Ați observat un copac prin oraș care își păstrează frunzele maro toată iarna, în loc să le cadă?
Există un termen pentru acest fenomen curios de reținere a frunzelor. Se numește marcescență. Și dacă este un copac de subarboret, cu formă conică, cu frunze decolorate, maro deschis, este probabil un fag american (Fagus grandiflora).
„Practic, asta înseamnă că lucrurile se agață de ceva”, a spus Jim Finley, un silvicultor de la Pennsylvania Extension Service, care este, de asemenea, profesor de resurse forestiere și director al Centrului pentru Păduri Private de la Penn State. Marcescența apare și la alți copaci, nu doar la fagi. Reținerea frunzelor apare și la multe specii de stejar, alun de pădure, carpen (musclewood) și carpen negru (ironwood), a spus Finley, care a adăugat că este mai comună la copacii mai mici, sau mai evidentă pe ramurile inferioare ale copacilor mai mari.
De ce unii copaci experimentează marcescența
Ce este interesant este că oamenii de știință nu au descoperit exact de ce unii copaci își rețin frunzele. „Totul este speculație”, a spus Finley, care a menționat că pare să existe puțină literatură nouă pe această temă în ultimii ani.
„Am făcut o căutare academică și am parcurs aproximativ 200 de publicații”, a spus el. „Multe dintre date, cel puțin în publicațiile nord-americane, erau undeva între aproximativ 1936 și 1975 sau 1980.” Singurul articol recent despre marcescență pe care l-a găsit a fost o lucrare profund științifică publicată în 2013. Interesant, a adăugat el, pare să existe mai mult interes în literatura botanică despre marcescență la palmieri în climatele mediteraneene și tropicale decât la copacii de foioase din America de Nord.
Teorii despre reținerea frunzelor
Deși există o lipsă de concluzii științifice despre motivul apariției marcescenței și posibilele sale beneficii, nu există o lipsă de speculații. Această speculație, a spus Finley, implică în esență reciclarea nutrienților și conservarea apei, precum și protecția împotriva animalelor care pasc. Iată gândurile sale despre această chestiune.
Ciclarea nutrienților și conservarea apei
Dacă frunzele copacilor marcescenți ar cădea toamna, s-ar putea întâmpla două lucruri care ar putea priva copacul de nutrienți primăvara, când începe un nou ciclu de creștere. Unul este că vânturile de iarnă ar împrăștia frunzele încoace și încolo, iar copacul ar pierde nutrienții pe care i-ar obține altfel din frunzele în descompunere. Al doilea este că, chiar dacă vânturile nu ar duce frunzele căzute în timpul iernii, nutrienții din frunzele căzute toamna și alăturate altora pe solul pădurii ar fi spălați înainte de a putea deveni disponibili pentru a „hrăni” copacii în sezonul următor de creștere. Acest lucru ar putea fi deosebit de important pentru copacii mici din subarboret, cu sisteme radiculare mai mici. Poate, prin urmare, fagii și alți copaci marcescenți își rețin frunzele pe timpul iernii, astfel încât, atunci când cad primăvara, există o anumită probabilitate ca frunzele să rămână lângă copac. Procedând astfel, ar crea un strat de mulci care va rămâne acolo o perioadă. Această posibilitate implică, așadar, nu numai ciclarea nutrienților, ci și conservarea resurselor de apă.
Protecția împotriva animalelor care pasc
Este posibil ca frunzele uscate să ascundă mugurii de animalele care pasc sau să le facă dificil de smuls de pe crenguță. Cercetătorii au descoperit că frunzele uscate, maro deschis și maro, sunt mai puțin hrănitoare decât frunzele verzi. Cel puțin un studiu din Danemarca a constatat că cerbii cărora li s-au oferit crenguțe smulse manual le-au preferat pe acestea în detrimentul crenguțelor marcescente, în special de fag și carpen, dar nu și de stejar. Analiza nutrițională a arătat că conținutul de proteine al crenguțelor de stejar era mai mare, iar frunzele moarte aveau mai puțină lignină, polimeri organici complecși care formează partea principală a țesutului lemnos la plantele vasculare. Conținutul de proteine al crenguțelor de fag și carpen era aproximativ egal cu cel al frunzelor; totuși, conținutul de lignină era aproape de o dată și jumătate mai mare în frunze.
Ce cauzează căderea frunzelor marcescente?
Toți copacii își pierd frunzele, chiar și coniferele, deși coniferele își rețin, în general, acele pentru mai mult de un an, a subliniat Finley. Ceea ce se întâmplă, a explicat el, este că, pe măsură ce copacii foioși se pregătesc să-și lepede „hainele” de vară cu frunze, celulele de la interfața dintre crenguță și capătul pețiolului frunzei eliberează enzime și formează un strat de abscizie de celule slabe care „dezlipește” frunza și îi permite să cadă liber. Căderea frunzelor aduce beneficii copacilor foioși prin reducerea pierderii de apă prin transpirația foliară și permite copacilor să creeze frunze noi care utilizează eficient lumina solară disponibilă în sezoanele mai calde.
Uneori, vremea rece timpurie sau înghețurile pot întrerupe procesul de abscizie sau pot „omorî” rapid frunzele, a continuat Finley. În aceste cazuri, apariția frunzelor marcescente poate crește. Dar, în lipsa înghețurilor puternice, de ce ar „decide” copacii să-și rețină frunzele? Ei bine, este imposibil de știut, deoarece botaniștii nu pot întreba copacii!
