecologic?

Laptele pe bază de plante este o piață în plină expansiune, reprezentând 15% din întreaga categorie de lapte. Iar oamenii aleg alternative vegetale la lapte din multe motive – nu în ultimul rând datorită impactului mai redus pe care îl au asupra mediului.

Datele Departamentului de Agricultură al Statelor Unite arată că vânzările de lapte non-lactat au crescut cu 36% în 2020, în timp ce vânzările de lapte de vacă au scăzut cu 12%. Dar care este opțiunea mai ecologică dintre cele două cele mai populare varietăți, laptele de migdale sau laptele de ovăz?

Pentru a măsura impactul asupra mediului al unui tip de lapte, trebuie luate în considerare o multitudine de factori: unde crește cultura, cât spațiu necesită, câtă apă utilizează, dependența sa de substanțele chimice, plus emisiile generate de cultivarea sa, producția, transportul și așa mai departe. Este o ecuație complexă care rareori produce rezultate clare.

Totuși, este important să înțelegem cum afectează planeta procesele agricole. Iată cum se compară laptele de ovăz și laptele de migdale și care este, în cele din urmă, mai sustenabil.

Impactul laptelui de ovăz asupra mediului

Laptele de ovăz era atât de nou la mijlocul anilor 2010 încât nici măcar nu a fost menționat într-un raport cuprinzător Mintel privind vânzările de lapte pe bază de plante din 2012 până în 2017. Însă, până în 2020, a devenit al doilea cel mai popular tip de alternativă la lapte.

Frumusețea laptelui de ovăz este că cerealele omonime cresc peste tot în lume, din Rusia până în Australia, din Canada până în Spania. Ovăzul este ieftin și, în general, considerat sustenabil. Cultivarea sa este bună pentru sol și necesită puține resurse în comparație cu cultivarea altor cereale.

Consumul de apă

Ca și cultură, ovăzul necesită între 43 și 66 de centimetri de apă pe sezon de creștere, un sezon de creștere durând patru până la cinci luni. Aceasta este aproximativ aceeași cantitate de apă necesară culturilor de soia, orez și cartofi. Orzul, ovăzul și grâul sunt toate culturi de sezon rece. Sunt relativ conservatoare în ceea ce privește utilizarea apei, deoarece nu pierd multă umiditate din cauza căldurii, spre deosebire de culturile de vară.

Se estimează că un galon de lapte de ovăz necesită aproximativ 13 galoane de apă pentru a fi produs, dar acesta este doar conținutul său de apă încorporată – fără a include apa folosită pentru a transforma ovăzul în lapte.

Pentru a face orice alternativă la laptele lactat, apa este amestecată cu un ingredient principal (fie că este o cereală, o leguminoasă sau o nucă) pentru a-l lichidiza. Atât pentru laptele de ovăz, cât și pentru cel de migdale, raportul este de aproximativ o ceașcă de ovăz sau migdale la patru căni de apă.

Utilizarea terenului

Ovăzul este o sămânță care crește pe tulpini lungi, foioase, în câmpuri deschise, producând aproximativ 2914 kilograme pe hectar. Ceea ce este deosebit de grozav la cultivarea ovăzului este că terenul poate fi folosit pentru alte culturi atunci când ovăzul nu este în sezon.

Acest proces se numește rotația culturilor, care nu numai că utilizează terenul pe tot parcursul anului (eliminând astfel nevoia de a defrișa mai mult teren pentru agricultură), dar s-a demonstrat și că îmbunătățește calitatea terenului. Rotația culturilor crește nutrienții din sol și ajută la combaterea eroziunii. Alternarea între rădăcini adânci și superficiale ajută la stabilizarea solului, iar schimbarea constantă descurajează dăunătorii și bolile.

Un alt mare beneficiu al ovăzului este că poate crește într-o varietate de medii și tipuri de sol. Se știe că tolerează niveluri de pH ale solului de până la 6,0 și de până la 4,5. Crește din abundență în America, Europa și Australia.

Rusia este principalul producător mondial de ovăz, urmată de Canada, Australia, Regatul Unit, Brazilia, SUA, Argentina și China. Această distribuție largă înseamnă că ovăzul nu trebuie să călătorească departe pentru a ajunge în bolul cuiva (sau, în acest caz, în ceașcă).

