Presiunea de turgor, numită și turgiditate atunci când apare la arbori și la majoritatea plantelor, reprezintă presiunea exercitată de conținutul celulei împotriva peretelui celular vegetal, inclusiv în celulele frunzelor și tulpinilor de arbori. O celulă vegetală turgidă conține mai multă apă și minerale în soluție decât celulele vegetale flasce (dezumflate) și exercită o presiune osmotică mai mare asupra membranei și pereților săi celulari.
Așadar, turgorul este o forță exercitată spre exterior asupra unei celule vegetale de către apa conținută în peretele celular robust. Apa și soluțiile sale umplu celulele arborilor până la capacitatea lor optimă de expansiune, determinată de peretele celular. Această forță conferă în consecință rigiditate unei plante suculente și ajută plantele non-lemnoase să rămână verticale. Plantele cu tulpini lemnoase au suport structural suplimentar sub formă de celule lemnoase și scoarță. Când observați de fapt că o frunză a unei plante mature cu tulpini lemnoase, cum ar fi un copac, se ofilește din cauza presiunii scăzute de turgor, este posibil să fi avut loc daune majore și sănătatea arborelui să fie compromisă.
Turgiditatea extremă poate duce la spargerea unei celule, dar este rară în natură. Peretele celular al arborelui este proiectat să gestioneze presiuni dincolo de membrana celulară.
Turgorul și osmoza la arbori
Presiunea de turgor nu este mecanismul care ridică soluțiile de la rădăcini la frunze. Încercând să descriem acest lucru simplu, procesul de osmoză creează turgiditatea arborilor și a plantelor prin propensitatea osmotică de a muta un volum mare de apă cu soluție slabă de la rădăcini spre un volum mic de apă cu soluție concentrată în frunze și ramuri. O soluție, în acest caz, este pur și simplu un amestec apos de substanțe dizolvate în frunze, fiind concentrate și în cantitate mare, iar substanțele dizolvate care rețin apa și intră în rădăcină fiind diluate și în cantitate mică.
În acest exemplu botanic particular, apa este solventul, având un amestec de concentrații dizolvate de diverse substanțe nutritive, numite substanțe dizolvate. Pe măsură ce lichidul arborelui atinge un amestec static sau egal de soluție de la rădăcină la coroană, presiunea de turgor devine optimă și creșterea presiunii se oprește.
Importanța peretelui și a membranei celulare ale arborelui
Peretele celular al unui arbore este un „coș de răchită” dur, flexibil, care este rigid, dar adaptabil și are capacitatea de a se întinde și de a se extinde pe măsură ce membrana celulară din interior se dilată. Acesta înconjoară membrana celulară delicată și oferă acestor celule suport structural și protecție. Peretele celular va acționa și ca un filtru, dar funcția principală a peretelui celular este de a acționa ca suport de presiune pentru celulă și conținutul său.
Membrana celulară a arborelui este un strat celular protector și funcțional care separă conținutul celulei arborelui de mediul exterior, dar este permeabilă la moleculele organice și mineralele necesare pentru a susține viața arborelui. Osmoza prin membrana celulară controlează mișcarea substanțelor în și în afara celulelor arborelui. Funcția de bază a membranei celulare este dedicată protecției conținutului celulei împotriva invaziilor externe de materiale străine.
