În timpurile moderne, a decide să călătorești este adesea o chestiune de a te înțelege asupra unei destinații și de a găsi un zbor accesibil. Lucrurile erau diferite pentru aceste femei, majoritatea dintre ele călătorind în era de dinaintea avioanelor, când navele, trenurile și primele mașini erau singurele opțiuni. Acest lucru nu le-a împiedicat să întreprindă călătorii ambițioase prin țară, în jurul lumii sau spre unele dintre cele mai înalte sau mai îndepărtate puncte de pe glob.
Aceste femei neînfricate te-ar putea inspira să treci de la călătorul de fotoliu la călătoria reală, sau poate să-ți transformi următoarea vacanță într-o călătorie care implică mai multă aventură și mai puțin răsfăț. Cel puțin, te vor ajuta să-ți duci călătoriile de fotoliu la un nivel superior.
Nellie Bly
Nellie Bly, al cărei nume real era Elizabeth Cochran, a devenit faimoasă în anii 1880 ca jurnalistă de investigație în Pittsburgh și New York City. Era bine cunoscută pentru dezvăluirea practicilor incorecte din închisorile și azilele din New York și pentru descoperirea corupției guvernamentale. Cu toate acestea, este cel mai bine amintită în cărțile de istorie pentru că a călătorit în jurul lumii în 72 de zile, depășind recordul fictiv al exploratorului fictiv Phileas Fogg al lui Jules Verne.
Cartea „Ocolul Pământului în Optzeci de Zile” a fost publicată în 1873 și era încă destul de populară când Bly și-a început circumnavigația în 1889. Călătorind cu nava, trenul, sampanul și chiar pe spatele unui măgar, ea a depășit recordul fictiv al lui Fogg cu un timp oficial de 72 de zile, 6 ore, 11 minute și 14 secunde. Ea a stabilit un record real pentru ocolul globului în timpul procesului (deși a fost depășit la scurt timp după aceea). După o perioadă în care a condus imperiul industrial al răposatului ei soț, Bly a revenit la jurnalism după Primul Război Mondial, scriind articole până la moartea sa în 1922.
Gertrude Bell
Gertrude Bell a fost o aventurieră ale cărei cunoștințe despre Orientul Mijlociu au făcut-o o figură importantă în Imperiul Britanic în timpul și după Primul Război Mondial. După ce a absolvit Oxford cu o diplomă în istorie, Bell, care vorbea fluent atât araba, cât și persana, a călătorit prin lumea arabă, scriind o serie de cărți pe parcursul călătoriilor.
Când a izbucnit Primul Război Mondial, a început să lucreze pentru Crucea Roșie, dar a fost în cele din urmă recrutată de armata britanică pentru a lucra cu triburile arabe în lupta lor împotriva Imperiului Otoman. Singurul ofițer femeie cu grad în forțele Regatului Unit la acea vreme, a fost un consilier de încredere pentru T.E. Lawrence, deși s-ar putea să-l cunoști mai bine ca Lawrence al Arabiei. După război, Bell a fost instrumentală în negocierea acordurilor și tratatelor care au dus la înființarea Irakului modern. S-a concentrat pe arheologie în ultima parte a vieții sale, înființând Muzeul de Arheologie din Bagdad și umplându-l cu artefacte din Imperiul Babilonian și alte civilizații mesopotamiene.
Mary Kingsley
Mary Kingsley nu a călătorit în primii 30 de ani ai vieții sale. Cu toate acestea, când tatăl ei a murit, lăsându-i o moștenire, a decis să plece în Africa de Vest, care era încă în mare parte necartografiată în anii 1890. Kingsley a călătorit singură, ceea ce era aproape nemaiauzit pentru o femeie la acea vreme. În timpul călătoriilor sale, a trăit cu oamenii locali și a învățat abilitățile și obiceiurile lor.
Kingsley a devenit destul de cunoscută după ce s-a întors în Anglia. Deși susținea ideea colonialismului britanic, a petrecut mult timp criticând misionarii pentru că încercau să schimbe tradițiile africanilor nativi și îndemnând Imperiul Britanic să-și modifice politicile coloniale pentru a fi mai puțin invazive. S-a întors în Africa în timpul Războaielor Burilor și, în 1900, a murit de tifos în timp ce ajuta asistentele într-un spital pentru prizonierii de război.
Isabella Bird
Englezoaica Isabella Bird a fost chinuită de boli aproape toată viața. De fapt, și-a ales primele destinații de călătorie pentru că i s-a spus că climatele locale i-ar fi bune pentru sănătate. Bird nu a început să aventureze până la vârsta de 40 de ani. După ce a escaladat Mauna Kea și Mauna Loa în timp ce se afla în Hawaii — cunoscute ca Insulele Sandwich în anii 1870 — a petrecut timp traversând Munții Stâncoși din Colorado călare. Scrierile ei despre aceste călătorii timpurii i-au adus recunoaștere în Anglia și au ajutat-o să pună bazele viitoarelor aventuri.
Cărțile lui Bird au evidențiat regiuni ale lumii care nu erau adesea prezentate în mass-media în secolul al XIX-lea. În ciuda bolii sale, a putut să trăiască în condiții grele și să călătorească în afara traseelor bătătorite. Una dintre cele mai dificile călătorii ale sale a fost în Asia de Est, unde a trăit cu oamenii locali și a călătorit călare (și, uneori, pe elefant). După moartea soțului ei, a mers în India și Orientul Mijlociu, chiar dacă la acea vreme avea 60 de ani. Relatările despre călătoria ei în Maroc la vârsta de 72 de ani povestesc despre urcarea ei în șaua unui cal cu ajutorul unei scări făcută pentru ea de către sultanul local impresionat.
