Există panică în rândul unor membri ai comunității caselor mici cu privire la o modificare de regulă propusă de Departamentul american pentru locuințe și dezvoltare urbană (HUD). Aceasta ar „defini un vehicul recreativ ca fiind unul construit pe o structură vehiculară, necertificat ca locuință fabricată, proiectat doar pentru utilizare recreativă și nu ca reședință principală sau pentru ocupare permanentă.” Panica rezultă din formularea care pare să împiedice pe oricine să locuiască permanent într-o casă pe șasiu care nu este legal certificată ca ceea ce se numea odată o casă mobilă, dar acum se numește locuință fabricată. Dar a fost mereu așa.
Andrew Morrison de la Tiny House Build și Andrew Heben de la Tent City Urbanism fac amândoi analize excelente ale problemei, explicând de ce această schimbare nu este într-adevăr o problemă pentru comunitatea caselor mici. (Snopes face și el o treabă destul de bună)
Cu toate acestea, Heben atinge problema mai mare cu care se confruntă toată lumea din lumea caselor mici de la început, și anume că nimeni nu știe cu adevărat ce sunt.
© Dave LeBlanc/ Lloyd Alter’s MiniHome
Motivul pentru care Jay Shafer și-a pus casa mică pe roți și Andy Thomson a proiectat MiniHome-ul meu cu o lățime de 2,59 m a fost tocmai pentru a putea fi clasificate ca vehicule recreative (RV-uri). Asta pentru că a fost foarte greu să proiectezi o clădire atât de mică pentru a îndeplini cerințele codului de construcții pentru dimensiunile camerelor, proiectarea scărilor și instalațiile sanitare, iar vehiculele recreative nu sunt reglementate de codul de construcții.
De asemenea, aproape fiecare municipalitate avea cerințe în regulamentele de zonare care stabileau cerințe minime de suprafață construită, stabilite pentru a se asigura că valoarea proprietății și bazele fiscale nu erau compromise de vecinii cu case mici. Se credea că a fi un vehicul recreativ și nu o casă ar rezolva această problemă. Din păcate, nu a fost așa.
Casele mici au fost proiectate conform regulilor pentru vehiculele recreative pentru a ocoli codurile de construcții, dar regulamentele de zonare interzic adesea oamenilor să locuiască în vehicule recreative, iar chiar și regulile pentru vehiculele recreative nu au permis niciodată ocuparea permanentă, chiar dacă mulți oameni au făcut-o. Chiar și atunci când le pui în parcuri pentru vehicule recreative, cam singurul loc unde poți locui legal în ele, contractele de închiriere interzic adesea ocuparea permanentă. Multe dintre ele nici măcar nu permit casele mici, deoarece majoritatea nu sunt certificate de Asociația Industriei Vehiculelor Recreative (RVIA).
De aceea sunt acum scriitor, și nu antreprenor MiniHome; oricine a venit și s-a îndrăgostit de MiniHome a descoperit rapid că nu avea unde să-l pună.
Dar să fim realiști; 2,59 m este o dimensiune îngustă proastă. De aceea casele mobile au crescut la 3 și apoi la 3,66 m; nu erau cu adevărat mobile și nici casele mici nu sunt menite să fie. Locuirea deasupra unui șasiu nu este optimă; ai nevoie de cricuri pe colțuri care necesită nivelare și ajustare, și se poate transforma în casa lui Dorothy într-o furtună. Limita de înălțime de 4,11 m este proastă dacă vrei să construiești mansarde decente.
Fundamental, totul a fost un truc, o soluție de compromis proastă, numindu-le vehicule recreative pentru a învinge codul și menținându-le pe roți astfel încât să poată fi parcate până când ești prins de inspectorul de zonare. Vehiculele recreative sunt, în cele din urmă, vehicule recreative. Nu sunt case.
Casele sunt construite conform codurilor de construcții, iar de când Hammurabi a scris primul acum patru mii de ani, acestea au existat în principal pentru un singur scop: pentru a proteja sănătatea și siguranța ocupanților. Dar, după cum remarcă ambii Andrew, construirea unei case mici care respectă codul nu este imposibilă dacă o pui pe o fundație, ceea ce fac cu casele mobile – o așezi pe o placă sau o pui pe piloți elicoidali.
Wheel Estate/via
Casele nu au nici stigmatul pe care îl au încă rulotele. De fapt, oamenii se ceartă pentru casele pe roți din 1939. După cum spune Andrew Morrison, „Nu este în interesul nostru să ne referim la casele noastre ca la „case mici RV”, deoarece asta sugerează locuințe temporare, nu o reședință permanentă. Mai degrabă, ar trebui să ne numim cu mândrie „case mici” și să lucrăm în cadrul unui cod rezidențial existent (adică IRC) pentru a obține aprobări de cod și statut rezidențial LEGAL, PERMANENT.”
Vor fi compromisuri. Ar putea însemna pierderea mansardelor și creșterea nivelurilor de izolare (deși, având în vedere cât de mici sunt unitățile, nu ar trebui să respecte același standard. De aceea am spus întotdeauna că codurile de construcții ar trebui să fie absolute, nu relative.)
Vor fi impozite. Acesta este unul dintre motivele pentru zonarea exclusivistă, cerințele minime de suprafață construită și alte reguli concepute pentru a ține la distanță indivizii neplăcuti. Dar nu există niciun motiv pentru care regulamentele de zonare nu ar putea permite sate de case mici sau chiar familii multiple pe loturi unice care plătesc mai multe impozite pe proprietate.
De fapt, este timpul să schimbăm regulile, să oprim soluțiile de compromis și să începem să numim casele mici, case.
