Dacă ați petrecut timp pe un râu pitoresc sau ați făcut drumeții printr-o zonă sălbatică specială, probabil ați avut momente în care natura părea vie — cu adevărat vie, cu o prezență, o personalitate și o minte proprie. Aproape umană.
Acum, legea începe să recunoască acest sentiment de unitate cu natura pe care mulți dintre noi îl simțim. În întreaga lume, guvernele și tribunalele au început să considere lumea naturală — cel mai recent râurile — ca fiind demnă de aceleași drepturi ca și ființele umane.
Numiți-o înțelepciune antică sau o nouă eco-paradigmă; oricum ar fi, ramificațiile pentru protejarea planetei de exploatarea umană sunt profunde.
„Sistemul nostru juridic [actual] este… antropocentric, extrem de centrat pe om, crezând că toată natura există pur și simplu pentru a servi nevoilor umane”, argumentează Mumta Ito, fondatoarea Centrului Internațional pentru Drept Holist și Drepturile Naturii Europa, într-o discuție TEDx Findhorn din 2016. „Contrastați acest lucru cu un cadru juridic holistic care plasează existența noastră pe această planetă în contextul său ecologic. Ecosistemele și alte specii ar avea personalitate juridică, la fel ca și corporațiile, cu dreptul de a exista, de a prospera, de a se regenera și de a-și juca rolul în țesătura vieții.”
Urmăriți mai multe din discursul lui Ito aici:
Statut juridic pentru natură
Nu este surprinzător că multe eforturi de a conferi drepturi umane lumii naturale sunt inițiate în locuri unde credințele indigene despre importanța dătătoare de viață a naturii rămân parte integrantă a culturii. Adică, locuri unde oamenii și Mama Natură sunt considerați parteneri egali, mai degrabă decât stăpân și subordonat.
Cel mai recent, în martie, o instanță indiană a acordat două dintre cele mai emblematice râuri ale țării — Gange și Yamuna (ambele considerate sacre de către vasta populație hindusă a țării) — aceleași drepturi ca oamenilor și a numit doi oficiali care să acționeze ca tutori legali ai acestora. Speranța este de a le proteja împotriva poluării extinse cauzate de apele uzate netratate, scurgerile agricole și efluenții fabricilor.
În ochii legii, atât râurile, cât și afluenții lor sunt acum „entități legale și vii, având statutul unei persoane juridice cu toate drepturile, îndatoririle și responsabilitățile corespunzătoare”. Cu alte cuvinte, vătămarea lor va fi considerată la fel ca vătămarea unei ființe umane.
Anunțul indian urmează o evoluție similară în Noua Zeelandă, unde parlamentul a acordat statut juridic de ființă umană celui de-al treilea cel mai lung râu al său, Whanganui.
Mult venerat de poporul Maori, râul șerpuitor Whanganui, situat pe Insula de Nord a Noii Zeelande, poate acum merge în instanță cu ajutorul unei echipe de tutori formată din două persoane: un membru al tribului Maori și un reprezentant guvernamental.
Noua Zeelandă era deja în fruntea mișcării pentru drepturile naturii după adoptarea unui statut guvernamental special în 2014, care recunoștea Parcul Național Te Urewera ca „o entitate în sine” cu „toate drepturile, puterile, îndatoririle și responsabilitățile unei persoane juridice”. Ghidată de un consiliu compus în mare parte din proprietarii săi tradiționali Maori – tribul Tuhoe – această zonă sălbatică muntoasă, izolată, situată tot pe Insula de Nord a Noii Zeelande, are dreptul de a se apăra împotriva daunelor mediului.
Animalele sunt și ele persoane
Timpul va spune dacă tigrii sălbatici de Sumatra din junglele Indoneziei sau gorilele de câmpie occidentale din Africa vor primi dreptul uman de a exista și de a prospera. Deocamdată, cel puțin, accentul este în mare parte pe drepturile legale ale creaturilor de a nu fi ținute în captivitate, mai degrabă decât acordarea de drepturi umane celor care trăiesc în sălbăticie.
De exemplu, în 2013, India a interzis acvariile și parcurile acvatice care exploatează delfinii și alți cetacee pentru divertisment, după ce a declarat că aceste creaturi sunt „persoane non-umane” cu drept legal la viață și libertate. În noiembrie 2016, un judecător din Argentina a decis că o cimpanzeu în captivitate într-o grădină zoologică, pe nume Cecilia, era o „persoană non-umană” cu dreptul de a trăi în habitatul său natural. Cecilia se află acum într-un sanctuar de primate. Iar în Statele Unite, divizia de apel a Curții Supreme din New York examinează în prezent un caz similar care vizează drepturile de „personalitate” non-umană pentru cimpanzeii captivi Kiko și Tommy.
Evoluția „legii sălbatice”
Mișcarea de a acorda naturii statut juridic uman a crescut discret de ani de zile. În 1972, profesorul de drept Christopher Stone de la Universitatea din California de Sud a publicat un eseu intitulat „Ar trebui ca arborii să aibă statut juridic?” care susținea drepturile legale ale obiectelor naturale. Trei ani mai târziu, a fost transformat într-o carte cu același nume, care continuă să aibă o greutate considerabilă.
Premisa lui Stone a influențat chiar și un caz din 1972 al Curții Supreme, numit Sierra Club v. Morton. Deși Sierra Club și-a pierdut încercarea de a opri dezvoltarea unei stațiuni de schi din California, opinia disidentă de referință a judecătorului William O. Douglas a susținut că resursele naturale, cum ar fi copacii, pajiștile alpine și plajele, ar trebui să aibă statut juridic pentru a acționa în judecată pentru protecția lor.
Să avansăm până în 2002, când avocatul sud-african de mediu Cormac Cullinan a publicat o carte intitulată „Wild Law: A Manifesto for Earth Justice.” Aceasta a dat un nou nume — legea sălbatică — unei idei al cărei timp ar putea, în sfârșit, să fi venit.
În 2008, Ecuadorul a devenit prima națiune care și-a rescris constituția, recunoscând în mod formal că lumea naturală are „dreptul de a exista, persista, menține și regenera ciclurile sale vitale”. În 2010, Bolivia a urmat exemplul, iar de atunci mai multe municipalități din S.U.A. s-au alăturat mișcării pentru drepturile naturii, inclusiv Pittsburgh și Santa Monica, California.
Va funcționa?
Acordarea statutului juridic pământului este un pas înainte, potrivit multor ecologiști, dar aplicarea sa poate fi dificilă dacă nu toți cei implicați — corporații, judecători, cetățeni și alte părți interesate — sunt de acord să respecte legile. Mulți activiști sunt, de asemenea, îngrijorați că drepturile legale singure nu vor face ca ecosistemele deja poluate sau deteriorate să fie din nou sănătoase fără un efort coordonat de curățare.
Chiar și cu aceste obstacole, totuși, majoritatea sunt de acord că alinierea legilor umane cu „legile” mai mari ale naturii ar putea fi singura modalitate de a salva planeta.
După cum a remarcat avocatul de mediu și autorul Cormac Cullinan într-un discurs din 2010 la Summitul Mondial al Popoarelor privind Schimbările Climatice și Drepturile Mamei Pământ în Bolivia: „Legea operează ca ADN-ul unei societăți. Până nu scăpăm de ideea că Mama Pământ și toate ființele care fac parte din ea sunt proprietate… vom avea probleme. Ceea ce încercăm să facem prin stabilirea drepturilor Mamei Pământ… este să stabilim un nou ADN.”
Urmăriți mai multe din discursul lui Cullinan în videoclipul de mai jos:
