Ce este monocultura și de ce este dăunătoare mediului?

Monocultura (sau monocultura) este cultivarea unei singure culturi pe aceeași parcelă de teren an de an. De exemplu, în 2020, două culturi – porumbul și soia – au reprezentat 70% din terenurile agricole cultivate în Statele Unite, potrivit Departamentului de Agricultură al SUA.

Ca formă de agricultură industrială, monocultura are unele beneficii pe termen scurt, dar dezavantajele monoculturii o fac departe de a fi sustenabilă.

Termenul de monocultură poate fi folosit pentru a descrie alte practici agricole dincolo de producția de culturi, cum ar fi silvicultura, acvacultura (pescuitul), creşterea animalelor, creşterea vitelor și chiar întreținerea gazonului. De exemplu, un gazon individual (care este, în esență, un peisaj monocultivat) poate să nu ocupe mult spațiu, dar, în total, iarba de gazon este cea mai irigată cultură din Statele Unite.

Originile monoculturii

Monocultura își are originile în Revoluția Verde din anii 1950 și 1960, care (în ciuda numelui său) a introdus îngrășăminte și pesticide chimice, dezvoltarea de noi cereale cu randament ridicat și utilizarea tot mai mare a utilajelor agricole mari, cum ar fi tractoarele și sistemele de irigații.

Revoluția Verde a dus la reducerea costurilor cu forța de muncă, la dublarea producției de cereale, la mai mult decât dublarea populației mondiale și la un Premiu Nobel pentru Pace pentru principalul său susținător, Norman Borlaug, pentru scoaterea a milioane de oameni din sărăcie și crearea autosuficienței alimentare pentru națiuni precum Mexic și India.

Cu toate acestea, dublarea producției alimentare prin monocultură pe aceeași cantitate de teren duce la epuizarea micronutrienților din sol – înfometarea solului care hrănește oamenii – un factor limitativ în creșterea randamentelor pe măsură ce populația mondială continuă să crească.

Monocultura și pierderea diversității în alimentație și cultură

În timp ce cea mai mare biodiversitate de pe planetă există în locurile cu cele mai înalte niveluri de diversitate umană, monocultura reduce diversitatea culturală. Cu economia sa de scară, monocultura înseamnă mai puține ferme familiale și creșterea poverilor financiare pentru cele care rămân, ducând la pierderea numeroaselor culturi locale din întreaga lume. Acest declin al diversității este însoțit de o pierdere a diversității alimentare.

De exemplu, fermele piscicole industriale din țara Gambia din Africa de Vest au poluat râurile și oceanul, au distrus stocurile de pești sălbatici și au privat comunitățile locale de pescari de mijloacele de trai și pe gambieni de alimentele lor de bază. La nivel mondial, mai mult de 50% din dieta umană este compusă din doar trei culturi – orez, porumb și grâu – ducând la dezechilibre alimentare și malnutriție. În ciuda promisiunii sale, monocultura nu a rezolvat problema insecurității alimentare, pe măsură ce foametea mondială continuă să crească.

Monocultura și schimbările climatice

Necesită intrări anuale de îngrășăminte chimice pentru a contracara epuizarea solului. Aceste aplicații chimice (însoțite de aratul anual cu utilaje grele) distrug relațiile biologice din soluri care sunt necesare pentru o creștere sănătoasă a plantelor.

Îngrășămintele chimice și irigațiile risipitoare pot duce la scurgere care poluează căile navigabile și deteriorează ecosistemele. Deoarece un peisaj mai puțin divers atrage o varietate mai restrânsă de păsări și insecte benefice, monocultura face, de asemenea, mai dificilă combaterea dăunătorilor și bolilor dăunătoare și crește nevoia de pesticide și fungicide chimice.

Emisiile de metan (un gaz cu efect de seră puternic) din producția de îngrășăminte sunt estimate a fi de 3,5 ori mai mari decât estimarea EPA a SUA a emisiilor de metan pentru toate procesele industriale din Statele Unite.

Monocultura nu numai că contribuie la schimbările climatice, dar face, de asemenea, mai dificilă adaptarea sistemelor agricole la aceasta, lăsându-le mai vulnerabile la secetă, boli, condiții meteorologice extreme, infestări cu dăunători și specii invazive.

Alternative la monocultură

Prin contrast, practicile sustenabile precum agricultura regenerativă și agroforesterie permit solurilor să rețină umiditatea, permit terenurilor arabile să atragă insecte și păsări benefice care se hrănesc cu cele dăunătoare, reduc eroziunea solului, cresc suveranitatea alimentară, îmbunătățesc dietele și nutriția, reduc dependența de intrări costisitoare și permit fermierilor să rămână pe terenurile lor.

La scară mai mică, în loc de gazon, practici mai sustenabile, la fel de simple ca o grădină perenă sau o pajiște cu flori sălbatice oferă habitate prădătorilor de dăunători și polenizatorilor și se pot adapta la mult mai multe climate decât o singură cultură.

Diversitatea culturilor este, de asemenea, o strategie cheie în adaptarea la schimbările climatice, deoarece o varietate mai largă de culturi returnează carbon în sol și crește sustenabilitatea ecosistemelor de care depindem cu toții.

La fel de crucială este păstrarea multor culturi și practici agricole locale și indigene care pot contribui cu cunoștințe despre alternative tradiționale și inovatoare la agricultura industrială, cultivarea unor relații milenare cu Pământul ar putea pune capăt ceea ce Leah Penniman, o activistă pentru justiția alimentară și fermieră regenerativă, numește „înstrăinarea noastră de sol”. După cum spune atât de succint Penniman, „Natura urăște monocultura”.