Clasicul film al lui Capra, O viață minunată, este subiectul multor articole anul acesta, ca o parabolă pentru vremurile noastre. Consumerist întreabă „A fost George Bailey doar un creditor subprime?” iar New York Times scrie Minunat? Scuze, George, e o viață jalnică, teribilă.
Am folosit clasicul de Crăciun ca analogie de câteva ori, cu diferite grade de succes.
Acum doi ani am scris „O viață minunată. Sau nu?”, și am pus la îndoială înțelepciunea împrumutării de bani pentru a-i permite domnului Martini să se mute dintr-un cartier urban dens, mixt rasial, în Bailey Park.
Acum, domnul Martini are o casă în suburbii și probabil trebuie să conducă până la restaurantul său. George îi dă pâine, ca să nu cunoască niciodată foamea, sare ca viața să aibă întotdeauna savoare și vin, ca bucuria și prosperitatea să domnească pentru totdeauna. Dar ce facem cu benzina?
Comentatorii au apreciat-o, scriind „Propun eliminarea acestui articol absurd și miop”.
Vedeți? Dacă jucați biliard cu vreun angajat de aici, puteți veni să împrumutați bani. Ce ne aduce asta? O gloată nemulțumită, leneșă, în loc de o clasă muncitoare economă. Și toate astea pentru că niște visători cu capul în nori, ca Peter Bailey, îi agită și le umplu capul cu o mulțime de idei imposibile. Acum, eu zic…
În septembrie, am scris „Fannie, Freddie și viitorul locuințelor, inovației și designului verde”, sugerând că trăim cu toții în Pottersville acum. Oricine dorește să împrumute bani pentru a construi locuințe verzi sau inovatoare care costă mai mult decât vechile „gunoaie” convenționale va avea probleme acum că evaluatorii s-au întors în oraș și vă uitați la domnul Potter în loc de George Bailey.
Am sugerat că ne va lipsi Fannie Mae, înființată de Franklin Roosevelt pentru a susține creditele ipotecare, astfel încât americanii muncitori să-și poată cumpăra case. Timp îndelungat, ei au asigurat cu atenție și responsabilitate creditele ipotecare, astfel încât constructorii să poată construi și cumpărătorii să poată cumpăra fără a fi nevoiți să plătească integral; băncile pur și simplu nu erau suficient de mari pentru a face acest lucru singure într-o națiune de dimensiunea Statelor Unite.
„Dar Tom, banii tăi nu sunt aici, sunt în casa lui Joe și în casa doamnei Smith. Asta fac băncile!”
Comentatorii au „înghițit-o”, scriind „această postare este, de departe, cea mai ignorantă bucată de gunoi nefondat și inexact pe care am citit-o vreodată”, la care un altul a răspuns „Bun venit la școala de jurnalism Lloyd Alter”.
Critica a durut. Cu toate acestea, ei au adus niște argumente bune despre practicile de creditare ale Fannie Mae și Freddie Mac, și retrospectiv, nu am clarificat că ideea unei Fannie Mae este bună și funcționează foarte bine în alte țări unde este gestionată cu prudență. (CMHC din Canada este un mare promotor al locuințelor verzi și durabile, precum și corporația Coroanei care acționează ca asigurător de credite ipotecare). Poate că, dacă Lyndon Johnson nu ar fi privatizat-o, lucrurile ar fi putut evolua diferit.
Cu toate acestea, avem nevoie de două lucruri în clădirile noastre: izolație și inovație. Domnul Potter și industria convențională a locuințelor și creditării nu prețuiesc niciuna.
