„Ștergeți acest gunoi de ecologist.” Asta a comentat cineva ultima dată când am încercat să discut despre accentul excesiv al ecologismului modern pe responsabilitatea personală. Într-adevăr, de la apărarea inițială a eco-ipocriziei până la criticarea celor care îi critică pe alții, simt că o mare parte din scrierile mele aici, au fost pe această temă.
Și de multe ori a fost interpretată greșit.
Așadar, voi încerca, poate nechibzuit, să mai dau o șansă. Dar voi fi pe scurt. Argumentul de bază este următorul:
Sunt profund îngrijorat că vom ajunge într-un punct de neîntoarcere în criza climatică, iar un subset de ecologiști – cei care se concentrează obsesiv pe amprentele personale și responsabilitatea individuală – se vor ascunde într-o iurtă izolată, felicitându-se că nu au provocat-o. Nerecunoscând, desigur, că nici nu au oprit-o:
O voce trosnitoare vine prin radioul solar cu manivelă, spunându-le că totul este definitiv și irevocabil pierdut.
„Nu este vina noastră”, spune unul, bătându-și prietenul ușor și cu blândețe pe spate.
„Adevărat…” aprobă altul.
„Nu noi am făcut-o.”
Nu este nimic greșit în a trăi mai ușor pe planetă. Într-adevăr, fac în mod regulat eforturi pentru a reduce amprenta mea personală. Dar nu sunt convins că ar trebui să petrecem prea mult timp vorbind despre asta. Într-o lume în care opțiunile nesustenabile sunt opțiunea implicită, unde combustibilii fosili sunt subvenționați excesiv și unde costurile de mediu nu sunt suportate de cei responsabili pentru pagube, a trăi o viață cu adevărat sustenabilă înseamnă a înota împotriva curentului.
De fapt, acesta este motivul pentru care companiile petroliere și interesele combustibililor fosili sunt foarte fericite să vorbească despre schimbările climatice – atâta timp cât accentul rămâne pe responsabilitatea individuală, nu pe acțiunea colectivă. De fapt, unul dintre pilonii de bază ai mișcării stilului de viață verde pare să fi fost popularizat de o anumită companie energetică cunoscută:
Chiar și noțiunea de „amprentă de carbon personală” – adică un efort de a cuantifica cu exactitate emisiile pe care le creăm atunci când conducem mașinile sau ne alimentăm casele – a fost popularizată de nimeni altul decât gigantul petrolier BP, care a lansat unul dintre primele calculatoare de amprentă de carbon personală ca parte a efortului lor de rebranding „Beyond Petroleum” la mijlocul anilor 2000.
Această presiune pentru responsabilitatea personală peste acțiunea colectivă nu este doar utilă în ceea ce privește dezinformarea, dar servește și la discreditarea celor care ar insista asupra soluțiilor politice. Din fericire, totuși, o nouă generație de activiști de mediu pare să înțeleagă. După ce au aflat din știri că Al Gore a fost criticat pentru casa sa prea mare, noua congreswoman Alexandria Ocasio-Cortez a întâmpinat recent criticile privind „ipocrizia” sa cu o reamintire rapidă și eficientă că amprentele noastre personale sunt în mare parte irelevante:
Acestea fiind spuse – și aici sunt de obicei interpretate greșit eforturile mele – nu susțin că schimbarea stilului de viață personal nu contează. Doar că contează dintr-un alt motiv decât se pare că se concentrează majoritatea susținătorilor. Scopul nu este, așa cum ne-ar face BP să credem, să „salvăm lumea o plimbare cu bicicleta odată” sau să limităm amprenta de carbon personală a fiecărei persoane. În schimb, este să folosim schimbări specifice, direcționate ale stilului de viață ca o pârghie de influență, prin care putem aduce schimbări mai ample, mai structurale.
Luați străzile Amsterdamului ca exemplu. Este un fapt cunoscut că orașul era pe cale să adopte un model de dezvoltare occidentalizat, centrat pe mașină, în anii șaizeci. Dar locuitorii s-au opus cu succes.
Cicliștii au făcut asta. Și au făcut-o folosind ATÂT activism, cât și schimbări personale ale stilului de viață. Dar aceste schimbări au fost importante în principal din cauza rolului pe care l-au jucat în crearea unor schimbări mai ample, sistemice.
Desigur, este tentant să ne întrebăm de ce contează acest lucru. La urma urmei, dacă cineva vrea să facă dușuri mai scurte, „să lase galbenul să se maturizeze” sau altfel să-și reducă amprenta la zero, nu ajută totuși la reducerea amprentei globale a planetei? Răspunsul la această întrebare este un da răsunător. Aplaud orice și toate eforturile pe care le face orice individ pentru a-și reduce propriul impact; doar le cer oamenilor să fie atenți la modul în care promovează astfel de eforturi altora.
Se construiește în sfârșit o mișcare pentru a solicita schimbări reale, sistemice, care să răspundă la amploarea crizelor cu care ne confruntăm. Nu putem construi această mișcare dacă aplicăm teste de puritate cu privire la cine poate sau nu poate fi un ecologist, pe baza amprentei sale personale de carbon.
