Așezate într-o dioramă de sticlă la Muzeul Field din Chicago se află corpurile împăiate a doi lei cu un aspect destul de ciudat. Deși ambii masculi, le lipsesc coamele. Fețele lor par prea subțiri, iar blana lor arată prea netedă pentru o felină mare. Unul dintre ei zace în repaus, în timp ce celălalt stă ușor în alertă.
Expoziția destul de liniștită nu transmite pe deplin istoria acestor două animale. Ei sunt infamii lei mâncători de oameni din Tsavo, doi lei acuzați că au ucis și mâncat până la 135 de bărbați în Kenya în 1898. Obiect de legendă, leii mortali din Tsavo au fost vorbiți în șoaptă decenii la rând și de atunci au fost dramatizați în cărți, filme și chiar jocuri video. Ei rămân, de asemenea, un subiect activ de cercetare, pe măsură ce oamenii de știință încearcă să descopere indicii despre motivul pentru care au ucis și câți oameni au doborât.
Povestea leilor din Tsavo începe în martie 1898, când o echipă de muncitori indieni condusă de locotenent-colonelul britanic John Henry Patterson a ajuns în Kenya pentru a construi un pod peste râul Tsavo, ca parte a proiectului căii ferate Kenya-Uganda. Proiectul, se pare, a fost sortit eșecului de la bun început. După cum scrie Bruce Patterson (fără legătură de rudenie) în cartea sa „Leii din Tsavo,” „Puțini dintre bărbații de la capătul liniei știau că numele în sine era un avertisment. Tsavo înseamnă ‘loc de măcel'” în limba locală. Acest lucru se referea de fapt la uciderile comise de poporul Maasai, care atacau triburile mai slabe și nu luau prizonieri, dar era totuși un semn rău.
Oamenii au început să dispară
Locotenent-colonelul Patterson și compania sa abia sosiseră când au observat că unul dintre oamenii lor, un hamal, dispăruse. O căutare rapidă a descoperit corpul său mutilat. Patterson, temându-se că un leu și-a ucis angajatul, a plecat a doua zi să găsească fiara. În schimb, a dat peste alte cadavre, toți bărbați care dispăruseră din expedițiile anterioare.
Aproape imediat, un al doilea om al lui Patterson a dispărut. Până în aprilie, numărul crescuse la 17. Și acesta a fost doar începutul. Uciderile au continuat luni de zile, pe măsură ce leii au ocolit fiecare gard, barieră și capcană ridicată pentru a-i ține la distanță. Sute de muncitori au fugit de pe șantier, oprind construcția podului. Cei care au rămas au trăit în teama nopții.
Violența nu s-a încheiat decât în decembrie, când Patterson a urmărit și a ucis în cele din urmă cei doi lei pe care îi acuza de crime. Nu a fost o vânătoare ușoară. Primul leu a căzut pe 9 decembrie, dar i-au trebuit lui Patterson aproape încă trei săptămâni pentru a se ocupa de al doilea. Până atunci, Patterson a susținut că leii uciseseră un total de 135 de oameni din echipa sa. (Compania feroviară din Uganda a minimalizat afirmația, stabilind numărul morților la doar 28.)
Amenințarea fiind depășită, lucrul la pod a început din nou. A fost finalizat în februarie. Patterson a păstrat pieile și craniile leilor (ca toți leii masculi din regiune, le lipseau coamele normale, caracteristice regilor fiarelor) și în 1907, a scris o carte de succes despre atacuri, „Mâncătorii de oameni din Tsavo.” Un sfert de secol mai târziu, pieile și oasele au fost vândute Muzeului Field, unde au fost împăiate, montate și expuse, unde se află și astăzi.
Studierea leilor
Dar nu a fost sfârșitul poveștii. Bruce Patterson, zoolog și curator la Muzeul Field, a petrecut ani de zile studiind leii, la fel ca și alții. Testele chimice ale cheratinei din păr și colagenului din oase au confirmat că aceștia mâncaseră carne umană în lunile premergătoare împușcării lor. Dar testele au dezvăluit și altceva: unul dintre lei mâncase 11 oameni. Celălalt mâncase 24. Asta a adus totalul la doar 35 de decese, mult mai puțin decât cele 135 revendicate de locotenent-colonelul Patterson.
