Agricultura regenerativă este o metodă durabilă de cultivare a pământului care poate reface nutrienții din sol în timp ce combate schimbările climatice. Agricultura regenerativă este un nume modern pentru modul în care agricultura era practicată timp de secole, înainte de apariția agriculturii industriale la începutul secolului al XX-lea. Revenirea la aceste practici tradiționale câștigă avânt ca o modalitate de a inversa daunele aduse climei și solului de care depindem cu toții pentru hrana și supraviețuirea noastră.
Lumea depinde de stratul superior al solului. Acesta este sursa a 95% din hrana noastră. Cu toate acestea, stratul superior al solului din lume ar putea dispărea în 60 de ani fără modificări semnificative ale modului în care cultivăm hrana. Timp de secole, fermierii americani s-au bazat pe fertilitatea naturală a solului pentru a produce hrană. La începutul secolului al XX-lea, însă, îngrășămintele chimice au devenit necesare pentru a menține această fertilitate. Agricultura industrială depinde de aportul constant de îngrășăminte chimice pentru a menține solul productiv.
Tipuri de practici de agricultură regenerativă
Deși ar putea părea un termen nou datorită unei schimbări crescânde în tehnicile agricole, agricultura regenerativă include o gamă diversă de practici care au fost utilizate de fermieri timp de zeci de ani, chiar secole.
Rotația culturilor
Rotația culturilor este la fel de veche ca agricultura însăși, dar a fost abandonată în mare parte în favoarea monoculturii, cultivarea unei singure culturi pe același sol an de an. La începutul secolului al XX-lea, savantul agronom pionier George Washington Carver a început să promoveze rotația culturilor după ce a observat cum fermierii din sudul Americii au epuizat solul plantând doar bumbac pe câmpurile lor. Carver i-a încurajat să alterneze bumbacul cu leguminoase precum mazărea, fasolea și arahidele, care aduc azot în sol.
În rotația culturilor, trifoiul ar putea fi cultivat ca plantă de iarnă, apoi transformat în sol primăvara. Brassicaceele precum varza kale sau muștarul, sau gramineele precum fescue sau sorgul, pot fi, de asemenea, plantate intercalat cu cultura principală, deoarece fiecare plantă diferită readuce nutrienți diferiți în sol. Pe scurt, rotația culturilor aplică principiul ecologic fundamental că, cu cât biodiversitatea este mai mare, cu atât ecosistemul este mai sănătos.
Agricultura fără lucrări solului
Fermierii și grădinarii și-au întors mult timp solul în credința că își vor expune culturile nou plantate la o abundență mai mare de nutrienți. Dar lucrarea solului descompune materia organică existentă în sol și distruge rețelele de descompunători, reducând fertilitatea naturală a solului. Lucrarea solului accelerează, de asemenea, evaporarea prin expunerea apei la aer. La rândul său, solul rămas gol și mai uscat este supus unei potențiale eroziuni. În ecosistemele mai fragile, poate rezulta deșertificarea. După decenii de arat al solurilor din marile câmpii, o secetă de zece ani în anii 1930 a transformat preriile americane într-un Dust Bowl (Castraveți de praf). Reducerea sau eliminarea lucrării solului permite solurilor să își păstreze materia organică și umiditatea, reducând necesitatea irigațiilor.
Agroforesterie
Fie că este vorba de pășunat sau de culturi, defrișarea este un prim pas aproape instinctiv în agricultură. Cu toate acestea, agroforesterie este utilizată din ce în ce mai mult ca o formă de agricultură regenerativă. Integrarea arborilor și arbuștilor în sistemele de cultivare a culturilor și a animalelor evită defrișările, creează un ecosistem holistic care readuce în mod natural nutrienții în sol și poate crește randamentele. Arborii sunt frânghii naturale de vânt, care reduc eroziunea solului, iar umbra pe care o oferă reduce evaporarea. La fel ca alte forme de agricultură regenerativă, agroforesteria are o lungă tradiție. Fructul de pâine, cultivat în diverse agroforesterii, este o cultură de bază în multe culturi din Pacific. Cafeaua cultivată la umbră în pădurile din America Centrală și de Sud este un alt exemplu.
