Pisica de nisip se mândrește cu urechi pufoase, ochi mari și un nas mic, ceea ce o face ușor de confundat cu un pisoi fermecător pe care ai dori să-l iei acasă. Cu toate acestea, aceasta ar fi o mare greșeală. Deși împărtășește unele trăsături fizice cu pisicile domestice, pisicile de nisip sunt la fel de sălbatice cum se poate. Sunt vânători feroce și campioni ai mediului dur al deșertului.
Iată câteva lucruri pe care s-ar putea să nu le știți despre această creatură drăguță, dar nu atât de drăgălașă.
1. Pisicile de nisip își împărtășesc numele cu o băutură alcoolică
Această felină mică este cunoscută sub numele de „pisică de nisip” și „pisică de dune de nisip”, dar numele său științific este puțin mai interesant: Felis margarita. Nu, nu a fost din cauza unei afinități pentru cocktail-urile de la happy hour. În schimb, a fost numită după generalul francez Jean Auguste Margueritte, liderul expediției care a dus la descoperirea speciei în 1858. Alegerea a fost făcută de Victor Loche, un soldat și naturalist francez care a descris prima dată pisica după ce a întâlnit-o în deșertul Sahara din Algeria.
2. Sunt singurele pisici care trăiesc în principal în deșert
În timp ce unele specii de pisici, cum ar fi pisicile roșcate, trec prin peisaje deșertice, pisica de nisip este singura felină care trăiește exclusiv în deșerturi, atât stâncoase, cât și nisipoase. Pentru a gestiona acest lucru, s-au adaptat la acest climat aspru în două moduri principale.
În primul rând, au găsit o modalitate de a se proteja împotriva condițiilor cele mai extreme, cum ar fi temperaturile de suprafață care cresc până la 51 de grade Celsius ziua și scad până la -0,5 grade Celsius noaptea. Au blană groasă pe labe, inclusiv între degete, ceea ce le ajută să se izoleze de căldura arzătoare și de frigul tăios. Pisicile de nisip din deșertul Asiei Centrale își cresc hainele de iarnă cu păr izolant de până la 5 centimetri lungime.
În plus, pisicile de nisip nu au nevoie de multă apă. Pot rămâne săptămâni întregi fără o singură gură de apă, obținând toată umiditatea de care au nevoie din prada pe care o consumă.
În deșert, pisicile de nisip caută zone cu vegetație rară, mai degrabă decât dune de nisip goale, deoarece acolo este mai probabil să se găsească prada lor.
3. Sunt vânători feroci
Pisicile de nisip vă pot aminti de pisoi domestici adorabili, dar nu vă lăsați înșelați – sunt prădători feroce. Se hrănesc în principal cu rozătoare mici, dar sunt consumatori oportuniști și vor vâna și păsări, iepuri și insecte. Adesea atacă chiar și șerpi fără teamă, în special vipere veninoase.
Fiind animale în general nocturne, pisicile de nisip își fac cea mai mare parte a vânătorii noaptea. Sunt impresionant de furtive, se strecoară la pământ pe picioare îndoite, gata să sară. Își folosesc auzul sensibil pentru a localiza prada, chiar și subteran.
Dacă prind mai mult decât pot mânca într-o singură dată, îngroapă cadavrele în nisip pentru consum ulterior.
4. Populațiile de pisici de nisip se înmulțesc la timpuri diferite
Pisicile de nisip din sălbăticie nu au un sezon de împerechere comun. În schimb, perioada de împerechere se schimbă în funcție de locație, posibil din cauza unor factori precum resursele disponibile și clima. De exemplu, pisicile de nisip din deșertul Sahara se reproduc de obicei din ianuarie până în aprilie; în Turkmenistan, sezonul de reproducere nu începe decât în aprilie; în Pakistan, durează din septembrie până în octombrie.
Între timp, pisicile de nisip din captivitate nasc adesea mai mult de o puietă pe an. O puietă conține de obicei doi până la trei pui.
5. Sunt maeștri săpători
Când nu sunt afară noaptea, pisicile de nisip trăiesc în principal în vizuini pentru a scăpa de căldură. Asta înseamnă că sunt săpători prolifici – o vizuină înregistrată avea 4,5 metri lungime. Ghearele lor nu se retrag complet, ceea ce le ajută în eforturile lor de săpat, deși procesul le face probabil obtuze.
La fel ca vânătoarea, pisicile de nisip sunt oportuniste când vine vorba de vizuinile lor. Deși își vor folosi abilitățile pentru a săpa una complet singure, s-au cunoscut cazuri în care au selectat vizuini abandonate de alte animale; vor prelua, de exemplu, vizuinile gerbililor și veverițelor de pământ și le vor mări.
Multe dintre animalele mici care alcătuiesc dieta pisicii de nisip sunt și ele săpătoare, așa că felinele trebuie să fie capabile să le scoată din pământ.
Pisicile de nisip adoptă o poziție de „supraveghetor” la gura vizuinilor lor la începutul și sfârșitul nopții, uitându-se în jur de aproximativ 15 minute înainte de a pleca.
6. Pisicile de nisip latră ca câinii
Pisicile de nisip nu scot multe sunete, dar când o fac, nu este sunetul pe care te-ai aștepta să-l auzi. Când își fac o pauză de la stilul lor de viață solitar și caută un partener, pisica de nisip folosește mârâituri și vocalizări asemănătoare cu lătratul ca un semn de împerechere. Sunetele au fost comparate cu răgușeala de înaltă frecvență a câinilor mici, cum ar fi chihuahua. Deoarece de obicei există distanțe mari între pisicile de nisip individuale, aceste semnale de împerechere sunt destul de puternice. De asemenea, pot comunica prin pulverizarea urinei și utilizarea semnelor de miros pentru a indica prezența lor.
7. Sunt imposibil de urmărit
Pisicile de nisip sunt greu de găsit atât pentru prădători, cât și pentru cercetători. Pe lângă protejarea creaturii de căldură, blana de pe partea inferioară a labelor sale acționează ca o pernă care permite pisicii să meargă pe nisip fără să se scufunde în el. Cu alte cuvinte, pisica de nisip nu lasă urme în urmă ca dovadă a prezenței sale.
S-a văzut chiar că își închid ochii noaptea când se apropie oamenii pentru a elimina reflexia și a se integra complet în mediul lor.
8. Pisicile de nisip sunt amenințate de degradarea habitatului
În 2002, IUCN a clasificat pisica de nisip ca fiind „aproape amenințată”, dar distincția a fost schimbată în „cea mai mică îngrijorare” în 2016 și rămâne așa începând cu 2020. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că amenințările la adresa speciei au dispărut. Cel mai important, pisica de nisip este amenințată de degradarea habitatului, deoarece ecosistemele aride precum ale lor sunt vulnerabile la activitatea și așezarea umană, inclusiv pășunatul animalelor.
Alte amenințări includ introducerea în apropiere atât a câinilor maidanezi, cât și a celor domestici, transmiterea bolilor și o bază de pradă în scădere din cauza secetei.
În timp ce unii nomazi din deșert consideră că pisicile de nisip reprezintă o amenințare pentru găinile lor, oamenii Toubou care trăiesc la nord-vest de Lacul Ciad nu le vânează. Acest lucru decurge dintr-un „respect religios pentru aceste pisici mici, deoarece tradiția susține că au fost însoțitorii Profetului Mahomed și ai fiicei sale.”