„Aceasta a fost o enigmă istorică de ani de zile, iar discrepanța este acum în sfârșit abordată”, a declarat în 2009 Nathaniel J. Dominy, profesor asociat de antropologie la Universitatea din California Santa Cruz, în 2009. „Ne putem imagina că societatea feroviară ar fi putut avea motive să minimizeze numărul victimelor, iar Patterson ar fi putut avea motive să umfle numărul. Deci, pe cine te bazezi? Eliminăm toți acești factori și ne concentrăm pe date.”
Asta nu înseamnă că decesele nu au fost semnificative, sau că ceea ce locotenent-colonelul Patterson a numit o „domnie a terorii” nu a fost chiar asta. Testele efectuate pe corpurile leilor din Tsavo au confirmat că unul dintre lei, în special, a vânat oameni, revelând că jumătate din dieta sa în cele nouă luni înainte de moartea sa a constat în carne umană. Restul provenea din consumul de ierbivore locale.
Cercetătorii au susținut, însă, narațiunea că cei doi lei au lucrat împreună ca un fel de unitate de vânătoare. Ei teoretizează că cei doi masculi au venit împreună pentru a-și dispersa prada, lucru pe care majoritatea leilor îl fac în mod normal doar când vânează animale mari, cum ar fi zebrele. Unul s-a concentrat apoi pe prada umană, în timp ce celălalt s-a hrănit în mare parte cu ierbivore. Numai acest lucru face leii din Tsavo unici: „Ideea că cei doi lei au acționat ca o echipă, dar au manifestat aceste preferințe alimentare, nu a mai fost văzută niciodată înainte sau după”, a spus Dominy.
O privire asupra uzurii dentare
Mai recent, în 2017, zoologul Patterson și paleoecologul Larisa DeSantis au aprofundat dietele leilor studiind indiciile găsite pe dinții animalelor, numite analiză a texturii micro-uzurii dentare (DMTA). Ei au analizat nu numai leii din Tsavo, ci și un leu din Mfuwe care a ucis și mâncat șase oameni în 1991. Noua lor cercetare a fost publicată în revista Scientific Reports.
Deoarece martorii anteriori au declarat că puteau auzi leii mestecând oase, cercetătorii au spus că, dacă acest lucru ar fi fost adevărat, acele obiceiuri alimentare ar fi lăsat cu siguranță un impact asupra dinților leilor. Dar nu au găsit nicio dovadă dentară care să coroboreze acele afirmații macabre.
„Am crezut că vom oferi dovezi concrete că acești lei se hrăneau cu cadavre și le consumau în întregime înainte de a muri”, a declarat DeSantis pentru revista Smithsonian. În schimb, „leii mâncători de oameni au modele de uzură microscopică similare cu leii ținuți în captivitate cărora li se oferă de obicei hrană mai moale.”
În acest caz, hrana mai moale era carnea umană. Leii ar fi putut evita oasele din cauza propriilor preferințe, speculează cercetătorii, sau pentru că aveau leziuni la maxilar care ar fi făcut părțile cărnoase mult mai atractive.
Cercetătorii au concluzionat: „Datele DMTA de aici sugerează că leii mâncători de oameni nu au consumat complet carcasele de oameni sau ungulate. În schimb, oamenii au completat probabil o dietă deja diversă.”
O amintire a ‘fascinației morbide’
Deci, de ce au început leii să ucidă oameni în primul rând? Studiul anterior a relevat că leul care a mâncat cei mai mulți oameni avea boli dentare, un maxilar prost aliniat și leziuni la craniu. Este posibil să se fi îndreptat către oameni din disperare. Între timp, perioada uciderilor din Tsavo a urmat unei perioade de declin a altor prăzi, în special a elefanților. Atunci au intrat oamenii în scenă și au devenit o cină de înlocuire ușoară.
Deși acum știm mai multe despre adevărul despre leii din Tsavo, ei rămân simboluri puternice ale epocii lor. „Realizarea semnal al leilor din Tsavo este că au oprit Imperiul Britanic, la apogeul puterii sale imperiale, literalmente în loc la Tsavo”, a declarat Bruce Patterson pentru Chicago Tribune în 2009. „Abia după ce colonelul Patterson i-a eliminat, lucrările la calea ferată au putut fi reluate.” El a mai spus că leii rămân o amintire a „fascinației morbide de a considera capătul periculos al unui animal care te poate ucide și mânca în câteva secunde.”
