Câinii de preerie sunt veverițe de pământ care sapă galerii și sunt endemici în pajiștile centrale și vestice și în zonele de iarbă deșertică din America de Nord. Dintre cele cinci specii de câini de preerie, două sunt pe cale de dispariție.
Comportamentul lor social îi amuză pe cei care îi observă, iar cele nouă specii de animale (inclusiv vulturi și bursuci) care se bazează pe ei ca sursă principală de hrană demonstrează importanța lor imensă. Păsările folosesc galeriile lor ca cuiburi, iar animalele de pășunat preferă iarba din jurul acestor galerii deoarece este mai suculentă, nutritivă și ușor de digerat.
Fără îndoială, câinii de preerie sunt esențiali pentru ecosistemele de pajiște. Iată 11 fapte fascinante despre aceste animale valoroase și pline de viață.
1. Cea mai mare amenințare pentru câinii de preerie sunt oamenii
Cele cinci specii de câini de preerie—cu coadă neagră, cu coadă albă, Gunnison, Utah și mexicani—numărau odată sute de milioane. Vânătoarea, otrăvirea și pierderea habitatului au redus populațiile cu până la 95%.
Speciile mexicane și din Utah sunt incluse pe lista speciilor pe cale de dispariție de către IUCN. Pierderea habitatului din cauza urbanizării și a agriculturii afectează ambele specii, dar au loc și programe extinse de otrăvire. Câinele de preerie mexican a pierdut cel puțin 65% din aria sa inițială, iar restul este amenințat de dezvoltare. Serviciul pentru Pești și Faună Sălbatică din SUA raportează că populația câinilor de preerie din Utah se recuperează. Celelalte specii sunt listate în prezent ca fiind de „preocupare minimă,” dar toate au populații în scădere. Ciuma silvatică, adusă în America de Nord din Europa, distruge colonii întregi.
2. Rareori transmit ciuma oamenilor
Ca mulți alți rozători, câinii de preerie sunt susceptibili la ciumă. Reacția lor este dramatică: peste 95% dintre câinii de preerie mor în decurs de 78 de ore de la infectare. Dacă o colonie activă de câini de preerie devine brusc liniștită, acesta este un indicator al ciumei.
Ciuma, cauzată de bacteria Yersinia pestis, este transmisă de purici infectați. Deși un câine de preerie poate infecta direct oamenii, acest lucru se întâmplă rar, deoarece câinii de preerie evită oamenii. Cazurile legate de câinii de preerie provin, de obicei, de la animale de companie care iau purici din zone infectate. Un vaccin pentru prevenirea focarelor arată promisiuni.
3. Au case bine organizate
Câinii de preerie trăiesc în galerii complexe subterane, cu zone desemnate pentru creșă, dormit și toalete. Sistemul de tuneluri este proiectat să permită fluxul de aer, asigurând ventilația; acest lucru este facilitat de unghiul movilei de la intrare, care utilizează vânturile predominante. Pentru siguranță, fiecare ieșire are un post de ascultare, iar o santinelă se află la intrarea galeriilor active.
4. Trăiesc în „orașe”
Câinii de preerie sunt animale sociale și trăiesc în grupuri numite coterii, care conțin de obicei un mascul adult, două sau trei femele adulte și puii lor. Coteriile sunt grupate în sectoare, iar mai multe sectoare formează un oraș sau o colonie.
Cel mai mare oraș înregistrat a aparținut unui grup mare de câini de preerie cu coadă neagră din Texas și acoperea 65.000 km pătrați.
5. Se salută cu un „sărut”
Câinii de preerie se salută atingându-și boturile într-un gest asemănător unui sărut, demonstrând conexiunile lor sociale puternice.
Câinii de preerie par să se sărute atunci când intră și ies din zona din jurul galeriei lor. Cercetătorii numesc acest comportament „sărut de întâmpinare.” Atunci când fac acest gest, își ating boturile și își prind dinții unul de altul, ceea ce le permite să determine dacă aparțin aceluiași grup familial. Dacă sunt membri ai aceleași familii, își continuă ziua. Dacă nu sunt înrudiți, de multe ori se luptă sau alungă intrusul din zonă. Unii câini de preerie joacă rolul de punte între grupuri. Cercetătorii sunt interesați de aceștia deoarece eliminarea acestor animale-punte poate încetini sau opri răspândirea ciumei.
