Dacă nu ești o tardigradă, ai nevoie de apă pentru a supraviețui. Pentru multe creaturi, asta înseamnă să bea sau să bea apă prin gură. Altele, cum ar fi cele din mediile deșertice, o obțin din hrana pe care o consumă sau prin alte adaptări, cum ar fi colectarea umidității pe corpul lor.
Șerpii au și ei propria lor adaptare particulară. Își deschid gura și pur și simplu absorb H2O.
Și e destul de adorabil când o fac.
Șerpii nu sorb apă cu limba. Ar fi destul de dificil să facă asta, la urma urmei, având în vedere că șerpii nu își deschid gura suficient de larg când își scot limbile. În plus, limbile șerpilor intră de fapt în teci atunci când nu sunt folosite, colectând mirosuri pentru a oferi șarpelui o percepție a mediului înconjurător.
Deci, dacă limba nu poate ajuta un șarpe să bea apă, ce o face? Pentru o vreme, am crezut că șerpii pur și simplu sugeau apă printr-un orificiu mic din gura lor. Gândiți-vă la asta ca la un fel de pai încorporat. Această metodă, numită modelul de pompare bucală, se bazează pe șerpi, în special boa constrictorii, alternând presiunea negativă și pozitivă în cavitățile lor bucale pentru a crea un flux de apă. Ei își deprimă maxilarele, creând presiune negativă pentru a trage apa și apoi își sigilează gura pe lateral pentru a crea presiune pozitivă și a împinge apa în restul corpului lor.
Numai că nu așa funcționează
Un studiu din 2012 publicat în Journal of Experimental Zoology Part A a demontat această ipoteză particulară, cel puțin în ceea ce privește unele specii de șerpi. Procesul de sigilare a gurii, atât de important pentru modelul de pompare bucală, nu a fost întotdeauna găsit la șerpi, lăsând deschisă problema modului în care șerpii consumă apă. S-a dovedit că sigilarea gurii era întâmplătoare întregului proces.
„Un lucru care nu se potrivea modelului a fost că aceste specii nu-și sigilează părțile laterale ale gurii”, a explicat David Cundall, biolog la Universitatea Lehigh din Pennsylvania, într-o declarație din 2012 publicată de universitate. „De acolo, mi-a luat mult timp să realizez că anatomia sistemului și căptușeala maxilarului inferior sugerau un model de burete.”
Da, un model de burete. Se pare că cel puțin patru specii — șarpele de apă cu gura de bumbac, șarpele hognose estic, șarpele șobolan gri și șarpele de apă cu romburi — își mută apa prin gură datorită proprietăților de burete ale maxilarului inferior.
Urmăriți-l pe Bacon Bit, un șarpe hognose vestic, arătându-vă cum se face în videoclipul de mai sus.
Când șerpii își deschid gura pentru a mânca, ei „desfac o mulțime de țesuturi moi”, potrivit lui Cundall, iar plierea acestui țesut moale creează o serie de tuburi asemănătoare bureților prin care curge apa. Acțiunea musculară forțează apoi apa în intestinul șarpelui.
Cundall și echipa sa au folosit înregistrări video sincronizate și electromiografice ale activității musculare la trei dintre aceste specii și înregistrări de presiune în maxilarele și esofagul unei a patra pentru a ajunge la această concluzie.
Așadar, sorbiți, șerpilor. Și mulțumim pentru lecția rapidă de biomecanică.
