Cu Halloween-ul aproape, este iar timpul să ne aventurăm cu Ouija.
Adesea considerată o simplă farsă de petrecere sezonieră și un element de bază al nopților în pijamale, care de obicei provoacă chicoteli și cel puțin două fete pre-adolescente supărate în loc de o conversație substanțială cu lumea de dincolo, tabla Ouija are o istorie lungă și fascinantă. O evoluție de piață în masă a așa-numitelor „table vorbitoare”, care erau un element principal al ședințelor de spiritism din epoca victoriană, Ouija s-a bucurat de o popularitate sălbatică de-a lungul anilor, în ciuda reputației sale înfricoșătoare – și uneori de-a dreptul demonice.
Probabil ești deja familiarizat cu configurarea de bază. Centrul tablei afișează întregul alfabet în două rânduri arcuite, un rând drept de numere – de la zero la nouă – și, sub acesta, cuvântul „la revedere” scris cu majuscule. În colțurile superioare ale tablei se află indicațiile „da” și „nu”. Nu există reguli stricte sau scoruri. Doar așează ușor două degete pe indicatorul în formă de lacrimă așezat pe tablă și pune o întrebare. În timp, tabla va răspunde scriind un răspuns. Dacă nu există niciun răspuns, așteaptă și încearcă din nou.
Dincolo de asta, funcționarea internă a Ouija este învăluită în mister.
Pentru a înțelege totul, am descoperit tot ce ai vrut vreodată să știi despre tabla Ouija, de la începuturile sale ezoterice în mișcarea spiritualistă, la succesul său fulminant ca joc de societate la începutul secolului al XX-lea, până la impactul său masiv asupra culturii populare și asupra modului – și a ceea ce – alegem să credem.
Există de foarte mult timp
Tabla Ouija — un nume înregistrat care se referă atât la „jocul clasic al lumii spiritelor” vândut de Hasbro, cât și, generic, la orice tip similar de tablă vorbitoare sau de spirit – își are rădăcinile în spiritism, o mișcare religioasă la modă în rândul claselor cu statut social înalt atât în Statele Unite, cât și în Europa de la mijlocul până la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în anii 1920. Din multe puncte de vedere, spiritismul nu era atât de diferit de creștinismul protestant tradițional. Spiritistii mergeau la biserică duminica și cântau imnuri ca oricine altcineva. Dar ceea ce făceau spiritualiștii serile, în restul săptămânii, îi deosebea.
Una dintre convingerile fundamentale ale spiritismului este că spiritele celor decedați pot – și sunt foarte dornice să – comunice cu cei vii. Ajutate de instrumente precum tablele vorbitoare, dialogurile dintre vii și morți erau facilitate de mediumi în cadrul unor sesiuni organizate de discuții cu spiritele – ședința de spiritism. Timp de ani de zile, ședințele de spiritism erau omniprezente și nu aveau o stigmatizare socială atașată. Acest lucru era valabil mai ales după Războiul Civil, când familiile devastate erau disperate să obțină închiderea ciclului cu cei dragi pierduți. Conform legendei populare, chiar și Mary Todd Lincoln, care nu se identifica drept spiritualistă, dar era prietenă cu mediumi cunoscuți, a găzduit ședințe de spiritism la Casa Albă în încercarea de a contacta un fiu care murise de febră tifoidă la vârsta de 12 ani.
„Comunicarea cu morții era ceva obișnuit, nu era considerată bizară sau ciudată”, a declarat colecționarul și istoricul Ouija Robert Murch pentru Smithsonian într-o excelentă istorie a tablei din 2013. Este greu de imaginat asta acum, ne uităm la asta și ne gândim: „De ce deschideți porțile iadului?””
Născută în baltimore
Având în vedere omniprezența tablelor vorbitoare în cadrul mișcării spiritualiste la modă din secolul al XIX-lea, era inevitabil ca cineva să comercializeze una.