Deși SUA încă își procură o parte din ovăz din Asia, America de Sud și Europa, mai mult de jumătate din ovăzul pe care americanii îl consumă anual este cultivat pe sol nord-american.

Emisiile de gaze cu efect de seră

Cultivarea ovăzului în întreaga lume menține emisiile de gaze cu efect de seră generate de transportul acestuia la minimum. Mai clar, comerțul global cu ovăz este încă înfloritor, dar cu greu se compară cu cel al soiei (cultivată în principal în America de Sud) și al migdalelor (aproape în întregime provenind din California), care sunt cei doi concurenți ai săi pe bază de plante.

Datele compilate de Școala Climatică a Universității Columbia arată că laptele de ovăz are cea mai mică amprentă de carbon totală în comparație cu laptele de vacă, laptele de migdale și laptele de soia. Un pahar de aproximativ 200 de mililitri generează aproximativ 0,18 kilograme de dioxid de carbon. Această cifră ia în considerare emisiile generate de cultivarea ovăzului, recoltarea sa și procesarea în lapte de ovăz. Ceea ce nu este inclus, însă, sunt emisiile generate de pulpa rămasă.

Spre deosebire de laptele de vacă, laptele pe bază de plante generează în mod inerent subproduse prin procesul de transformare a plantelor în băuturi. Pentru a face atât lapte de ovăz, cât și lapte de migdale, ovăzul sau migdalele sunt înmuiate în apă, amestecate, apoi strecurate pentru a îndepărta pulpa. Dacă este trimisă la groapa de gunoi, această pulpă va produce metan, un gaz cu efect de seră de 80 de ori mai dăunător decât dioxidul de carbon, pe măsură ce se descompune. Din fericire, este adesea folosită ca furaj pentru animale.

Pesticide și îngrășăminte

Datele USDA din 2015 au arătat că îngrășămintele au fost aplicate pe 76% din acrii studiați în cele 13 state cu cea mai mare producție de ovăz. Erbicidele au fost aplicate pe 51% din acrii plantați, fungicidele pe 9% și insecticidele pe 4%.

Nu tot ovăzul are nevoie de aceste tratamente sintetice pentru a crește – așa cum este dovedit de eticheta Certificată Organic – dar substanțele chimice sunt încă omniprezente în cultivarea cerealelor și prezintă riscuri serioase pentru ecosistemele afectate. În SUA, pesticidele afectează peste 96% din toți peștii și 600 de milioane de păsări.

Impactul laptelui de migdale asupra mediului

Laptele de migdale rămâne campionul alternativelor la laptele lactat, reprezentând o cotă de 63%. Băutura cu gust de nucă a dominat piața din 2013, când a depășit laptele de soia la vânzări. Industria valorează 1,5 miliarde de dolari și a crescut cu aproximativ 13% în 2021.

Laptele de migdale atrage publicul mai preocupat de sănătate, deoarece conține doar o treime din caloriile laptelui de ovăz, jumătate din grăsimi și jumătate din carbohidrați. Cu toate acestea, din punct de vedere al sustenabilității, este adesea criticat pentru amprenta sa colosală de apă și pentru faptul că migdalele cresc doar într-o parte foarte mică a lumii, California.

Consumul de apă

În comparație cu ovăzul și cu toate celelalte culturi folosite pentru laptele non-lactat, migdalele necesită o cantitate uluitoare de apă. Arborii care produc aceste semințe asemănătoare nucilor au nevoie de aproximativ 91 de centimetri (dublul cantității necesare ovăzului) pe sezon. Aceasta înseamnă aproximativ 4.900 de litri de apă pentru fiecare livră de migdale produsă.

Și deoarece cresc doar în medii fierbinți, cu umiditate scăzută, o mare parte din acea apă este „albastră”. Spre deosebire de apa verde, care provine din ploaie, apa albastră provine din râuri și rezervoare de apă subterană. În California, unde se cultivă 80% din migdalele lumii, solul s-a scufundat treptat cu aproximativ 9 metri în ultimul secol din cauza epuizării acviferelor subterane.

Deoarece acviferele sunt secate într-un ritm periculos, efecte negative afectează ecosistemele râurilor din apropiere.