6. Sunt importanți din punct de vedere ecologic
Fiind o specie-cheie pentru pajiști, întregi ecosisteme depind de acești mici mamiferi. Tunelurile lor aerisesc solul, iar excrementele lor sunt bogate în azot, ceea ce îmbunătățește calitatea solului. Iarba și alte plante sunt menținute scurte, astfel încât câinii de preerie și alte specii de pradă să poată avea o vedere clară asupra prădătorilor. Galeriile lor oferă adăpost pentru șerpi, păianjeni și alte viețuitoare. Bursucii nu doar că se mută în galeriile câinilor de preerie, dar îi și folosesc ca hrană. Câinii de preerie sunt, de asemenea, pradă pentru coioți, vulpi, șerpi, păsări de pradă și râși.
7. Au propriul lor limbaj
Mijloacele de comunicare ale câinilor de preerie sunt considerate a fi mai complexe decât cele ale cimpanzeilor și delfinilor. Cercetătorii de la Universitatea Northern Arizona au descoperit că aceste animale au lătrături și ciripituri care comunică numeroase mesaje.
Multe mesaje alertează colonia despre prădători. Câinii de preerie încorporează informații despre dimensiunea, culoarea, direcția și viteza prădătorului într-un singur lătrat. Coloniile folosesc constant aceleași lătrături pentru a descrie aceiași prădători, chiar și dacă amenințarea este nouă. Câinii de preerie au chiar un semnal specific care descrie oamenii cu arme.
8. Au un comportament de tip „salt-yip” contagios
Câinii de preerie sunt sub amenințare constantă din partea prădătorilor precum șoimii și coioții, așa că se protejează menținând o comunicare continuă. Acest lucru duce adesea la un comportament de tip „salt-yip” contagios, în care acțiunea unui câine de preerie este imitată de alții. Un animal stă în picioare pe membrele posterioare, își întinde brațele, își aruncă capul pe spate și scoate un sunet de „yip.” La auzul sunetului, ceilalți câini de preerie copiază comportamentul, iar „salt-yip”-urile se răspândesc prin întreaga colonie.
9. Ucid alte animale pentru a elimina competiția
Câinii de preerie nu ucid multe animale pentru hrană. Fiind erbivori, dieta lor constă în principal din ierburi, plante și frunze, deși ocazional pot consuma și insecte. Cu toate acestea, pot fi destul de feroce când își protejează teritoriul. Câinii de preerie sunt cunoscuți pentru faptul că ucid veverițele de pământ pentru a elimina competiția. De obicei, aruncă carcasele, consumând doar rareori mici porțiuni din ele. Acest comportament are beneficii pentru câinii de preerie: femelele care ucid alte specii tind să aibă pui mai sănătoși, indiferent de alți factori. Acest lucru se datorează probabil creșterii resurselor alimentare disponibile.
De asemenea, câinii de preerie ucid puii altor câini de preerie, iar când fac acest lucru, consumă de obicei o parte sau întreaga carcasă.
10. Se împerechează doar 1 oră pe an
Femelele intră în „estru” (o perioadă de fertilitate) doar o oră pe an, la începutul iernii (februarie-martie). Masculii devin extrem de agresivi în timp ce concurează pentru o parteneră și se luptă violent cu alți masculi. Atât masculii, cât și femelele încearcă să se împerecheze cu cât mai mulți parteneri în această perioadă pentru a crește șansele de sarcină. Femelele dau naștere la pui în număr de 3 până la 8, cu o rată de supraviețuire de 50%.
11. Sunt activi pe timpul zilei
Asta înseamnă că sunt activi pe timpul zilei și dorm noaptea, la fel ca oamenii. Acest lucru este important deoarece câinii de preerie au o vedere nocturnă foarte slabă și ar fi mai vulnerabili în fața prădătorilor în întuneric. Ei își desfășoară toate activitățile necesare în timpul zilei și ies din galerii noaptea doar în circumstanțe rare.
Salvați câinii de preerie
- Dacă locuiți în zone populate de câini de preerie, oferiți spații cu vizibilitate clară pentru animale. Permiteți creșterea ierbii înalte pentru a preveni extinderea câinilor de preerie în zone nedorite.
- Faceți donații sau adoptați simbolic un câine de preerie prin organizații de conservare pentru a ajuta la refacerea habitatului acestora.
- Încurajați oficialii guvernamentali să folosească metode umane de gestionare a câinilor de preerie.
- Informați-vă legiuitorii că sprijiniți întărirea Legii Speciilor Pe Cale de Dispariție și alte legi pentru protejarea faunei sălbatice și a biodiversității.