Investitorul din Baltimore Elijah Bond a fost cel care a depus brevetul pentru Ouija modernă în numele companiei Kennard Novelty în 1891. Bond și-a imaginat tabla sa de spiritism produsă în masă ca un joc de societate enigmatic, cu o tablă vorbitoare standard cu litere și un indicator. Consumatorii care nu erau familiarizați cu ședințele de spiritism sau cu spiritismul aveau doar o idee vagă despre ce făcea Ouija sau cum să o folosească. Instrucțiunile criptice scrise de angajatul Kennard, William Fuld, nu au ajutat: „Ouija este un mare mister, și nu pretindem să dăm instrucțiuni exacte pentru gestionarea sa, nici nu pretindem că în orice moment și în orice circumstanțe va funcționa la fel de bine. Dar pretindem și garantăm că, cu o răbdare și judecată rezonabile, va satisface mai mult decât cea mai mare așteptare a dumneavoastră.”
Dar nimic din toate acestea nu a contat – tablele se vindeau ca pâinea caldă. „În cele din urmă, era o sursă de bani. Nu le păsa de ce credeau oamenii că funcționează”, explică Murch despre compania Kennard Novelty.
În 1901, Fuld a preluat producția tablei și a comercializat-o într-un mod care a îndepărtat-o și mai mult de spiritism, lăudându-i, în același timp, misticismul supranatural – dar perfect sigur de utilizat. Ouija companiei Fuld a fost extrem de populară din anii 1910 până în anii 1930, când vremurile se schimbau și, după cum subliniază Murch, oameni din toate categoriile sociale căutau ceva, orice în care să creadă. Deși Fuld a murit în 1927 (se spune că ar fi căzut de pe acoperișul unei noi fabrici pe care tabla l-a instruit să o construiască), moștenirea sa a menținut controlul asupra Ouija până în 1966.
Da, da? Ei bine, nu
În ciuda deceniilor de popularitate, unul dintre cele mai persistente mistere ale Ouija a fost originea numelui său. Majoritatea cred că este o combinație, în franceză și germană, a unui singur cuvânt – un răspuns, în acest caz – găsit în colțul din stânga sus al tablei: „da”. Oui și ja – da și da.
Pe baza propriei sale cercetări, Murch are propria teorie despre originea numelui „Ouija” – și este mult mai interesantă. În 2012, Murch a descoperit un articol din 1919 publicat de Baltimore American, în care Charles Kennard de la Kennard Novelty Company a fost întrebat despre cum a primit Ouija numele său. Conform povestii relatate de Kennard, în 1890, cu un an înainte ca Ouija să fie brevetată, el se afla închis cu investitorul Elijah Bond și cumnata lui Bond, o medium mondenă pe nume Helen Peters, încercând să găsească un nume de succes pentru jocul lor de societate bazat pe tabla vorbitoare. Au rămas fără idei, așa că, în mod natural, au cerut sugestii tablei. Au pus degetele pe indicator și acesta a scris O-U-I-J-A. Apoi au întrebat tabla ce însemna cuvântul. A scris „noroc”.
Conform amintirilor lui Kennard, Peters a dezvăluit apoi că purta un medalion care conținea o fotografie a unei femei cu numele „Ouija” înscris dedesubt. Cu toate acestea, Murch este convins că Kennard a citit greșit inscripția și că fotografia era a romancierei britanice de aventuri Maria Louise Ramée, care a publicat opere sub pseudonimul Ouida.
Murch teoretizează pentru Atlas Obscura că este plauzibil ca Peters să fi purtat un medalion ca un tribut purtabil adus Ouidei: „În 1890, cărțile Ouidei erau foarte importante. Are sens ca Helen [Peters] să poarte un medalion cu numele ei, pentru că era atât de educată și elocventă”, a explicat Murch. „Timp de 20 de ani am cercetat părinții tablei Ouija. Se pare că a avut o mamă.”
https://www.youtube.com/watch?v=9gL9ufwA8qU
De la compania care ți-a adus monopoly și my little pony
După ce s-a bucurat de un succes masiv sub compania Fuld, achiziția tablei Ouija de către puternica Parker Brothers în 1966 a dus la un succes și mai mare. În 1967, 2 milioane de unități Ouija au fost vândute, depășind vânzările din acel an ale jocului preferat de mult timp al Parker Brothers, Monopoly. În ciuda unui număr considerabil de opoziții religioase (mai multe despre asta mai târziu), toată lumea părea să aibă atât o tablă Ouija, cât și o poveste bombastică de spus despre utilizarea acesteia. Promovată ca un „oracol mistificator”, era un joc de petrecere inofensiv – puțin înfricoșător, puțin amuzant și o abatere de la jocuri de strategie, trivia și bani de hârtie falși. Majoritatea oamenilor nici măcar nu știau despre rădăcinile tablei în mișcarea spiritualistă – pur și simplu dețineau una pentru că cineva le spusese că era bună pentru puțină distracție după cină.
