Nimănui nu prea îi păsa de asta acum câțiva ani. Acum le pasă.
În octombrie 2018, Grupul Interguvernamental pentru Schimbările Climatice (IPCC) al ONU a publicat un raport care a concluzionat că avem până în 2030 pentru a reduce emisiile noastre de carbon suficient pentru a preveni încălzirea globală la maximum 1,5°C.
„Este o linie trasă în nisip și ceea ce spune speciei noastre este că acesta este momentul și trebuie să acționăm acum”, a declarat Debra Roberts, co-președinte al grupului de lucru privind impacturile. „Acesta este cel mai puternic semnal de alarmă din partea comunității științifice și sper că va mobiliza oamenii și va zdruncina starea de complacență.”
Pentru mulți, raportul a schimbat modul de gândire cu privire la ceea ce a fost numit „energie încorporată”, care a fost descrisă acum câțiva ani astfel:
Energia încorporată este energia consumată de toate procesele asociate cu producția unei clădiri, de la extragerea și prelucrarea resurselor naturale la fabricație, transport și livrarea produselor. Energia încorporată nu include operarea și eliminarea materialului de construcție, care ar fi luate în considerare într-o abordare pe ciclul de viață. Energia încorporată este componenta ‘în amonte’ sau ‘frontală’ a impactului pe ciclul de viață al unei locuințe.
Am vorbit despre asta pe PlanetaNoastra încă din 2007 și am trecut prin cel puțin un deceniu în care cititorii m-au numit idiot pentru că insistam pe subiectul spumelor de plastic. Chiar și oamenii care recunoșteau problema energiei încorporate nu credeau că este cea mai importantă problemă; John Straube, expert în aceste chestiuni, scria în 2010:
Problemele conținutului reciclat, energiei încorporate scăzute și ventilației naturale nu sunt lipsite de importanță. Totuși, dacă aceste preocupări distrag atât de mult încât nu rezultă o clădire cu consum redus de energie, atunci mediul este în pericol. …Utilizarea energiei operaționale a clădirilor este cel mai mare impact al lor asupra mediului. Clădirile verzi, care trebuie să fie clădiri cu consum redus de energie, trebuie proiectate pentru a răspunde acestei realități.
Dar în 2018, odată cu raportul IPCC, acea realitate s-a schimbat. Oamenii de știință ne-au spus că avem un buget de carbon de aproximativ 420 de gigatone de CO2, maximul care poate fi adăugat în atmosferă dacă vrem să avem vreo șansă de a menține încălzirea sub 1,5 grade. Dintr-o dată, modul în care gândeam despre energia încorporată a trebuit să se schimbe.
În toată această discuție, nu trebuie să uităm niciodată că lumea continuă și după 2030 și trebuie să atingem emisii nete zero până în 2050. Emisiile operaționale contează la fel de mult ca întotdeauna. Dar am ignorat sau am subestimat emisiile inițiale și chiar nu ne permitem asta.
Uităm de analizele ciclului de viață, nu avem timp.
Uno Prii pe Elm Street, Toronto/ Lloyd Alter/CC BY 2.0
Cea mai mare parte a discuțiilor despre energia încorporată a implicat o analiză pe ciclul de viață care urma să determine dacă utilizarea unui material precum izolația din spumă a economisit mai multă energie pe durata de viață a clădirii decât energia încorporată necesară fabricării materialului respectiv. În cele mai multe cazuri, pe parcursul a cincizeci de ani, izolația din spumă arată destul de bine, la fel și betonul datorită durabilității sale inerente. Dar, așa cum a remarcat Will Hurst în Architects Journal:
Până acum, mulți au susținut de asemenea că betonul este un material durabil datorită longevității sale relative și masei termice ridicate. Când este evaluat strict din punct de vedere al ‘întregii vieți’, au dreptate. Dar dacă acceptăm consensul științific că avem puțin mai mult de un deceniu în care să menținem încălzirea globală la maximum 1,5°C, atunci energia încorporată devine cea mai stringentă cerință pentru o industrie a construcțiilor responsabilă pentru 35-40 la sută din totalul emisiilor de carbon în Marea Britanie.
Cititorii nu înțeleg acest lucru și s-au plâns că „este întotdeauna o idee bună să reducem emisiile de CO2 acolo unde este posibil, dar alegerea materialelor necesită o analiză pe ciclul de viață pentru a fi siguri că reducerile sunt reale.” Am răspuns că nu avem timp pentru analize pe ciclul de viață. Nu avem un termen lung pentru a rezolva asta. „Trebuie să ne concentrăm mintea pe reducerea producției noastre de dioxid de carbon la jumătate în următorii doisprezece ani. Acesta este ciclul nostru de viață, și în acest interval de timp, carbonul încorporat în materialele noastre devine într-adevăr foarte important.”
