Sau, cum încercarea mea de a călători cu emisii reduse a eșuat lamentabil.
Să iei un autobuz de la Toronto la New York City trebuia să fie o idee bună. Călătoria urma să dureze 10 ore, plecând noaptea și ajungând la 7 dimineața a doua zi. Compania Megabus se lăuda cu scaune confortabile rabatabile, aer condiționat, WiFi și prize electrice, toate acestea făcând să sune ca o cameră de hotel mobilă pentru prețul mic de 75 de dolari pe sens. Mai puține emisii combinate cu un somn odihnitor păreau o combinație perfectă.
Eu și prietenul meu ne-am urcat în autobuz într-o joi seară, în luna mai, când temperatura era de 30 de grade Celsius (86 F); interiorul răcoros al autobuzului era foarte plăcut. Era după ora 21:00 când am plecat și m-am străduit să rămân trează. Mi-am zis că, odată ce vom trece granița la Buffalo, voi putea să adorm profund.
Din păcate, nu a mers conform planului. Am ajuns la graniță și a trebuit să așteptăm ca alte două autobuze să descarce pasagerii și bagajele și să treacă prin vamă înainte ca noi să putem coborî. Șoferul a oprit motorul (o acțiune pe care o aprob în teorie), dar asta a însemnat că aerul condiționat s-a oprit la nivelul superior, unde majoritatea oamenilor erau așezați, iar ferestrele nu se deschideau. Rezultatul a fost o creștere rapidă și sufocantă a căldurii. Am stat aproape două ore, fără nicio altă comunicare cu privire la ce se întâmpla.
Ne-am întors în autobuz la 12:30 a.m., apoi am oprit la stația de autobuze din Buffalo. Acolo, toate luminile s-au aprins și șoferul a strigat o actualizare la microfon. Se pare că pierduse codul pentru a reporni autobuzul, așa că am fost nevoiți să așteptăm o oră ca cineva să rezolve problema.
Câteva ore mai târziu, a fost o altă oprire de odihnă când toate luminile s-au aprins și șoferul a strigat suficient de tare încât să-i trezească și pe morți. Am încercat să ignor, înarmată cu dopuri de urechi și o mască de față. La 7:30 a.m., am oprit din nou pentru o pauză de mic dejun cu ochii încețoșați. New York-ul era încă la trei ore distanță.
Am pus piciorul pe pavajul din Manhattan la ora 11. Până atunci, călătorisem 14 ore cu autobuzul, plus încă patru ore cu mașina pentru a ajunge la stația de autobuze de la casa mea rurală. Fusese o zi lungă, ca să spun cel puțin, înrăutățită mult de faptul că abia dormisem. Și apoi a trebuit să fac totul din nou pentru a ajunge acasă.
Toată această experiență neplăcută a fost o sursă de fascinație pentru mine, în principal pentru că demonstrează un punct trist – că nimeni nu vrea să folosească transportul terestru pentru că este atât de jalnic. Nu-i de mirare că oamenii zboară.
Nu cred că lipsa timpului este o problemă atât de mare pe cât este prezentată. Uitați-vă la exemplul recent al lui Lloyd cu autobuzul confortabil de dormit al companiei Cabin, care acum circulă între Los Angeles și San Francisco. Dacă condițiile sunt potrivite, călătoria poate fi la fel de mult parte din experiență ca și destinația. Asta speram și eu de la Megabus, dar a dezamăgit.
Partea cea mai enervantă nu au fost doar întârzierile – asta e normal la trecerea frontierelor – ci mai degrabă determinarea aparentă a șoferului ca noi să dormim cât mai puțin posibil. Sunt puțin malițioasă, dar cred că sistemul este defectuos. Un autobuz de noapte ar trebui să încerce să fie propice somnului, nu-i așa?
Cineva ar putea spune: „Asta primești pentru 75 de dolari.” Este adevărat că aș fi putut lua trenul, dar costa 500 de dolari când am verificat prețul – cu două sute mai mult decât un bilet de avion, care, ironic, este mult mai rău din punct de vedere ecologic. Mă frustrează faptul că a face o alegere conștientă pentru a-mi reduce amprenta de carbon a însemnat să aleg între ceva exorbitant de scump și îngrozitor de neplăcut.
Într-o lume ideală, acei călători care fac cele mai distructive alegeri din punct de vedere ecologic de dragul comodității ar trebui să aibă cele mai neplăcute experiențe de călătorie, în timp ce cei care se străduiesc să-și minimizeze impactul, și probabil petrecând mai mult timp făcând asta, ar putea fi recompensați cu confort și ușurință. Acesta este motivul pentru care nu am o problemă cu neplăcerile zborurilor din zilele noastre; nu cred că ar trebui să fie „linie dreaptă” dacă sperăm vreodată să reducem numărul de zboruri.
Rețele de transport terestru decente există și în altă parte; am călătorit cu autobuzul în Europa, Orientul Mijlociu, India, Pakistan și Brazilia. Știu că poate funcționa. Dar cum ajungem acolo? Am simțit că cumpărarea acelui bilet de autobuz ar fi un fel de vot verde, o mică voce de susținere pentru o modalitate alternativă de a te deplasa, dar în schimb s-a simțit ca un eșec uriaș care mi-a irosit două zile de lucru și m-a lăsat îngrozitor de privată de somn și stresată. Cu greu a meritat.
Nu știu cum voi ajunge la New York City data viitoare. Poate voi aștepta o ofertă fabuloasă pentru locurile de tren. Poate voi face carpooling cu alte patru persoane. Cel mai probabil, voi rămâne acasă pentru o vreme.