Apoi, în 1973, a apărut „Exorcistul” – un film bazat pe un roman care a fost vag inspirat din evenimente reale. Și de atunci, vânzările au scăzut, iar tabla Ouija a căpătat o reputație mai sinistră. Aproape peste noapte, obsedații de Ouija au devenit precauți. „E ca și Psycho – nimeni nu se temea de dușuri până la scena aia… E o linie clară”, spune Robert Murch pentru Smithsonian.
Totuși, Ouija – datorită, în parte, legiunilor de adolescenți neînfricați și scriitori de horror – a rezistat, consolidându-se și mai mult în psihicul culturii pop datorită noilor sale asocieri cu posesia demonică. În 1991, toate produsele și mărcile Parker Brothers au fost achiziționate de gigantul de jucării Hasbro, care achiziționase anterior și o altă companie iubită de jocuri de societate, Milton Bradley Company.
Se numește planșetă
Deci, despre acel indicator în formă de paletă cu lupa mică în mijloc: În timp ce cei de la Hasbro îl numesc „indicator de mesaj”, este cunoscut formal ca o planșetă – din franceză pentru „scândurică” – și de fapt, precedă tabla Ouija cu câțiva ani.
Împreună cu sărurile de amoniac și trompetele de spirit, planșetele erau un element de bază al modei ședințelor de spiritism victoriene. Fiecare gospodărie luminată avea una – cu cât era mai mare și mai ornamentată, cu atât mai bine. Spre deosebire de planșetele mai mici, produse în masă, care vin cu tablele Ouija și sunt utilizate în principal pentru a indica litere, planșetele timpurii erau dispozitive de lemn în formă de inimă, susținute de roți, echipate cu creioane și folosite pentru scrierea automată – cunoscută și sub numele de psihografie, este, practic, scrierea fără utilizarea minții conștiente – în locul dictării din altă lume.
În urma introducerii pe piața de masă a „jucăriilor” cu tablă vorbitoare asistate de planșete în 1890, planșetele pentru scriere automată au căzut în dizgrație și au dispărut complet, în ciuda unui mic număr de renașteri la începutul secolului al XX-lea. (Totuși, se pare că ne aflăm în mijlocul unei renașteri moderne alimentate de Etsy.) Deși puriștii planșetelor ar putea obiecta, tablele Ouija simplifică întreaga rutină de comunicare cu lumea de dincolo, eliminând creioanele, hârtiile și scrisul de mână adesea indescifrabil al spiritelor.
Biserica catolică nu este fan
În ciuda popularității de masă de-a lungul deceniilor (cu excepția acelei perioade delicate de după lansarea filmului „Exorcistul”), tablele Ouija au fost mult timp considerate tabu de către grupurile religioase. În perioada de vârf a popularității lor, în anii ’60 libertini, tablele vorbitoare erau asemănătoare cu revistele murdare și discurile lui Elvis Presley în gospodăriile stricte și devotate. Adică, erau obiecte rușinoase, necioplite și potențial periculoase, care trebuiau ascunse sub pat sau în acea cutie de Chutes and Ladders (Scări și Șerpi) rar folosită, pentru ca mama cu convingeri religioase puternice să nu le confiste.
Biserica Romano-Catolică a fost deosebit de critică la adresa Ouija, încă din 1919, când Papa Pius al X-lea i-a avertizat pe credincioși să se țină departe de jocurile de societate asociate cu ocultismul. Site-ul Catholic Answers se referă la utilizarea „departe de a fi inofensivă” a tablelor Ouija ca o formă de divinație sau „căutare de informații din surse supranaturale”. Este probabil că există mai mult de câțiva adulți bine adaptați care, în copilărie, au fost pârâți pentru că au experimentat cu Ouija la petreceri în pijamale găzduite de părinți mai permisivi. Deși probabil nu a fost amuzant la momentul respectiv, nu se poate nega faptul că divinația este o scuză grozavă pentru a fi pedepsit o lună.