Să redenumim „carbon încorporat” în „emisii inițiale de carbon”.
O grămadă de materiale cu emisii inițiale scăzute de carbon / Lloyd Alter/CC BY 2.0
Una dintre problemele pe care le-am avut în discutarea energiei încorporate sau a carbonului încorporat este că numele este atât de contraintuitiv. Deoarece, nu este deloc încorporat; este acolo în atmosferă chiar acum. Nu trebuie să pierdem din vedere emisiile operaționale, trebuie să investim acum în prevenirea lor pe termen lung, dar așa cum a notat John Maynard Keynes, „Pe termen lung, suntem cu toții morți.” Am concluzionat:
Emisiile inițiale de carbon este un concept foarte simplu. Înseamnă că ar trebui să măsurați carbonul generat prin producerea materialelor, transportul materialelor, instalarea materialelor, totul până la livrarea proiectului, și apoi să faceți selecțiile pe baza a ceea ce vă ajută să ajungeți unde doriți cu cele mai puține emisii inițiale de carbon.
Ce se întâmplă când planificați sau proiectați având în vedere emisiile inițiale de carbon?
© Foster + Partners
Aceasta este alegerea mea pentru cea mai importantă postare a anului, când am început să mă gândesc cât de mare este această problemă, depășind simplul domeniu al clădirilor. Ce se întâmplă când începi să o iei în serios? Voi rezuma aici. Pentru început, poate că nu construiți lucruri de care nu avem nevoie de fapt, cum ar fi acel Tulip ridicol propus de Norman Foster, membru Architects Declare. Din fericire, a fost anulat.
Nu îngropați lucruri în tuburi de beton când le puteți instala la suprafață. În Toronto, unde locuiesc, se cheltuiesc miliarde pe un nou metrou și pe îngroparea unei linii de tramai rapid, deoarece regretatul Rob Ford și fratele său Doug nu suportă să ia spațiu de la mașini. Milioane de tone de beton, cu ani de întârziere, din cauza unor obsesii stupide. Același lucru este valabil și pentru Elon Musk și tunelurile sale ridicole.
Încetați să demolați și să înlocuiți clădiri perfect funcționale. Cel mai prost exemplu în acest sens este JP Morgan Chase în New York City, care demolează aproximativ 23.000 de metri pătrați dintr-un turn pentru a-l reconstrui de două ori mai mare.
Ați înlocui betonul și oțelul cu materiale cu emisii inițiale de carbon mult mai scăzute ori de câte ori este posibil. De aceea îmi place lemnul.
Pur și simplu ați înceta să folosiți materiale plastice și petrochimice în clădiri. De aceea nu-mi place spuma.
Ați înceta să construiți atât de multe mașini, fie că sunt cu motor cu ardere internă, electrice sau pe hidrogen, și ați promova alternative cu emisii inițiale de carbon (UCE) mai scăzute. De aceea cred că promovarea mașinilor electrice este o problemă, fiecare are propria sa emisie mare de carbon inițial, și cu cât mașina este mai mare, cu atât UCE este mai mare. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne proiectăm orașele astfel încât oamenii să poată merge cu bicicleta și bicicleta electrică în siguranță și confortabil. „Serios, trebuie să analizăm care sunt cele mai eficiente moduri de a ne deplasa, atât din punct de vedere al amprentei de carbon operaționale, cât și inițiale, iar mașinile nu sunt printre ele, chiar dacă sunt electrice.”
World Green Building Council cere o reducere radicală a emisiilor inițiale de carbon.
© World Green Building Council Alții iau problema în serios, iar unii chiar folosesc termenul „carbon inițial” în loc de „carbon încorporat” sau „energie încorporată” și explică de ce este atât de important.
Emisiile de carbon sunt eliberate nu numai pe durata vieții operaționale, ci și în timpul fazelor de fabricație, transport, construcție și sfârșit de viață ale tuturor activelor construite – clădiri și infrastructură. Aceste emisii, denumite în mod obișnuit carbon încorporat, au fost în mare parte neglijate istoric, dar contribuie cu aproximativ 11% din totalul emisiilor globale de carbon. Emisiile de carbon eliberate înainte ca o clădire sau o infrastructură să înceapă să fie utilizată, numite uneori carbon inițial, vor fi responsabile pentru jumătate din întreaga amprentă de carbon a noilor construcții între prezent și 2050, amenințând să consume o mare parte din bugetul nostru rămas de carbon.
