Există mulți arhitecți și designeri care nu sunt entuziasmați de conceptul Passivhaus sau Casă Pasivă. Acesta se bazează pe atingerea unor ținte dificile de consum de energie și de etanșeitate la aer, pe care unii le consideră arbitrare. Alții se plâng că sunt înăuntru aer închis, că ferestrele sunt o problemă și că adesea sunt inestetice. Designerul și constructorul Michael Anschel s-a plâns odată:
Pentru a-l contrazice pe Michael o dată pentru totdeauna, să ne uităm la această casă proiectată de Justin Bere, Camden Passivhaus, prima casă pasivă urbană din Londra. La naiba cu BTU-urile, rezonează cu sufletul meu modernist. Are o suprafață modestă de 121 de metri pătrați și cu siguranță nu arată sau nu dă senzația că a fost proiectată în jurul vreunui standard energetic obscur.
O plângere des întâlnită despre casele Pasive este că sunt cubice; există un sâmbure de adevăr în asta. Asta se întâmplă deoarece fiecare cotitură și fiecare colț pot crea o punte termică sau o creștere a suprafeței, toate acestea trebuind calculate și demonstrate în foaia de calcul mare folosită pentru a determina pierderile de căldură. Este dificil să te bazezi doar pe proporție și detaliu, dar cred că Bere reușește acest lucru printr-un design curat, contemporan, aici. Consultantul pentru Case Pasive, Bronwyn Barry, are un hashtag pentru asta: #BBB sau Cubică Dar Frumoasă.
O altă plângere este că ferestrele sunt adesea limitate ca dimensiune din cauza pierderilor de căldură (și a aportului de căldură). Dar nu trebuie să fie așa. Arhitectul explică:
De asemenea, au fost numite aerisite prost. Dar, așa cum consultantul Monte Paulsen explică în Green Building Advisor,
De fapt, proprietarul spune celor de la Home and Property, „nu mai există mirosuri de șosete vechi în dormitor, iar aerul este mai curat în interior decât afară.”
Mă uit la Camden Passivhaus și văd o casă luminoasă, aerisită și deschisă. Nu este vorba doar despre BTU-uri; se întâmplă mult mai multe aici în ceea ce privește materialele sănătoase, apa și biodiversitatea.
