Florile împodobesc peisajul Terrei de milioane de ani, datorită unei inovații evolutive simple și ingenioase: folosirea culorii și a mirosului pentru a atrage insectele și animalele să le ajute în procesul de polenizare.
Această adaptare a dovedit că este extrem de eficientă. Astăzi, plantele cu flori sunt printre cele mai diverse forme de viață de pe planetă, iar cele extrem de mari arată cât de departe au ajuns aceste adaptări.
De la celebra „floare monstruoasă” cu diametrul de un metru până la un tip de nufăr atât de mare încât poate susține un copil mic, iată opt dintre cele mai mari flori din lume.
1. Floarea monstruoasă (Rafflesia arnoldii)
Dintre toate florile mari, Rafflesia arnoldii produce cea mai mare floare singulară. Originară din pădurile tropicale ale Malaeziei și Indoneziei, unde este una dintre cele trei flori naționale, „floarea monstruoasă” poate ajunge până la un metru în diametru și cântări până la 7 kilograme.
Mai mult decât dimensiunea sa, însă, Rafflesia este cunoscută pentru mirosul său. Uneori este numită și „floarea cadavru”, deoarece, asemenea altei flori gigantice, Amorphophallus titanum, emană un miros de carne putrezită pentru a atrage muștele, care o ajută la polenizare.
Floarea monstruoasă crește doar pe lianele Tetrastigma, care, la rândul lor, cresc doar în pădurile tropicale virgine, un habitat aflat în pericol de dispariție.
2. Floarea cadavru (Amorphophallus titanum)
Atribuirea titlului de „cea mai mare floare” nu este întotdeauna simplă, deoarece Amorphophallus titanum are o inflorescență ce poate ajunge la 3 metri înălțime.
Spre deosebire de Rafflesia, această floare mare din pădurile tropicale este compusă din sute de muguri mici pe o singură tulpină.
Ce este o inflorescență?
O inflorescență este un grup de flori care crește pe un „ax floral”, adică o tulpină sau ramură. Aceasta conține pedunculul (tulpina de susținere), bractea (o frunză specializată), pedicelul (tulpina florii) și floarea însăși.
Originară din Sumatra, Indonezia, floarea cadavru este rară în habitatul său natural, dar este cultivată în grădini din întreaga lume. Ca și Rafflesia, atrage polenizatorii prin mirosul de carne putrezită.
3. Palmierul talipot (Corypha umbraculifera)
Capabil să crească până la 25 de metri înălțime, Corypha umbraculifera, cunoscut sub numele de palmierul talipot, este cea mai mare plantă cu flori care are inflorescențe ramificate.
Florile sale cresc pe ramuri mici atașate de tulpina principală, arătând ca frunze aurii, în formă de evantai.
Inflorescența sa uriașă poate ajunge la o lungime de 6-8 metri și apare, de obicei, la sfârșitul vieții palmierului, în jurul vârstei de 80 de ani. Această specie este originară din India și Sri Lanka, dar se găsește și în Asia de Sud-Est și Insulele Andaman.
4. Plop tremurător (Pando)
Deși sunt tehnic copaci foioși, plopii tremurători înfloresc—deși rareori. Un exemplu impresionant este Pando, o colonie clonală formată dintr-un singur copac masculin care acoperă 43 de hectare în Utah, SUA.
Peste 47.000 de tulpini au răsărit dintr-un sistem de rădăcini unic, despre care se crede că are peste 80.000 de ani.
Ce este o colonie clonală?
O colonie clonală este un grup de plante identice genetic, care provin dintr-un strămoș unic și cresc într-o anumită locație. Plantele individuale dintr-o colonie sunt numite ramete.
5. Iarba lui Neptun (Posidonia oceanica)
Nici măcar plopul tremurător nu poate egala dimensiunea sau vârsta Posidonia. Această iarbă de mare care înflorește în Marea Mediterană și în largul coastei Australiei crește în colonii clonale. Produce fructe și se reproduce prin semințe.
O colonie descoperită în Marea Mediterană în 2006 are câțiva kilometri lățime și se crede că are sute de mii de ani.
În total, „iarba lui Neptun” acoperă o suprafață de aproximativ 39.000 km² în Marea Mediterană și joacă un rol esențial în absorbția și stocarea dioxidului de carbon.
6. Floarea-soarelui (Helianthus annuus)
În Statele Unite, cel puțin, floarea-soarelui este unul dintre giganții florali cei mai bine cunoscuți.
În timp ce alți colosi botanici sunt limitați la pădurile tropicale îndepărtate sau la grădinile botanice, floarea-soarelui comună își etalează inflorescența supradimensionată pe tot cuprinsul țării.
Aceste flori sunt originare din Americi și au fost domesticite în jurul anului 1.000 î.Hr. Uleiul obținut din semințele lor rămâne o cultură de bază.
Când sunt cultivate în condiții ideale, aceste flori care seamănă cu soarele pot crește până la 9 metri înălțime și pot avea mai mult de 30 de centimetri în diametru. Capitulele lor conțin, de obicei, între 13 și 30 de flori radiale și sute (uneori mii) de flori discoidale.
7. Regina Anzilor (Puya raimondii)
Cea mai mare bromelie—un grup de mii de plante originare din regiunile tropicale și subtropicale ale Americii—a fost supranumită regina Anzilor datorită tendinței de a produce o tulpină florală de 9 metri înălțime în mijlocul munților înzăpeziți.
Grădina Botanică a Universității din California afirmă că această plantă poate produce până la 12 milioane de semințe și mii de flori—dar doar atunci când ajunge la vârsta de aproximativ 80 până la 100 de ani.
Din păcate, moare după înflorire, așa cum se întâmplă cu majoritatea bromeliilor—deși florile pot dura câțiva ani înainte de acest moment.
Puya raimondii crește în regiunile muntoase din Peru și Bolivia, de obicei la altitudini de peste 4.000 de metri.
Din cauza amenințărilor cauzate de pășunatul vitelor, daunele provocate de incendii, populațiile în scădere care afectează rata germinării și schimbările climatice care influențează capacitatea plantei de a înflori, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a clasificat-o ca specie pe cale de dispariție.
8. Nufărul uriaș al Amazonului (Victoria amazonica)
Victoria amazonica este cel mai mare organism din familia Nymphaeaceae, frunza sa ajungând până la 2,4 metri în diametru.
Originar din regiunile tropicale ale Americii de Sud—precum Guyana, unde este floarea națională—acești nuferi uriași cresc cel mai bine în ape calme și calde, cu o temperatură de peste 21 de grade Celsius.
Pe lângă dimensiunea impresionantă, aceste frunze au și o rezistență remarcabilă: cele mai mari pot susține greutatea unui copil mic (până la 30 de kilograme).
Partea inferioară a frunzelor este acoperită cu spini mici și ascuțiți care le apără de pești și alți ierbivori care ar putea ataca din adâncuri.
Acești spini ajută, de asemenea, la distrugerea plantelor rivale, eliberând spațiul din jur pentru a maximiza creșterea.
Deși florile lor, de mărimea unei mingi de fotbal, sunt spectaculoase—imaginează-ți flori albe de dimensiunea unei mingi de fotbal care miros a ananas—sunt rare și apar exclusiv noaptea, timp de doar câteva zile. Florile pot dura până la 48 de ore pentru a se deschide complet.
