În 1835, în comitatul Kent din sud-estul Angliei, James Newlove săpa un iaz când a descoperit un spațiu gol sub suprafața pământului. După explorări suplimentare, a făcut o descoperire remarcabilă, un incredibil palat subteran, decorat cu comori din mare. Acum cunoscută sub numele de Grota din Scoici din Margate, pasajul lung de 31,7 metri și camera mare a altarului sunt acoperite în întregime cu mozaic de scoici. În total, 4,6 milioane de scoici au fost folosite pentru a ornamenta aproximativ 186 de metri pătrați de spațiu, aranjate în modele decorative ca un fel de suită fantastică care îmbină Neptun cu Maria Antoaneta.
pam fray /CC BY 2.0
Ce știm despre Grota din Scoici
Deschisă publicului la doi ani după descoperirea sa, nimeni nu a fost vreodată sigur cât de veche este creația și cine a fost responsabil pentru realizarea acestui sanctuar al mării. Lămpile de gaz din secolul al XIX-lea folosite pentru iluminare au făcut, din păcate, datarea cu radiocarbon inutilă, conform Atlas Obscura. Alte metode de datare nu au dat rezultate.
Speculațiile despre cine a făcut peștera variază de la fenicieni și romani antici, la membri ai unei societăți secrete din secolul al XVIII-lea, până la un victorian bogat care își dorea o nebunie, o declarație la modă la acea vreme. Încă nu am văzut pe nimeni sugerând că a fost o căutare excentrică a unui artizan secret, iubitor de scoici – dar descoperirea grotei nu a avut loc mult mai devreme decât momentul în care poștașul francez, Ferdinand Cheval, a început să-și construiască minunea sa de artă populară, Le Palais Idéal, nu departe în Franța. Arta și arhitectura naivă nu erau ceva nemaiauzit la acea vreme.
Keith Edkins/CC BY 2.0
Indiferent de origine, aproape două secole mai târziu, camerele căptușite cu scoici încă dețin un farmec extraordinar – întrebările fără răspuns contează prea puțin. Există atât de multă frumusețe în utilizarea obiectelor găsite, și în faptul că acele obiecte găsite au fost create de Mama Natură și de mare. Decorarea cu materiale folosite în starea lor naturală nu este, de fapt, o practică atât de comună în decorul occidental contemporan, și este păcat. În schimb, suntem mai predispuși să ne bazăm pe acoperiri și accesorii produse în masă, fabricate din materiale moderne – în care sunt folosite substanțe chimice sintetice și de producție, și în care pierdem o oportunitate de a ne conecta cu minunea lucrurilor așa cum se găsesc în sălbăticie.
Așa că, în fantezia mea de design, aș căptuși unii pereți cu curbe și aranjamente de scoici – dar ar fi asta practic sau chiar realizabil? Și, important, cum ar fi obținute etic materialele respective, ceva ce nu ar trebui niciodată să nu fie luat în considerare.
Învățând din decorarea antică cu scoici
Oricât de superbe ar fi scoicile și oricât de mult ar dori oamenii să le expună (sau, ehm, să-și căptușească pereții cu ele), ele sunt, de asemenea, foarte importante pentru menținerea nisipului la locul lui. Ele servesc, de asemenea, ca materie primă pentru a crea mai mult nisip pe măsură ce sunt zdrobite de valuri și rostogolite de vânt. Scoicile cu creaturi adăpostesc hrană pentru păsări și pești, iar curățarea și filtrarea efectuate de anumite moluște ajută la purificarea apelor. Multe locuri din Statele Unite nu permit nici măcar colectarea scoicilor. Este mult prea ușor să jefuiești un ecosistem de părțile care îl mențin prosper.
Acestea fiind spuse, scoicile folosite la Grota din Scoici au fost midii, scoici de nisip, rapane, melci de mare, scoici Saint-Jacques și stridii – toate fiind comestibile. Ceea ce ridică un alt punct… am putea decora mai mult cu resturi din sistemul alimentar? Există eforturi de a utiliza deșeuri agricole pentru o serie de aplicații, dar scoicile aruncate sunt un animal cu totul diferit, ca să spunem așa. Americanii consumă aproximativ 2,5 miliarde de stridii în fiecare an; asta înseamnă 5 miliarde de jumătăți de scoică! Deși există unele programe de reciclare a scoicilor de stridii în restaurante, dacă adăugăm și celelalte scoici aruncate din fructele de mare care au fost consumate – midiile, scoicile Saint-Jacques și scoicile, și chiar scoicile de nisip și rapanele din grotă – vorbim despre o mulțime de scoici. Deși există o mulțime de utilizări pentru scoicile aruncate, cea mai importantă fiind returnarea lor pentru a restaura paturile de stridii, totuși tone dintre ele ajung la gunoi.
Poate am putea prelua niște idei de design de la misteriosul creator al unei peșteri secrete de pe malul mării din Anglia, unde utilizarea materialelor locale neprocesate – posibil chiar deșeuri după ce au fost consumate – ar putea servi ca inspirație pentru o abordare modernă a decorului? Reciclare creativă la cel mai înalt nivel… o nebunie de grotă din scoici, cineva?