O senzație generatoare de continuări
Filmele bazate pe sau care se învârt în jurul jocurilor clasice de societate din viața reală sunt o specie destul de rară, cu excepția încântătorului „Clue” (1985) și a spectaculosului de prostie „Battleship” din 2012. (Nu-ți ține respirația pentru versiunea cinematografică a jocului Hipopotami Flămânzi.)
Ouija, însă, este o excepție notabilă. Una dintre cele mai vechi apariții pe marele ecran ale jocului a fost în filmul de dragoste cu casă bântuită din 1944, „Neinvitații”. Dar abia în 1973 – când vânzările erau încă la cote maxime după achiziția Parker Brothers – jocul a jucat un rol central într-un film care a traumatizat cu adevărat oamenii. Deși o tablă apare doar pentru scurt timp pe ecran în adaptarea cinematografică premiată cu Oscar a cărții „Exorcistul” a lui William Peter Blatty, a fost mai mult decât suficient pentru a-i face pe oameni să arunce o a doua privire asupra „oracolului mistificator” care aduna praf pe un raft. La urma urmei, tabla a servit drept canal pentru o entitate necunoscută/un prieten imaginar numit Căpitanul Howdy pentru a intra în contact cu Regan MacNeil, în vârstă de 12 ani. „Eu pun întrebările și el dă răspunsurile!”, îi explică ea mamei sale. Doar câteva săptămâni mai târziu, Regan împinge bonele pe fereastră, vomită în jet pe preoți și spune lucruri care l-ar face să roșească chiar și pe cel mai vulgar marinar.
Alte filme care prezintă Ouija – la fel ca „Exorcistul”, majoritatea se referă la posesia demonică și la lucrurile care fac zgomot noaptea – includ „13 Fantome” (1960), „Sub suprafață” (2000), „Activitate Paranormală” (2007), „Conjuring 2” (2016) și „Ouija: Originea Răului”, un prequel din 2016 mai bun decât te-ai aștepta la primul film „Ouija” lansat cu doi ani înainte. A fost „Witchboard”, un film de groază cult din 1986 care a generat continuări, cel care l-a inspirat pe Robert Murch, președintele Consiliului de la Talking Board Historical Society, să înceapă obsesia sa de ani de zile pentru Ouija.
Scriitori fantomă prolifici
Pe lângă numeroase filme de calitate variabilă, tabla Ouija a inspirat diverse opere literare. Sau, mai precis, tablele Ouija au produs – literă cu literă, cu migală – diverse opere literare.
Poate cea mai infamă carte generată de Ouija este „Jap Herron: Un roman scris de pe tabla Ouija”. Publicată în 1917, autorul romanului este Mark Twain – sau, mai degrabă, fantoma lui Mark Twain. Transcris de mediumul Emily Grant Hutchings, romanul a fost publicat la șapte ani după moartea lui Twain și a avut un succes modest datorită popularității vaste a tablelor Ouija la acea vreme. Se spune că a durat doi ani de utilizare a Ouija cu spiritul lui Twain pentru ca Hutchings, împreună cu colega medium Lola Hays, să finalizeze romanul. Fiica lui Twain, Clara Clemens, a dat-o mai târziu în judecată pe Hutchings.
Mai prolifică decât fantoma lui Twain a fost un spirit numit Patience Worth care, prin intermediul unui medium care folosea tabla Ouija, pe nume Pearl Lenore Curran, a generat mai multe romane și cărți de poezie. (Curran, culmea, se întâmpla să fie o prietenă a lui Hutchings).
În 1982, regretatul poet James Merrill, laureat al Premiului Pulitzer, a publicat o poezie epică de 560 de pagini, intitulată „Lumina schimbătoare la Sandover”. Opera, care a primit Premiul Cercului Național al Criticilor de Carte în 1983, a fost scrisă pe parcursul a 20 de ani și este în mare parte compusă din mesaje dictate de la o tablă Ouija în timpul ședințelor de spiritism găzduite de Merrill.