Documentul WGBC este de fapt obligatoriu de citit pentru drumul pe care îl trasează pentru construcțiile durabile. Recenzia mea: „Au stabilit, de asemenea, termene limită stricte, dar realiste. Nu au fost dogmatici. Ceea ce propun este realizabil. Și, cel mai important, subliniază semnificația carbonului inițial într-un mod pe care nu l-am mai văzut până acum. Acesta este un material revoluționar și important.”
Critic de arhitectură: energia încorporată contează.
O navă spațială aterizează în suburbie/ Captură de ecran video Cea mai mare parte a acțiunii și progresului privind UCE (emisiile inițiale de carbon) a avut loc în Marea Britanie, dar am fost cu adevărat entuziasmat să văd că Fred Bernstein de la Architect Magazine a preluat povestea. El scrie:
Este ca și cum arhitecții ar crede că energia încorporată, care este, desigur, invizibilă, poate fi pur și simplu ignorată (sau cel puțin compensată cu efort minim). Această idee este întărită de proiectanții care declară clădirile lor verzi în timp ce fie ignoră energia încorporată fie susțin că eficiențele operaționale o fac cumva irelevantă – un fel de basm pe care unii dintre noi suntem prea fericiți să îl credem. Sunt la fel de descurajat de faptul că criticii de arhitectură, în mare parte, nu au reușit să expună acest mit în reportajele lor.
Carbonul încorporat numit „punctul orb al industriei construcțiilor”.
© Waugh Thistleton Architects/ Photo Daniel Shearing În Canadian Architect, Anthony Pak vorbește de asemenea despre cum este ignorat carbonul încorporat.
Desigur, este incontestabil că reducerea emisiilor de carbon provenite din utilizarea energiei operaționale este extrem de importantă și ar trebui să fie o prioritate cheie. Dar concentrarea unilaterală a industriei noastre pe eficiența energetică operațională ridică întrebarea: ce se întâmplă cu gazele cu efect de seră emise în timpul construcției tuturor acestor clădiri noi? Dacă chiar adăugăm un alt New York City în peisaj în fiecare lună, de ce nu ne gândim la impactul asupra mediului asociat cu materialele folosite pentru a construi acele clădiri? Ei bine, de fapt, ne gândim – sau cel puțin, începem să ne gândim.
Un studiu de referință arată cum se poate transforma sectorul construcțiilor dintr-un emițător major de carbon într-un receptor major de carbon.
© Builders for Climate Action În Canada, eroul PlanetaNoastra, Chris Magwood, a publicat un document bazat pe teza sa de licență care demonstrează cât de importante sunt de fapt emisiile inițiale de carbon, mergând până acolo încât să spună că sunt mai importante decât cele operaționale, chiar și pe perioade mai lungi. El crede că putem transforma clădirile în depozite de carbon: „Putem capta și stoca în mod fezabil și accesibil cantități vaste de carbon în clădiri, transformând sectorul dintr-un emițător major într-un receptor major de carbon.”
Ghidul RIBA schițează un plan radical pentru un viitor durabil.
Riba sustainable outcomes/CC BY 2.0
În cele din urmă, Royal Institute of British Architects a elaborat o propunere cu adevărat semnificativă despre cum ar trebui să construim totul acum, folosind un limbaj foarte puternic:
Timpul pentru greenwash și ținte vagi a trecut: odată cu declararea urgenței climatice, este datoria tuturor arhitecților și a industriei construcțiilor să acționeze acum și să conducă tranziția către un viitor durabil care să atingă Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU.
Subliniez din nou de ce acest lucru este atât de important chiar acum:
Clădirile necesită ani pentru proiectare și ani pentru construcție și, desigur, au o durată de viață care continuă ani de zile după aceea. Fiecare kilogram de CO2 emis în timpul fabricării materialelor pentru acea clădire (emisiile inițiale de carbon) se scade din acel buget de carbon, la fel ca și emisiile operaționale și fiecare litru de combustibil fosil folosit pentru a ajunge la acea clădire. Uitați de 1,5° și 2030; avem un registru simplu, un buget. Fiecare arhitect înțelege asta. Ceea ce contează este fiecare kilogram de carbon în fiecare clădire, începând chiar acum.
Provocarea RIBA acoperă toate aspectele construcției, dar acordă multă atenție emisiilor inițiale de carbon. Toți cei din domeniul arhitecturii și proiectării ar trebui să o citească.
Punctul absolut esențial al acestor documente este că 2030 este imperativul care ne obligă să acționăm nu în 2030, ci imediat. Avem o găleată de carbon aproape plină și trebuie să ne oprim din a mai adăuga. Așa cum Gary Clark, președintele Sustainable Futures Group din cadrul RIBA, concluzionează:
Aceasta este ultima noastră șansă de a evita un dezastru climatic. Trebuie să acționăm acum.
