Acesta este un incinerator. Arde gunoi. Este uimitor atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Aceasta este infrastructură. Este o mare unitate industrială unde se arde gunoi pentru a genera electricitate și suficientă apă caldă pentru a încălzi 150.000 de case. A fost proiectat de Bjarke Ingels Group, sau BIG, care a câștigat un concurs de arhitectură. Acest lucru nu s-ar realiza niciodată în America de Nord. Multe guverne au politici nescrise potrivit cărora orice lucru pe care se cheltuie bani publici ar trebui să fie mizerabil și urât, deoarece nimeni nu vrea să fie văzut ca cheltuind bani publici pe fleacuri. Un arhitect mi-a spus despre birourile guvernamentale care aveau tavane înalte și superbe, iar politicienii au intervenit și au insistat să fie schimbate – era prea frumos. Un incinerator? Trebuie să fie utilitar și industrial. Oh, și mai bine ar fi un gard uriaș în jurul lui pentru a ține teroriștii departe.
Dar atunci nu mai suntem în Kansas; suntem în Copenhaga, unde spațiul public și investițiile publice sunt luate foarte în serios. Și totul ce face Bjarke și BIG are o notă specială, ceva pentru a atrage atenția publicului. Această clădire întâmplător are singura pârtie de schi din Danemarca și multe altele. În loc să fie banală și urâtă, este o clădire frumoasă de 4 miliarde de coroane (aproximativ un miliard de dolari). În loc să fie securizată cu garduri, este o adevărată unitate publică cu cel mai înalt perete de cățărat din Europa, un bar pe acoperiș și, desigur, o pârtie de schi. Am fost acolo cu alți scriitori și jurnaliști, ca oaspeți ai Wonderful Copenhagen, care știe cu siguranță cum să organizeze un tur, înainte de INDEX: Design to Improve Life Awards.
Ne-am apropiat de partea de lucru a clădirii, unde ajung camioanele de gunoi și își descarcă marfa. Este mult gunoi; în 2015 ARC a transformat 395.000 de tone de deșeuri în 901.000 MWh de energie, din care 766.000 MWh a fost căldură, echivalentă cu consumul a 150.000 de case, și 135.000 MWh de energie electrică.
Partea publică a clădirii are un perete de cățărat de 86 de metri (282′) care se află în acel spațiu dintre „cărămizi”, ceea ce sună absolut înfricoșător. Am petrecut ceva timp în săli de escaladă și pur și simplu nu îmi pot imagina ce se va întâmpla când un copil va intra în panică la 76 de metri și nu va vrea să se lase de perete.
Bjarke Ingels nu a văzut niciodată un detaliu standard pe care să nu fi vrut să-l arunce la gunoi și reinventează roata constant. Am observat că este problematic, îngrijorându-mă de New York building on E57 și muzeul său maritim. Aici, fiecare dintre aceste cărămizi de 3,33 metri (10′-10″) pe 1,2 metri (4′) au jgheaburi din oțel inoxidabil încorporate în partea de sus, toate drenându-se una în alta. Peretele real este în spate, iar cărămizile sunt mai degrabă o placări din oțel inoxidabil, dar este tot Bjarke, o modalitate complet nouă de a face lucrurile, spre deosebire de ceea ce ar lua în considerare orice alt arhitect.
Scuzați tremurul camerei, dar îmi este frică de înălțimi și hiperventilez în timp ce mergeam pe această pasarelă la aproximativ nivelul al 10-lea etaj din interiorul fabricii. Spre deosebire de vechea fabrică pe care am vizitat-o cu câțiva ani în urmă, nu exista niciun miros de gunoi, doar zgomot și multe mașini mari, în mare parte filtre.
Modelul de cărămidă și ferestrele se extind chiar și în zona de lucru a incineratorului, creând un spațiu interior dramatic. Vizitatorii vor trebui să privească printr-o fereastră mare pentru a vedea acest lucru, dar cel puțin vor putea arunca o privire.
Este totul foarte curat; de fapt, cea mai mare parte a clădirii este ocupată de echipamentele de curățare și purificare. Din my previous description:
Birourile administrative vor fi destul de spectaculoase, mai ales când ghivecele vor fi pline și vor crește.
Apoi este acoperișul. Este înalt și foarte dramatic; aici stăm pe terasa viitorului bar de pe acoperiș.
Priveliștea de pe acoperiș este spectaculoasă; aici, în vârful pârtiei de schi, puteți vedea podul către Suedia, turbine eoliene și toată Copenhaga. Pârtia de schi va fi din plastic, astfel încât să poată fi utilizată pe tot parcursul anului; este modelată după dealuri reale și va avea locuri mai plate, locuri mai abrupte, locuri cu vânt și locuri protejate.
Din această parte, este clar o unitate industrială, care deja prelucrează mult gunoi și cu camioane care aproape că îl lovesc pe Mike Chino, redactorul Inhabitat. Există atât de multe întrebări despre arderea gunoiului; așa cum am scris, este un desincentiv pentru reciclare, deoarece au nevoie de combustibil și chiar importă gunoi. Așa cum a scris David Suzuki:
Totuși, produce mult CO2, pe care îl justifică în felul în care fac oamenii care promovează biocombustibilii – că nu este carbon nou. In fact, garbage produces more CO2 per megawatt-hour de electricitate decât arderea cărbunelui. (Această cifră nu include energia termică utilizată în Copenhaga.)
Pe de altă parte, nu transportă gunoiul la depozite de deșeuri îndepărtate, nu utilizează combustibili fosili pentru a încălzi 150.000 de case și au construit acest monument ca unitate publică.
Și încercați să vă imaginați ce s-ar întâmpla într-un oraș mare din America de Nord dacă ați putea vedea ceva mare și urât, o centrală electrică, în fundalul unei vederi poștale cu the kissing bridge. Oamenii ar înnebuni. Dar atunci când infrastructura este frumoasă, nu-ți deranjează să te uiți la ea. Din nou, mulțumiri lui Henrik Thierlein și echipei de la Wonderful Copenhagen pentru a face acest lucru posibil.
