Poți avea cinci sau o sută de idei bune, dar, în realitate, totul se reduce la una singură.
Recent, în calitate de unul dintre cei opt vorbitori la un summit „Drawdown Buildings and Cities” din Toronto, am observat că cele 100 de lucruri de făcut ale lui Paul Hawken erau prea multe; le-am restrâns și am scris despre ele în PlanetaNoastra: Cinci, doar cinci, soluții pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Aceasta a fost prezentarea mea, dar apoi a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar ultima întrebare, adresată tuturor paneliștilor așezați în față, a fost, practic: „Care este cel mai mare impediment în a face ceva în privința schimbărilor climatice?”
A existat un consens general: politica. Negarea conservatoare a existenței schimbărilor climatice, sau, dacă există, ideea că nu se poate face nimic în privința lor, sau, în esență, la ce se reduce totul: votanții noștri nu vor să plătească pentru asta. Le plac lucrurile așa cum sunt dacă au bani și cum erau dacă nu au.
A fost foarte personal pentru majoritatea vorbitorilor; un nou guvern a fost ales în provincia Ontario în iunie, iar noul premier, Doug Ford, a anulat imediat schema „Cap and Trade” (plafonare și comercializare), subvențiile pentru mașinile electrice și aproape fiecare program de economisire a energiei pe care l-a putut găsi. Câțiva dintre vorbitori vor avea mult mai puțin de lucru încercând să rezolve problemele acestei provincii. Dar Ford a fost ales din cauza furiei provocate de prețurile ridicate la electricitate și combustibil.
La nivel federal, Liderul Opoziției candidează pe o platformă în mare parte similară: combustibilii fosili sunt minunați – se plânge că prim-ministrul Trudeau nu a lăudat suficient de tare petrolul și, de fapt, numește „nisipurile bituminoase” din Alberta „cea mai curată, mai etică și mai ecologică energie din lume”. Acesta ar putea fi următorul prim-ministru al Canadei.
Toronto Star /Captură de ecran
În Australia, prim-ministrul a fost recent înlăturat de partidul său din cauza schimbărilor climatice. Potrivit Washington Post, prin intermediul Toronto Star,
Turnbull dorea ca un plan de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră să fie consfințit prin lege, ca parte a acordului Australiei la conferința ONU privind clima, desfășurată la Paris în decembrie 2015. Membrii partidului său, care preferă centralele pe cărbune în detrimentul subvențiilor pentru energia eoliană, solară și alte forme de energie regenerabilă, au amenințat că vor vota împotriva planului în Parlament, declanșând o criză politică ce a escaladat rapid în două provocări la adresa conducerii.
Și să nu uităm că în Statele Unite are loc o negare serioasă a schimbărilor climatice. Se întâmplă peste tot, chiar și în cea mai bogată țară din lume, cea cu toți oamenii de știință inteligenți. Un articol lung din The New York Times sugerează că vechiul nostru prieten Myron Ebell de la Competitive Enterprise Institute, împreună cu Americans for Prosperity, au schimbat discursul în SUA încă din 2008, dar acest lucru este simplist; așa cum subliniază The Atlantic, a existat opoziție față de abordarea problemelor energetice și a poluării încă din zilele lui Ronald Reagan – el a spus chiar celebra replică „Copacii cauzează mai multă poluare decât automobilele.” Acest lucru se întâmplă dintotdeauna. Este fundamental.
Deci, de ce se întâmplă asta? Pe MNN am scris despredemografia generației baby boomers și a părinților lor vârstnici; aceștia locuiesc predominant în suburbii, în case unifamiliale, astfel încât costurile încălzirii, ale aerului condiționat și ale condusului îi afectează direct. De la Marea Recesiune de acum un deceniu, banii au vorbit mult mai tare decât mediul înconjurător. (Întotdeauna au vorbit mai tare, dar în 2008 zgomotul a devenit copleșitor.) Acum pot exista mai mulți mileniali decât baby boomers, dar aceștia nu se prezintă la vot, dându-ne Brexit și Trump.