Fanny Bullock Workman
Fanny Bullock Workman provenea dintr-o familie americană bogată, dar în loc să ducă o viață de lux, comună printre clasele superioare în epoca victoriană, și-a folosit banii pentru a-și finanța călătoriile. Ea a călătorit și a escaladat alături de soțul ei, dar a fost vocală în privința opiniei sale că o femeie poate face orice poate face un bărbat. Se pare că unul dintre principalele ei obiective în viață era să demonstreze acest lucru.
După ce au făcut turul Europei cu bicicleta, adesea dormind în condiții grele, soții Workman au călătorit prin Asia de Sud și de Sud-Est. În cele din urmă, au ajuns în Himalaya, unde Fanny și-a făcut un nume escaladând vârfuri de 6096 de metri. A fost o susținătoare vocală a drepturilor femeilor, dar a primit și critici de la colegi pentru că ar fi maltratat cărăușii locali pe care îi angajase pentru a-i sprijini ascensiunile. Când a murit, Workman și-a lăsat averea universităților, dintre care unele au folosit banii pentru a înființa fonduri pentru a oferi burse studențelor.
Avis și Effie Hotchkiss
Această echipă mamă-fiică a fost prima femeie care a călătorit de la o coastă la alta cu motocicleta. Nu numai că au mers de la New York la San Francisco pe un Harley Davidson cu ataș (Effie a condus), dar odată ajunse pe Coasta de Vest și participând la Expoziția Internațională Panama-Pacific, s-au întors și au mers pe tot drumul înapoi spre New York.
Călătoria nu a fost o propunere ușoară în 1915. Drumurile erau foarte proaste, asfaltul era rar, iar Effie trebuia adesea să împingă motocicleta la deal și să construiască poduri improvizate pentru a putea traversa cursurile de apă cu motocicleta și atașul greoi. Din cauza acestor dificultăți, călătoria a durat trei luni.
Surorile Van Buren
La un an după ce Effie Hotchkiss și-a condus Harley-ul prin țară și înapoi, două surori au încercat o altă călătorie motociclistică transcontinentală. Augusta și Adeline Van Buren au avut o acoperire mediatică mai mare în timpul călătoriei lor din 1916. Scopul lor: să demonstreze că femeile puteau servi ca motocicliști de curierat militar (femeilor nu li se permitea să se înroleze în acest serviciu la acea vreme).
Surorile Van Buren au făcut călătoria în 60 de zile, confruntându-se cu aceleași dificultăți pe care Effie și Avis le-au întâmpinat cu un an înainte. Cu toate acestea, a trebuit să suporte o problemă suplimentară. Surorile s-au îmbrăcat în haine similare cu cele purtate de adevărații motocicliști de curierat militar. Deoarece acest lucru era considerat „îmbrăcăminte bărbătească”, perechea a fost de fapt arestate de mai multe ori în timpul călătoriei lor pentru travesti. Acest lucru nu le-a împiedicat să ajungă nu numai pe coastă, ci și să devină primele femei care au făcut celebra ascensiune a Vârfului Pike pe motocicletele lor.
Osa Johnson
Osa Johnson a crescut în Kansasul rural, dar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții explorând și filmând în cele mai îndepărtate colțuri ale globului. Ea și soțul ei, Martin, au devenit faimoși pentru prima dată în 1917, când au au filmat insule nevizitate din Micronezia și au întâlnit canibali. Au petrecut o mare parte din următorii 20 de ani în Africa. Filmările pe care le-au realizat pe acest continent le-au adus faimă mondială. (Ea a apărut chiar și pe o cutie de Wheaties!)
Johnson a continuat să călătorească după ce Martin a fost ucis într-un accident de avion în 1937. A publicat o carte de succes despre aventurile ei și și-a adăugat numele la prima serie de televiziune despre viața sălbatică din lume: „Osa Johnson’s The Big Game Hunt.” Johnson a continuat să lucreze până la moartea ei în 1953.
Barbara Hillary
Barbara Hillary a devenit prima femeie afro-americană care a atins atât Polul Nord, cât și Polul Sud. Performanța ei a fost impresionantă din mai multe motive. În primul rând, când a ajuns la Polul Nord în 2007, avea 75 de ani. Era aproape de 80 de ani când a traversat Polul Sud în 2011. Hillary a decis să întreprindă expedițiile după ce a supraviețuit cancerului pulmonar. Tratamentul ei a inclus o intervenție chirurgicală agresivă care a determinat-o să piardă 25% din capacitatea pulmonară.
Acum vorbitoare motivațională, decizia lui Hillary de a călători la poli nu a fost una de moment. A avut o fascinație pe tot parcursul vieții pentru Arctica și călătorise deja în regiune pentru a fotografia urși polari înainte de expedițiile sale la poli.
Eva Dickson
Eva Dickson, născută în Suedia ca Eva Lindstrom, a bătut o serie de recorduri de condus în scurta sa viață (a murit la vârsta de 33 de ani). A devenit dependentă de călătorii de la o vârstă fragedă și își finanța adesea aventurile făcând pariuri dacă putea finaliza o anumită expediție. A câștigat un astfel de pariu când a călătorit cu mașina de la Nairobi, Kenya, până la Stockholm, Suedia. Făcând acest lucru, a devenit prima femeie care a traversat Deșertul Sahara.
A participat, de asemenea, la expediții de cercetare și a lucrat ca reporter de război. Dickson a fost ucisă într-un accident de mașină în timp ce a încercat să finalizeze o călătorie de-a lungul Drumului Mătăsii din Europa până la Beijing, China. Aceasta trebuia să fie ultima ei aventură înainte de a se stabili pentru a lucra în agricultură în Kenya cu al doilea soț (ea a divorțat de primul când acesta nu a aprobat călătoriile ei).