Utilizarea terenului

Livezile de migdali ocupă 1,5 milioane de acri (aproximativ 607.500 de hectare) în Valea Centrală din California, ceea ce reprezintă, se pare, 14% din terenul agricol irigat al statului. Deși livezile de migdali ocupă puțin mai puțin spațiu decât câmpurile de ovăz, trebuie luat în considerare faptul că ovăzul este, în general, rotit anual pentru a face loc altor culturi, în timp ce migdalii trăiesc 25 de ani și trebuie îngrijiți pe tot parcursul anului. Această cultură a monoculturii nu oferă nicio oportunitate pentru echilibru ecologic sau biodiversitate.

O altă considerație: în timp ce ovăzul poate prospera într-o varietate de condiții în întreaga lume, migdalele trebuie să crească într-un mediu foarte specific.

Emisiile de gaze cu efect de seră

Cultivarea migdalelor generează puțin mai puține emisii de gaze cu efect de seră decât cultivarea ovăzului – un kilogram de migdale crude generând, se pare, 1,6 kilograme echivalent dioxid de carbon.

Școala de Mediu a Universității Yale afirmă că cultivarea migdalelor are chiar potențialul de a fi neutră sau negativă din punct de vedere al carbonului, deoarece coproductele industriei migdalelor (coji, etc.) sunt surse valoroase de energie regenerabilă și furaje pentru lactate. În plus, migdalii stochează temporar carbonul pe parcursul duratei lor de viață de 30 de ani.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că emisiile post-producție – din transportul migdalelor între California și restul lumii – nu pot fi măsurate și nu sunt incluse în cifra larg acceptată ca amprentă de carbon a migdalelor.

Pesticide și îngrășăminte

Pe lângă problema majoră a consumului de apă, a doua cea mai mare critica de mediu adusă industriei migdalelor este, probabil, dependența sa de substanțe chimice dure. Migdalul, arbore foios, are nevoie de o constantă reaprovizionare cu azot pentru a prospera, și îl primește prin îngrășăminte care se infiltrează în sol și poluează apele subterane.

Mai mult, migdalii sunt susceptibili la boli și invazii de dăunători (în special din partea temutului sfredelitor al lăstarilor de piersic), iar una dintre cele mai bune modalități de a-i proteja este cu substanțe toxice. În 2017, Departamentul de Reglementare a Pesticidelor din California a raportat că 34 de milioane de livre (peste 15 milioane de kilograme) de pesticide au fost folosite pe livezile de migdali în acel an – mai mult decât pentru orice altă cultură din stat. Erbicidele, insecticidele și fungicidele sunt folosite în cantități mari la fel.

Unul dintre insecticidele larg folosite pentru a combate sfredelitorul lăstarilor de piersic, metoxifenozidul, este dovedit a fi toxic pentru albine. Desigur, migdalii depind de albinele melifere pentru polenizare. Se raportează că 1,6 milioane de colonii comerciale sunt aduse în Valea Centrală pentru o frenezie de polenizare în fiecare sezon de înflorire. Și sezonul de înflorire, așa cum se întâmplă, este momentul optim pentru pulverizare.

Care este mai bun, laptele de ovăz sau de migdale?

În unele domenii, cum ar fi utilizarea terenului și carbonul încorporat, laptele de ovăz și cel de migdale sunt cot la cot. În altele, însă, defectele de mediu ale laptelui de migdale le depășesc cu mult pe cele ale omologului său pe bază de cereale.

Laptele de migdale necesită mult mai multă apă și, mai rău, crește doar într-o regiune permanent afectată de stres hidric. Faptul că livezile de migdali sunt atât de concentrate geografic înseamnă că produsul trebuie să călătorească și pe distanțe mari, generând mai multe emisii de gaze cu efect de seră.

Apoi, există problema exploatării animalelor. Aproximativ 75% din culturile alimentare ale lumii necesită polenizare, iar livezile de migdali exercită un stres suplimentar asupra polenizatorilor, deoarece trezește albinele melifere din latența lor de iarnă cu două luni mai devreme pentru a poleniza în timp ce copacii sunt înfloriți. Pesticidele și insecticidele care au fost recent pulverizate pe copaci amenință sănătatea acestor polenizatori cruciali ale căror populații sunt deja în declin accentuat.

Puteți deveni un consumator mai sustenabil de lapte non-lactat cumpărând produse certificate organic și asigurându-vă că ingredientele din laptele dvs. provin din surse etice. Cumpărați local ori de câte ori este posibil sau, și mai bine, alegeți varianta fără ambalaj și să vă faceți propriul lapte vegetal acasă.