Aproape oricine a avut un fel de conflict cu ele. Poate s-a întâmplat lângă un lac, la o fermă sau chiar în curtea ta din față. Vezi o gâscă impunătoare și, dintr-un motiv sau altul, vine spre tine, croncănind cu aripile larg desfăcute.
De ce a fost acea gâscă atât de agresivă și ce ai făcut tu ca să o enervezi atât de tare?
Gâștele canadiene au reputația de a fi rele. Sunt extrem de adaptabile, găsind hrană și alte resurse în zonele urbane, unde își fac cuibul, își cresc puii, se hrănesc și trăiesc. „Acest lucru a dus la conflicte crescânde între gâște și oameni”, subliniază Departamentul pentru Pescuit și Faună Sălbatică din Washington.
Mai ales când își fac cuibul sau când au pui, gâștele canadiene pot acționa agresiv față de oameni, „atacându-i” atunci când aceștia se apropie prea mult.
Iar croncănitul și desfacerea aripilor nu sunt o amenințare goală.
„Apropie-te prea mult de teritoriul lor și te vor ataca. Nu se opresc până nu simt că nu mai există o amenințare”, potrivit Ohio Goose Control, o companie care ajută la gestionarea populațiilor de gâște canadiene, de obicei speriindu-le cu câini Border Collie dresați.
„Acest lucru nu trebuie luat cu ușurință; am avut rapoarte despre nasuri rupte, coaste fracturate și chiar decese cauzate de atacurile gâștelor canadiene. Într-o zi poți hrăni gâștele, iar a doua zi te poți trezi atacat în timp ce mergi la mașina ta în parcare.”
O reputație nemeritată
Dar, în alte situații, gâștele sunt blânde, spune jurnalista de investigație Mary Lou Simms, care lucrează la o carte, „Aproape umane… viețile ascunse ale gâștelor.”
„Gâștele canadiene sunt foarte compatibile cu oamenii, tratându-i cu o blândețe ieșită din comun. Rareori adulții sunt agresivi față de oameni — și de obicei doar în timpul sezonului de cuibărit, când își protejează puii”, scrie Simms în Huffington Post.
Gâștele, însă, pot fi foarte agresive față de alte gâște și se vor fugări adesea, fără alt motiv decât acela de a-și proteja teritoriul.
Un puternic instinct parental
Gâștele sunt pur și simplu părinți foarte protectori și nu vor ca nimeni să se amestece cu puii lor. Nu ajută faptul că, pe măsură ce își construiesc cuiburile mai aproape de case și clădiri, își pierd frica de oameni, mai ales dacă oamenii le hrănesc.
„Instinctele de reproducere se numără printre cele mai puternice impulsuri ale animalelor”, potrivit Departamentului de Resurse Naturale din Ohio. „Rolul gânsacului în timpul sezonului de cuibărit este de a apăra femela, teritoriul lor de cuibărit și ouăle. Dacă o persoană sau o altă gâscă intră în teritoriu, gânsacul va da de obicei un semnal de avertizare intrusului înainte de a-l alunga. Unele gâște pot fi foarte agresive și își vor opri atacul doar atunci când intrusul a plecat sau când viața gâștei este amenințată.”
Thomas Lameris, doctorand la Institutul Olandez de Ecologie și membru al Grupului de Specialiști în Gâște, spune că a fost adesea atacat de gâște când se apropia de cuiburile lor.
„Desigur, gâștele vor fi mai agresive atunci când își îngrijesc puii sau un cuib. Acest lucru este pentru a-și apăra cuiburile și puii de prădători, cum ar fi vulpile sau vulturii”, a declarat el pentru MNN.
„De asemenea, există diferențe de personalitate între gâște. Unele pot fi foarte exploratoare și agresive, liderii tipici într-o colonie. Altele pot fi mai calme, se uită la ce fac alte gâște și apoi copiază uneori comportamentul gâștei mai îndrăznețe. Această personalitate este repetabilă de-a lungul anilor. Gâștele vor învăța, de asemenea, să recunoască anumite persoane. O gâscă pe care am prins-o de mai multe ori, va fugi dacă mă vede apropiindu-mă, dar nu și când vecinul trece pe acolo.”
Dacă o gâscă atacă
Chiar dacă ești o persoană amabilă și nu intenționezi să deranjezi un loc de cuibărit, se întâmplă accidente. S-ar putea să te împiedici neintenționat de o familie de gâște și să le faci foarte nefericite.
Dacă o gâscă atacă, iată câteva sfaturi de la Ohio DNR:
- Menține contactul vizual direct și ține-ți pieptul și fața îndreptate spre gâscă.
