10 Fapte interesante despre urși

Urșii se găsesc în întreaga lume, din America de Nord până în America de Sud și din Europa până în Asia, iar diversitatea ariei lor de răspândire a dus la o varietate uimitoare de mărimi, obiceiuri și preferințe alimentare.

Există opt specii de urși: ursul negru nord-american, ursul negru asiatic, ursul brun, panda gigant, ursul polar, ursul leneș, ursul malaiez și ursul cu ochelari. Din păcate, toate acestea sunt vulnerabile conform Listei Roșii a IUCN a Speciilor Amenințate, în mare parte din cauza pierderii habitatului și a vânătorii ilegale.

Cu toate acestea, de la ursul polar—cel mai mare prădător terestru de pe Pământ—la panda gigant care petrece ore ronțăind bambus, urșii lumii au multe trăsături fascinante. Aflați mai multe despre latura ciudată a acestor animale interesante.

1. urșii panda au un os în plus doar pentru a mânca

Urșii panda sunt cunoscuți pentru afinitatea lor de a ronțăi bambus. Pentru a obține suficientă nutriție, urșii panda petrec peste 12 ore pe zi hrănindu-se, mâncând aproximativ 9 până la 18 kg de material vegetal în fiecare zi. Pentru a se hrăni mai ușor cu tulpini și frunze, au o adaptare anatomică specială.

Urșii panda au un os al încheieturii mâinii alungit pe fiecare labă din față, cu un fel de pernă la capăt. Cunoscut ca un os „sesamoid”, acesta funcționează puțin ca un deget mare, oferind o capacitate mai mare de a manevra tulpinile de bambus. Nu este un deget mare adevărat, iar panda nu îl poate folosi pentru a apuca lucruri, dar adaptarea evolutivă oferă mai multă stabilitate atunci când se hrănesc cu bambus.

Stephen Jay Gould, autorul cărții „Degetul mare al ursului panda: Mai multe reflecții despre istoria naturală”, a descris cum urșii panda „țineau tulpinile de bambus în labe și îndepărtau frunzele trecând tulpinile între un deget mare aparent flexibil și celelalte degete. Acest lucru m-a nedumerit.” Apoi și-a dat seama că „osul alungit al încheieturii mâinii [este o] soluție oarecum stângace, dar destul de funcțională.”

2. urșii leneși își folosesc buzele ca un aspirator

Ursul leneș are buze special dezvoltate doar pentru obiceiurile sale alimentare, iar această caracteristică este atât de proeminentă încât i-a câștigat creaturii numele alternativ de urs cu buze.

Pe lângă faptul că mănâncă fructe și flori în India sa natală, ursul leneș iubește să se ospăteze cu furnici și termite. Face acest lucru folosindu-și buza inferioară lungă, care poate fi înfășurată în jurul marginii exterioare a nasului, creând un fel de furtun de aspirație din capătul botului. Și deoarece îi lipsesc dinții incisivi superiori, este capabil să aspire cu ușurință o masă de insecte. În acest sens, este mai asemănător cu un furnicar decât cu alți urși.

Aparent, sunetul unui urs leneș care mănâncă este puternic și zgomotos, datorită aspirației puternice create de buzele sale. Are chiar și fire de păr speciale pe nas care își pot închide nările atunci când mănâncă, astfel încât nicio insectă să nu urce.

3. urșii bruni sunt cei mai răspândiți

Originari din Europa, Asia, Africa și America de Nord, ursul brun odată hoinărea pe tot globul. Aria sa de răspândire s-a micșorat semnificativ în timpurile moderne, datorită dezvoltării și a dispariției locale a speciei în anumite zone. Totuși, Bear Conservation afirmă că populația sa rămâne relativ stabilă, păstrând statutul de a fi cel mai răspândit dintre toți urșii.

Acum, ursul brun poate fi găsit în întreaga Europă, Asia și America de Nord. Cele mai mari populații se găsesc în Rusia, Statele Unite și Canada, cu alte populații importante în regiunea Carpaților din România, Balcani și Scandinavia. Unele subspecii ale ursului brun, cum ar fi ursul Gobi din Mongolia, sunt considerate foarte rare.