Un alt factor care ar putea afecta și încetini procesul de abscizie în cazul copacilor mai mici, care în condiții de pădure ar crește sub copaci mai înalți, este lumina solară redusă. În această situație, frunzele copacilor din subarboret și frunzele de pe ramurile inferioare ale copacilor mai mari ar avea, de asemenea, ocazia să-și continue sau chiar să-și intensifice procesul fotosintetic pe măsură ce frunzele superioare cad. Apoi, a observat Finley, poate că frunzele situate mai jos în coroană sunt „prinse” de temperaturi scăzute și frunzele lor rămân agățate.
Indiferent de motivul marcescenței, atunci când creșterea începe primăvara, noii muguri foliari se vor extinde, vor împinge frunzele vechi și vor îmbrăca ramurile cu o nouă verdeață. Până atunci, Finley sugerează să ne bucurăm pur și simplu de frunzele maro fluturând și foșnind în vânturile de iarnă și de textura pe care o adaugă pădurilor și grădinilor. Dar, recunoaște el, marcescența ridică totuși o întrebare.
De ce ar trebui să ne pese?
Este firesc ca oamenii să le pese de ceva atât de obscur precum marcescența, a spus Finley. „Sunt la fel de mult un specialist în științe sociale pe cât sunt un botanist și am făcut un studiu pentru Serviciul Forestier al S.U.A. despre dragostea și preocuparea oamenilor pentru păduri. Oamenii au niște conexiuni uimitoare cu copacii și pădurile. Există pur și simplu o legătură naturală acolo.”
Există, de asemenea, câteva motive practice pentru ca oamenii să știe despre marcescență, a adăugat Finley. „A avea un copac care își reține frunzele toată iarna este un loc bun pentru a pune o hrănitoare pentru păsări. Este destul de frumos, deoarece oferă o anumită protecție împotriva intemperiilor și a prădătorilor.”
În plus, „este pur și simplu un lucru distractiv de știut când te plimbi cu mașina și vezi aceste lucruri”, a spus el, adăugând că îi ajută pe oameni să înțeleagă ce se întâmplă în lumea naturală din jurul lor. Și, pentru cei care se întâmplă să aibă o evadare la munte sau la lac, plantarea unui subarboret de fagi poate oferi un alt strat de acoperire coniferelor, cum ar fi laurul, rododendronii și tsuga. De asemenea, pot crea zone de culcuș și de hrănire pentru animale sălbatice, cum ar fi curcanul și căprioarele.
Finley a spus că studiul său a arătat că chiar și oamenii care, în mod obișnuit, nu s-ar gândi și nu s-ar preocupa de copaci și păduri și de lucruri asociate cu acestea, cum ar fi marcescența, le pasă totuși de lumea naturală și pot fi profund afectați de ceea ce văd.
Poezia marcescenței
Christopher Martin este o astfel de persoană. Martin predă engleza la Universitatea de Stat Kennesaw din zona metropolitană Atlanta și non-ficțiune creativă la Appalachian Young Writers Workshop. Este, de asemenea, un scriitor premiat și autor al colecției de poezii „Marcescența: Poeme din Gahneesah”. Gahneesah este forma anglicizată a numelui Cherokee pentru Muntele Kennesaw, o formațiune stâncoasă la nord de Atlanta, care a fost locul Bătăliei de la Muntele Kennesaw în timpul Războiului Civil. În timpul luptelor, forțele confederate sub comanda generalului Joseph E. Johnson au încercat, dar nu au reușit să oprească armata Uniunii a generalului-maior William T. Sherman, în timp ce aceasta avansa spre Atlanta.
„Gahneesah” înseamnă „loc de înmormântare” sau „loc al morților”, ceea ce adaugă un strat de mit și bogăție procesului botanic literal de marcescență — în esență, frunze moarte agățate de copaci vii până când sunt înlocuite de o nouă creștere”, a spus Martin. La momentul vizitei sale de iarnă pe câmpul de luptă, acum parc național, nu cunoștea obiceiul marcescenței frunzelor de fag care l-au inspirat să scrie poezia. „Momentul descris în poezie m-a determinat să fac niște cercetări ocazionale despre fagi, iar asta m-a condus la cuvânt”, a spus el. „Deci, poezia în sine a fost un proces de descoperire, ceea ce a fost grozav.”
Pentru a menține cercul artei și științei în mișcare, iată poezia, publicată cu permisiunea autorului.
„Marcescență”
Merg pe o potecă ecvestră, calc pe mușchi și noroi la vest de Muntele Kennesaw,
traversez malurile prăbușite ale Pârâului Noses. Mă opresc, mă odihnesc, stau pe un butuc putred
unde grămezi de piatră ale fortificațiilor confederate acoperă pământul,
mărturii ale ceea ce a văzut acest loc, rămășițe ale ceea ce a fost.
Aici pădurile sunt albe, fragile, cu frunze încă agățate de fagi.
Dintr-un fag căzut, un sturz pustnic murmură, fâlfâie mai departe în desiș
când mă vede. Trei ciute cu coadă albă stau vigilente, într-o clipă dispar
prin amurg, cu cozile ridicate, una cu frunze tremurânde pe care aceste ramuri
le vor purta până primăvara, le vor purta așa cum propriile mele membre păstrează șoapte stârnind,
aceste povești despre ce înseamnă să mori, dar să rămâi legat de o ființă vie.