- Dacă gâsca acționează agresiv, retrage-te calm și încet.
- Acționează natural. Nu striga, nu da cu pumnii, nu lovi cu piciorul și nu acționa ostil.
Câte sunt prea multe?
Există două populații de gâște: păsări migratoare care se reproduc în nordul Americii de Nord și zboară mai spre sud pentru iarnă, și păsări rezidente care își fac casele în zonele urbane și suburbane pe tot parcursul anului. Potrivit Laboratorului de Ornitologie Cornell, majoritatea problemelor provin de la păsările rezidente.
Gâștele rezidente nu au mulți prădători și sunt în mare parte confortabile și în siguranță în locuințele lor permanente. Pot digera iarba, așa că prosperă pe terenurile de golf, în parcuri și cartiere. În plus, unii oameni le place să le hrănească, deci viața este bună — iar numărul lor continuă să crească.
Dar mulți biologi consideră că există prea multe gâște canadiene rezidente.
Laboratorul de Ornitologie Cornell subliniază că obiectivul său este „să conserve și să mențină populații sănătoase de păsări sălbatice native.” Cu toate acestea, „acolo unde este justificat din cauza preocupărilor de sănătate sau de mediu, susținem eforturile umane de a reduce suprapopularea gâștelor canadiene rezidente. Deoarece această problemă este atât de răspândită, adesea singura opțiune eficientă este utilizarea metodelor letale umane, cum ar fi suprimarea reproducerii sau îndepărtarea indivizilor.”
Organizația spune că gâștele pot trăi mai mult de 30 de ani, adesea în zone suburbane unde vânătoarea este interzisă, așa că îndepărtarea păsărilor adulte este una dintre puținele metode eficiente de a reduce creșterea populației.
„Acestea fiind spuse, știm din proprie experiență cât de atașați pot deveni unii oameni de păsări individuale sau de stoluri din cartierele lor. Nu toate comunitățile pot alege să reducă populațiile de gâște. Dar conflictele vor continua să crească dacă nu se iau măsuri pentru a stopa creșterea necontrolată a acestor păsări.”
Toate speciile de gâște canadiene sunt protejate în baza Legii Tratatului Păsărilor Migratoare. Cu toate acestea, proprietarii de terenuri, asociațiile de proprietari, administratorii de terenuri publice și guvernele locale se pot înregistra pentru a obține autorizație de a distruge cuiburile și ouăle.
Mai multe despre aceste păsări interesante
Aceste păsări fascinante înseamnă mult mai mult decât un acces ocazional de șuierat furios. De exemplu:
Sunt monogame. Gâștele își găsesc un partener în al doilea an de viață și rămân împreună pentru tot restul vieții, spune Lameris. „În acest fel, se adaptează perfect una la cealaltă și devin foarte bune în coordonarea sarcinilor în timpul incubației și îngrijirii puilor lor.”
Există un motiv pentru acea expresie legată de excremente și gâște. Gâștele au un sistem digestiv optimizat pentru a digera rapid iarba. Ele au un „flux” de aproximativ 30 de minute, ceea ce înseamnă că ceea ce mănâncă iese pe cealaltă parte în doar jumătate de oră, spune Lameris. Deoarece sunt atât de eficiente în obținerea nutrienților, iarba trebuie să fie foarte verde și foarte proaspătă, ceea ce explică și de ce excrementele lor sunt de obicei verzi.
Le place familiaritatea. Gâștele rezidente tind să rămână în aceeași zonă generală, spune Lameris. Știu unde să găsească cea mai bună hrană și unde s-ar putea aștepta să găsească pericol. Gâștele migratoare se vor întoarce în aceleași locuri în fiecare iarnă, dar asta nu înseamnă că se țin de exact aceeași zonă.
„Contrar credinței populare, gâștele canadiene nu stau într-un singur loc. Sunt constant în mișcare”, scrie Simms. „Oamenii cred că gâștele pe care le-au observat ieri într-un parc orășenesc sau într-un iaz sunt aceleași gâște de astăzi. Credeți-mă. Cu excepția cazului în care sunt rănite, acele gâște au plecat. Gâștele rezidente sunt la fel de dependente de zbor ca și verișoarele lor migratoare. Deși s-ar putea să nu facă călătoria anuală de aproximativ 1600 de kilometri către Canada și înapoi, își petrec mult timp în cer, sărind de la un parc sau o cale navigabilă din SUA la alta. John Hadidian, directorul pentru faună sălbatică suburbană al Societății Umane a SUA, mi-a spus odată că aproape 483 de kilometri nu înseamnă nimic pentru o gâscă.”