4. apar urși ‘grolar’ și ‘pizzly’

Pe măsură ce clima globală se schimbă, urșii bruni și urșii polari rătăcesc în teritoriul celorlalți mai des, în special atunci când urșilor polari le lipsesc banchizele de care au nevoie pentru a vâna foci. Rezultatul este încrucișarea și o frecvență crescută a urșilor hibrizi care sunt comun numiți urși „grolar” sau „pizzly”.

În 2006, un vânător a ucis ceea ce credea că este un urs polar, dar s-a dovedit a fi un hibrid între un urs polar și un grizzly. Aceasta a fost prima instanță confirmată de hibridizare între cele două specii în sălbăticie.

Interesant este că acești urși sunt fertili, ceea ce înseamnă că urșii polari și urșii grizzly pot afecta fondurile genetice ale celorlalte specii. Sunt de obicei mai mici decât un urs polar, dar mai mari decât un grizzly. Blana și dinții lor sunt un amestec al ambelor specii. Opiniile sunt împărțite dacă acest lucru este bun sau rău. Unii cercetători sugerează că construiește reziliență în cadrul populației, asigurând că urșii se vor descurca mai bine în fața schimbărilor climatice.

5. urșii negri nu sunt întotdeauna negri

Urșii din această fotografie nu sunt urși bruni, așa cum ați fi putut ghici la prima vedere. Sunt de fapt o ursoaică neagră de culoare scorțișoară și puiul ei blond. Deși specia se numește urs negru, animalele din această specie au o gamă variată de culori: negru, maro, scorțișoară, blond, albastru-gri sau chiar alb.

Variația culorii are legătură cu mediul urșilor. O culoare mai deschisă este mai comună la urșii negri din vestul Statelor Unite, deoarece nuanțele mai deschise îi ajută să se camufleze în pajiștile deschise, oferind mai mult timp pentru a pășuna și a se hrăni, precum și pentru a reduce stresul termic. Aproximativ jumătate dintre urșii negri occidentali au nuanțe de maro.

Între timp, în nord-est, aproximativ 97% dintre urșii negri sunt de culoare neagră. Acest lucru are legătură cu melanina din blana neagră care ajută să o facă mai rezistentă la abraziune în zonele de tufișuri mai joase din pădurile estice. Uneori blana se decolorează la soare, rezultând un urs de culoare mai deschisă la sfârșitul verii comparativ cu începutul.

6. urșii albi au semnificație culturală

Cei mai faimoși urși negri care nu sunt negri fac parte din subspecia Kermode, găsiți în Columbia Britanică și numiți după Frank Kermode, fost director al Muzeului Regal din Columbia Britanică din Victoria. Între 10-25% dintre exemplarele din această subspecie au o blană complet albă sau de culoare crem, ceea ce este surprinzător, având în vedere că sunt tehnic urși negri. Este rezultatul unei gene recesive, purtată de ambii părinți și rezultând în blana albă a urmașilor; cu toate acestea, puiul are totuși ochi și nas de culoare închisă, la fel ca alți urși negri.

Dincolo de frumusețea sa fascinantă, ursul alb Kermode poartă, de asemenea, o semnificație culturală pentru Primele Națiuni, câștigându-i porecla de „ursul spirit”. O poveste spusă de Națiunea Kitasoo/Xaixais relatează despre Corbul (creatorul tuturor lucrurilor) care a creat animalul pentru a-i aminti de zăpadă și gheață pe măsură ce Epoca Glaciară se apropia de sfârșit. Într-o altă poveste, Corbul face o înțelegere cu urșii negri ca de-a lungul timpului, unii dintre puii lor să fie albi.

Deși acești urși pot fi găsiți în întreaga pădure tropicală temperată de coastă a Columbiei Britanice, ei au prosperat în special pe două insule—Princess Royal și Gribbell. Acolo, pot fi găsite cele mai mari populații de urși Kermode.

7. puii de panda sunt șocant de mici

Puii de panda sunt faimoși pentru drăgălășenia lor, dar există ceva mai special despre ei: Sunt șocant de mici. La doar 1/900 din mărimea mamelor lor, puii de panda sunt printre cele mai mici mamifere nou-născute în raport cu mărimea mamelor. De obicei se nasc doi pui, dar doar unul supraviețuiește.