Agricultura regenerativă și schimbările climatice
Pedologul Rattan Lal, câștigător al Premiului Mondial pentru Alimentație din 2020, a estimat că aproximativ 80 de miliarde de tone de carbon au fost eliberate în atmosferă în ultimul secol — aproximativ jumătate din carbonul sechestrat în mod natural în sol. În Statele Unite, agricultura reprezintă 9% din emisii. Prin comparație, în Noua Zeelandă, o țară puternic agricolă, aproape jumătate din emisii provin din sectorul agricol.
Respectabilul Project Drawdown clasează agricultura regenerativă ca fiind a 11-a cea mai eficientă modalitate de combatere a schimbărilor climatice, chiar sub fermele solare. Agricultura industrială se bazează pe îngrășăminte pe bază de combustibili fosili, cu lanțuri de aprovizionare lungi — extracția petrolului, transportul către o unitate industrială, prelucrarea intensivă energetică a materiilor prime și transportul către fermieri — fiecare etapă contribuind la schimbările climatice.
Practicile regenerative, dimpotrivă, reduc amprenta de carbon a agriculturii prin utilizarea de îngrășăminte naturale produse local — fie direct din material vegetal în descompunere, fie indirect după ce materialul vegetal este digerat și lăsat în urmă de animalele de pășunat.
Prin miracolul fotosintezei, agricultura regenerativă ajută la combaterea schimbărilor climatice prin agricultura cu captarea carbonului, sau returnarea carbonului în sol. În timp ce lucrarea solului ucide materia organică și eliberează carbonul acesteia în atmosferă, rotația culturilor și practicile fără lucrări ale solului cresc materia organică din sol și permit rădăcinilor să crească mai adânc. Descompunătorii, precum viermii, au mai multe șanse să prospere, iar excrementele lor eliberează azot esențial pentru creșterea plantelor. Plantele mai sănătoase sunt mai rezistente la dăunători, în timp ce o varietate de plante reduce bolile și dăunătorii care pot apărea din cauza cultivării unei singure plante de către fermieri. Drept urmare, sunt necesare mai puține sau deloc pesticide industriale pentru a proteja culturile, reducând gazele cu efect de seră eliberate în producția lor.
Aproximativ o cincime din emisiile de gaze cu efect de seră provin din pășunat, în special de bovine. Prin contrast, agroforesteria combate schimbările climatice prin reducerea defrișărilor — un factor cheie care contribuie la încălzirea globală. Arborii sunt chiuvete naturale de carbon, iar un pășune care conține arbori poate reține de cel puțin cinci ori mai mult carbon decât una fără arbori.
Funcționează agricultura regenerativă?
Un număr tot mai mare de studii indică faptul că practicile de agricultură regenerativă au numeroase beneficii pentru mediu, inclusiv creșterea sănătății solului prin restaurarea carbonului din sol. Mai jos sunt două dintre numeroasele povești despre agricultura regenerativă în acțiune.
Povestea lui Sambav
În 1990, când economistul Radha Mohan și fiica sa, ecologistă, Sabarmatee Mohan, au cumpărat 36 de hectare de teren în statul indian Odisha, vecinii lor au râs de ei. Solul sterp fusese epuizat de zeci de ani de practici agricole nesustenabile. Au fost avertizați că nimic nu va crește acolo. Defiind toate șansele, au fondat Sambav, ceea ce înseamnă „este posibil”, și și-au propus să demonstreze „cum ecologia poate fi restaurată pe un teren complet degradat fără utilizarea de intrări externe, inclusiv îngrășăminte și pesticide”, după cum a declarat Radha Mohan.