Sau, dacă citiți cartea lui Vaclav Smil, Energie și Civilizație, veți afla cât de fabuloși au fost combustibilii fosili în generarea de bogăție. El a scris:
Apelând la aceste resurse bogate, am creat societăți care transformă cantități fără precedent de energie. Această transformare a adus progrese enorme în productivitatea agricolă și în randamentele culturilor; a dus mai întâi la industrializare și urbanizare rapidă, la extinderea și accelerarea transporturilor și la o creștere și mai impresionantă a capacităților noastre de informare și comunicare; și toate aceste evoluții s-au combinat pentru a produce perioade lungi de rate ridicate de creștere economică ce au generat o mare bunăstare reală, au ridicat calitatea medie a vieții pentru majoritatea populației lumii și, în cele din urmă, au produs noi economii de servicii cu un consum ridicat de energie.
Ne-a făcut pe fiecare dintre noi mult mai bogați decât strămoșii noștri; așa cum a scris Andrew Nikiforuk în cartea sa „The Energy of Slaves: Oil and the New Servitude” (Energia sclavilor: Petrolul și Noua Servitute), am fost total răsfățați de „sclavii” noștri petrolieri, dar este foarte greu să renunțăm la ei. Așa cum am scris în recenzia mea a cărții în revista Corporate Knights:
Nikiforuk concluzionează că trebuie să ne reducem consumul de energie prin schimbarea stilului de viață printr-o „decentralizare radicală și relocalizare a cheltuielilor energetice, combinată cu o reducere sistematică a numărului de sclavi neînsuflețiți din gospodăriile și locurile noastre de muncă”. Totul se reduce la argumentul pe care îl vedem jucându-se zilnic pe străzile orașelor noastre. În acest sens, Nikiforuk îl citează pe filosoful austriac Ivan Illich:
„Fiecare comunitate trebuie să aleagă între bicicletă și mașină, între o «economie postindustrială intensivă în forță de muncă, cu consum redus de energie și echitate ridicată» și «escaladarea creșterii instituționale intensive în capital» care ar duce la un «Armageddon hiperindustrial».”
Mult noroc cu asta; putem vedea ce aleg comunitățile. Oamenii, în special cei mai în vârstă, care își iubesc mașinile și beneficiile unei economii în plină expansiune, sunt dispuși să ignore ce urmează. Ei bine, s-ar putea să nu se întâmple, sau știința ar putea rezolva problema, sau eu nu voi mai fi prin preajmă să-mi fac griji. Vor vota de fiecare dată pentru cel care le oferă reduceri de taxe, perioade de boom economic, benzină ieftină și o bere la un dolar.
Unii dintre paneliști au sugerat că singurul lucru care va schimba cursul este o catastrofă care să șocheze pe toată lumea și să o facă conștientă. Mă îndoiesc de asta; am văzut Superfurtuna Sandy, Puerto Rico, incendiile forestiere masive care ard acum; asta nu înseamnă schimbări climatice, potrivit secretarului american de Interne, este vina teroriștilor ecologiști și a bufnițelor pătate.
Recent, prim-ministrul din Samoa s-a plâns de politicienii care nu au luat în serios schimbările climatice, citat în The Guardian:
Orice lider al acelor țări care crede că nu există schimbări climatice, cred că ar trebui internat la psihiatrie, este complet prost și spun același lucru despre orice lider de aici care afirmă că nu există schimbări climatice.
Din păcate, nu sunt complet proști. Au sondajele și grupurile lor de discuții și știu cine sunt votanții lor și ce vor aceștia acum, adică să păstreze lucrurile așa cum sunt, să le facă așa cum erau și să primească un SUV nou și frumos.
Singurul lucru care ne va salva este schimbarea politică, iar asta depinde de tinerii care au suficient timp în viețile lor pentru a se implica serios în această problemă. Am menționat într-o postare anterioară, intitulată__PLACEHOLDER_ID_4__Schimbările climatice sunt un dezastru pentru mileniali, o neplăcere pentru generația baby boomers:__END_PLACE_HOLDER__
Tineri și tinere care nu au case în suburbii și slujbe bune și SUV-uri, care se enervează, se prezintă și îi votează să plece din funcție. Acesta este lucrul numărul unu pe care trebuie să-l facem. Tot restul e doar comentariu.