Cântăresc doar aproximativ 99 de grame la naștere, ceea ce este echivalent cu un baton de unt. Așa cum explică Institutul Smithsonian, „Cu excepția unui marsupial, cum ar fi un cangur sau un oposum, un pui de panda gigant este cel mai mic mamifer nou-născut în raport cu mărimea mamei sale.”

Oamenii de știință au determinat că puii de panda sunt în esență prematuri, născuți la 70% din dezvoltarea la care te-ai aștepta în mod normal de la o perioadă completă de gestație; de ce urșii panda nasc mai devreme decât alte specii de urși este neclar. „Sunt practic subdezvoltați”, a spus Peishu Li, student la Universitatea Duke, care a fost coautor al unui studiu pe această temă.

Acest lucru are probabil legătură cu un proces numit „implantare întârziată”, pe care îl experimentează toți urșii. Oul fertilizat plutește în uter timp de câteva luni înainte de a se implanta în perete pentru dezvoltare. La acel moment, alți urși gestaționează timp de două luni înainte de a naște, în timp ce urșii panda fac acest lucru doar timp de o lună.

8. urșii polari sunt mamifere marine

Urșii polari sunt un caz special printre speciile de urși, deoarece depind de ocean pentru hrană și un loc unde să trăiască. Drept urmare, sunt singura specie de urs considerată mamifer marin; chiar intră sub incidența Legii privind Protecția Mamiferelor Marine.

Pentru a supraviețui în habitatul lor înghețat, urșii polari au o serie de caracteristici fin reglate. Au lăbuțe din față parțial palmate care îi ajută să se deplaseze rapid prin apă cu viteze de până la aproximativ 9,7 kilometri pe oră. Își folosesc labele din spate ca pe o cârmă. În plus, stratul lor de grăsime și blana groasă oferă atât flotabilitate, cât și protecție împotriva apei reci, iar nările se închid sub apă. Urșii polari pot înota continuu ore întregi în timp ce călătoresc printre banchize în căutarea focilor pentru a le vâna și a le mânca.

9. doar o specie de urs trăiește în emisfera sudică

Toți urșii lumii trăiesc în emisfera nordică, cu excepția unuia: ursul cu ochelari. Acest urs se găsește aproape în întregime în Munții Anzi din America de Sud, dându-i potrivit și celălalt nume de urs andin. Aria sa de răspândire se întinde din vestul Venezuelei până în vestul Boliviei, și uneori în nord-vestul Argentinei, unde caută păduri de nori luxuriante, izolate, ca habitat preferat. Acești urși sunt în principal vegetarieni și le place să mănânce fructe atât de mult încât se știe că se urcă în copaci și așteaptă zile întregi ca acestea să se coacă.

Ursul cu ochelari are marcaje de culoare crem în jurul ochilor, adesea asemănătoare ramelor de ochelari, deși marcajele se pot extinde până la gâtul și pieptul ursului. Această specie nu este doar ultima specie de urs rămasă în emisfera sudică, dar este și ultimul descendent rămas al urșilor cu față scurtă.

10. urșii malaiezi sunt (greșit) considerați a avea proprietăți medicinale

Ursul malaiez este cea mai mică specie de urs, doar aproximativ jumătate din mărimea unui urs negru, cu un marcaj unic pe piept care seamănă cu soarele răsare și dă ursului numele său memorabil. Fiecare urs are un marcaj individualizat, ca o amprentă. Le place să stea sus în copaci, odihnindu-se într-un cuib pentru a evita activitatea umană. Când oamenii nu sunt prin preajmă, se vor odihni pe sol.

Acest lucru nu este însă motivul pentru care acești urși sunt căutați. Ei sunt adesea vânați și uciși pentru labe, vezici biliare și produse din bilă, folosite în medicina tradițională chineză. Mai mult, urșii malaiezi sunt una dintre speciile folosite în fermele de bilă de urs, o practică crudă în care urșii sunt ținuți în cuști pentru a extrage bilă pentru comerțul medicinal. În niciunul dintre aceste cazuri, nu există nicio dovadă științifică că aceste substanțe au vreo valoare medicinală.