Astăzi, Sambav este o pădure cu peste 1.000 de specii de plante agricole și 500 de soiuri de orez. Peste 700 dintre aceste specii sunt native Indiei. Semințele lor sunt distribuite gratuit fermierilor. Sambav dezvoltă și predă, de asemenea, practici de conservare a apei pentru a permite fermierilor să devină mai rezistenți la secetele și perioadele secetoase crescute provocate de schimbările climatice. Pentru contribuția lor la agricultura indiană, în 2020 Sabarmatee și Radha Mohan au primit Padma Shri, unul dintre cele mai înalte premii ale Indiei.
Omul care a oprit deșertul
În anii 1980, statul vest-african Burkina Faso a cunoscut secete istorice. Milioane de oameni au murit de foame. Ca mulți burkinabezi, familia lui Yacouba Sawadogo și-a abandonat ferma. Dar Sawadogo a rămas. Agricultura la marginea deșertului Sahara nu este ușoară, iar mulți fermieri din Africa de Vest se bazează pe ajutorul occidental pentru a cumpăra îngrășămintele industriale importate necesare pentru a-și menține fermele productive. În schimb, Sawadogo s-a întors la o practică tradițională africană de cultivare a pământului numită Zai pentru a reține apa și a regenera solul. Zai implică plantarea copacilor în gropi, iar Sawadogo a plantat 60 de specii diferite de copaci, intercalându-i cu culturi alimentare precum meiul și sorgul. Arborii rețin umiditatea și împiedică vânturile puternice ale Saharei să ducă solul. Animalele de fermă apreciază și umbra pe care o oferă, iar la rândul lor, gunoiul lor hrănește solul.
În Burkina Faso, Sawadogo este cunoscut sub numele de „omul care a oprit deșertul”. În 2018, a primit Premiul pentru o viață demnă (considerat adesea premiul Nobel alternativ) pentru transformarea terenurilor sterpe într-o pădure și pentru demonstrarea modului în care fermierii pot regenera solul folosind cunoștințe indigene și locale despre teren.
Este acesta viitorul agriculturii?
Agricultura regenerativă este în creștere, stimulată de investițiile publice și private în cercetare și dezvoltare, cum ar fi proiectul Climate 21 Project al Departamentului Agriculturii din Statele Unite și fondul Sustainable Food and Fibre Futures din Noua Zeelandă. Cu toate acestea, una dintre provocările agriculturii regenerative este problema randamentului. Populația lumii a explodat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în mare parte datorită Revoluției Verzi, care a început în anii 1950. În întreaga lume, agricultura a fost transformată de hibrizi noi, mai productivi de cereale, îmbunătățiri ale irigațiilor și managementului culturilor și dependența de îngrășăminte și pesticide chimice. Criticii agriculturii regenerative se întreabă dacă populația lumii în creștere poate fi hrănită cu altceva decât agricultura industrială.
În timp ce studiile au arătat o diferență de randament al culturilor între agricultura industrială și metodele mai tradiționale, ca și în cazul multor tehnologii emergente, eficiența în producție pe măsură ce industria crește conduce adesea atât la costuri mai mici, cât și la randamente mai mari. Un studiu din 2018 realizat de Centrul Național pentru Informații Biotehnologice a constatat că fermele regenerative au fost cu 78% mai profitabile decât cele convenționale, în parte datorită costurilor mai mici de intrare. Aceste profituri pot părea atractive pentru cei doi milioane de fermieri din Statele Unite, mulți dintre care se împrumută foarte mult pentru a plăti semințe, îngrășăminte și pesticide, în speranța că profiturile lor le vor permite să își ramburseze datoriile.
Conversia la agricultura regenerativă nu va fi ușoară — mai ales pentru fermierii care trăiesc pe terenuri cultivate în același mod de generații — dar ar putea permite mai multor fermieri mici să își păstreze fermele familiale și să facă agricultura mai atractivă pentru generația următoare. Având în vedere că guvernele și indivizii sunt din ce în ce mai preocupați de necesitatea de a aborda criza climatică, agricultura regenerativă va ajuta, de asemenea, mai multe persoane să își dea seama că consumul de alimente sănătoase cultivate în sol sănătos este o modalitate de a face și planeta sănătoasă.