Există reguli de respectat…
Conform unui articol WikiHow amuzant ilustrat despre siguranța Ouija, care ar trebui luat cu o doză disproporționat de mare de scepticism, există pași de urmat pentru a te asigura că comunici cu morții cu succes și „nu atragi entități demonice”. Aceștia includ aprinderea lumânărilor albe în jurul tablei (atrag energii pozitive) și curățarea tablei înainte de fiecare utilizare (un mănunchi de salvie, nu Windex). Este, de asemenea, important, evident, să supraveghezi cu atenție planșeta și să o muți întotdeauna la „la revedere” când ai terminat și vine timpul să te prefaci că trebuie să preiei un apel telefonic în cealaltă cameră. Fără a „închide ușa” corespunzător, spiritul va rămâne. Este, de asemenea, pur și simplu nepoliticos. În ceea ce privește momentul, o seară de toamnă sau de iarnă – cu cât mai aproape de miezul nopții, cu atât mai bine – este optimă pentru o discuție cu lumea de dincolo.
Și există lucruri de evitat
Conform aceluiași tutorial WikiHow, printre cele mai importante interdicții Ouija se numără folosirea tablei în propria casă (unde ar trebui să o folosești? Acasă la un prieten? La cel mai apropiat Starbucks?) sau într-un cimitir (evident), folosirea tablei când ești obosit, folosirea tablei sub influența alcoolului sau drogurilor și folosirea tablei singur. Este, de asemenea, crucial să eviți să pui întrebări enervante sau să scrii cuvinte vulgare în timpul conversației. Fii politicos! Și orice ai face, nu ai încredere într-un spirit. Ar fi mai ușor să detectezi o minciună prin limbajul corpului, dar, din păcate, este, de asemenea, o idee proastă să ceri unui spirit să se arate, chiar dacă promite pe cuvânt că arată ca Patrick Swayze în „Ghost” sau Daryl Hannah în „High Spirits”.
Ok, deci ce se întâmplă de fapt este…
Iată chestia: tablele Ouija nu funcționează. Ei bine, nu funcționează așa. Sau poate că funcționează pentru unii oameni. Nu suntem aici să contestăm propriile tale întâlniri stranii.
Deci, ce anume este responsabil pentru mișcarea planșetei pe tablă? Uneori, sunt hormonii adolescenților. Alteori, ar putea fi un prieten glumeț. Și cine știe… fantomele gemenilor morți care trăiesc în spațiul de sub podea ar putea avea legătură cu asta. Dar, conform comunității științifice, tablele vorbitoare sunt alimentate de un fenomen psihologic cunoscut sub numele de efect ideomotor. („Ideo” provine de la idee sau reprezentare cognitivă, iar „motor” se referă la mișcarea mușchilor.)
Numind fenomenul o „modalitate prin care corpul tău vorbește cu el însuși”, o explicație aprofundată publicată de Vox detaliază cum mișcările reflexive propulsează o sesiune Ouija.
Și iată unde lucrurile devin cu adevărat interesante:
Fără îndoială, subconștientul este o forță puternică. Dar, când vine vorba de tablele Ouija, vederea este, de asemenea, primordială. De-a lungul anilor, au fost efectuate numeroase studii științifice pe această temă. În multe dintre ele, participanții sunt legați la ochi. Când nu sunt legați la ochi, răspunsurile din lumea de dincolo vin cât se poate de clar. După cum se vede în videoclipul de mai jos, este o poveste complet diferită atunci când participanții sunt lipsiți de vedere și nu pot manipula planșeta după bunul plac. Dacă este cu adevărat un spirit care vorbește, de ce ar conta dacă participanții pot vedea sau nu?
Vox continuă să noteze că, dincolo de tablele Ouija, efectul ideomotor este o forță motrice în spatele altor fenomene considerate de natură paranormală: scrierea automată, posesia demonică, radiestezia și altele asemenea. Acestea fiind spuse, efectul ideomotor a fost, de asemenea, baza diverselor farse, fraude și înșelăciuni de-a lungul anilor, unele mai nefaste decât altele.
Așadar, până la urmă, este Ouija doar o farsă gigantică – un truc de joc de societate învechit, datând din secolul al XIX-lea?
Hei, nu ne întreba pe noi. Tabla are cele mai bune răspunsuri.
Reclamă Ouija vintage: solidaritat/flickr
