Deși escaladarea munților, documentarea ținuturilor exotice și traversarea unora dintre cele mai extreme peisaje ale naturii-mamă s-ar putea să nu fie considerate astăzi activități exclusive unui anumit gen, ele au fost cândva, în mare măsură, doar eforturi masculine. Ei bine, masculine și ale unui număr restrâns de femei tenace care au văzut dincolo de rolurile lor sociale prescrise și pur și simplu au ieșit și au făcut-o.
Am adunat câteva aventuri notabile ale femeilor din secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, care au deschis calea, uneori literalmente, pentru omologii lor moderni.
Isabella Bird (1831-1904)
S-ar putea spune că viața Isabellei Bird, o socialită mereu în mișcare, devenită aventurieră globetrotter și apoi misionară, a servit ca o mare lecție de geografie, revelatoare, pentru Anglia victoriană. Este firesc, așadar, ca după decenii de sărit de pe un continent pe altul, Bird să devină prima femeie admisă în Societatea Regală de Geografie în 1872.
Nu vom enumera toate colțurile îndepărtate ale globului pe care autoarea cărții „O viață de doamnă în Munții Stâncoși” le-a vizitat în timpul vieții sale pline de acțiune, dar merită menționate câteva dintre cele mai remarcabile isprăvi ale lui Bird. Ea a escaladat vârfurile vulcanice din Hawaii, a parcurs sute de kilometri pe râul Yangtze din China, a trăit printre indigenii Ainu din Hokkaido și a îmblânzit un montagnard cu un singur ochi cunoscut sub numele de Rocky Mountain Jim.
Deși Bird s-a aruncat în multe situații inconfortabile – și, pe alocuri, periculoase – și a ignorat limitele sociale restrictive ale feminității victoriene, ea a rămas, totuși, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. În acest sens, a refuzat să divulge dacă relația ei cu însoțitorul ei păros de drumeție din Munții Stâncoși din Colorado a fost vreodată mai mult decât platonică. Astăzi, spiritul aventuros și intransigent al lui Bird trăiește nu doar în scrisorile ei publicate, ci și într-o linie de tunici încrețite și rochii smock.
Annie Edson Taylor (1838-1921)
Deși pașaportul ei nu a văzut atâta acțiune ca cel al majorității femeilor de pe această listă, profesoara pensionară Annie Edson Taylor va fi amintită pentru totdeauna ca o aventurieră de primă clasă și o curajoasă care a schimbat jocul.
La cea de-a 63-a aniversare, pe 24 octombrie 1901, Taylor s-a înghesuit într-un butoi de stejar căptușit cu saltele și a navigat peste Cascada Niagara (Cascada Horseshoe, mai exact). Aproape 90 de minute după ce a fost lăsată în derivă și a plonjat peste 45.72 metri, capacul butoiului personalizat al lui Taylor a fost tăiat și ea a ieșit nevătămată, cu excepția câtorva lovituri și vânătăi minore. În acea zi, Taylor a devenit prima persoană, bărbat sau femeie, care a coborât Cascada Niagara într-un butoi. Primele ei cuvinte după plonjare? „Nimeni nu ar mai trebui să facă asta. Mai degrabă aș merge în gura unui tun, știind că mă va spulbera în bucăți, decât să mai fac o altă călătorie peste cascadă.”
Văduvă după ce soțul ei a fost ucis în Războiul Civil, Taylor a sperat că cascadoria ei îi va aduce atât faimă, cât și siguranță financiară după ani de greutăți. Deși călătoria lui Taylor a dominat pentru scurt timp titlurile internaționale, infamia ei a dispărut curând. A murit, oarbă și fără bani, la 83 de ani.
Fanny Bullock Workman (1859-1925)
Deși a câștigat recunoaștere inițial prin participarea și scrierea despre expediții epice de ciclism prin locuri exotice (India, Algeria, Italia, Spania etc.) în compania soțului ei la fel de aventuros, socialita din New England devenită alpinistă Fanny Bullock Workman este poate cel mai bine cunoscută pentru deschiderea ușilor și stabilirea de recorduri în domeniul alpinismului feminin.
De la Alpii Elvețieni la Himalaya, nu a existat niciun vârf pe care Workman să nu fie dispusă să-l cucerească. În timpul câtorva expediții himalayene, Workman a stabilit mai multe recorduri de altitudine, inclusiv ascensiunea vârfului Pinnacle Peak (6952.57 metri) în 1906. Avea 47 de ani la acea vreme. O alpinistă incredibil de agresivă și tenace, imună la răul de altitudine, Workman a fost într-o competiție constantă cu Annie Smith Peck, o altă alpinistă femeie pionieră care a atras atenția cam în aceeași perioadă în sportul dominat de bărbați.
A doua femeie care a ținut o prelegere la Societatea Regală de Geografie – Isabella Bird a fost prima – Workman a fost o susținătoare deschisă a mișcării sufragetelor, care nu a avut nicio reținere în a contesta modul în care se presupunea că ar trebui să se comporte femeile victoriene. Fascinanta Workman nu doar a urcat munți; i-a și mutat.
Nellie Bly (1864-1922)
Cunoscută mai ales ca o jurnalistă de investigație a cărei ședere sub acoperire într-o instituție de boli mintale a inspirat vag personajul lui Sarah Paulson din „American Horror Story: Asylum”, Nellie Bly a fost, de asemenea, o călătoare de calibru mondial, deși nu a rămas mult timp în locurile îndepărtate pe care le-a vizitat. La urma urmei, avea un record de bătut.
Pe 24 noiembrie 1889, Bly, în vârstă de 25 de ani (născută Elizabeth Jane Cochrane), și-a propus să-l depășească pe călătorul ficțional victorian Phileas Fogg, înconjurând lumea în mai puțin de 80 de zile. Șaptezeci și două de zile, șase ore, 11 minute și 14 secunde mai târziu, Bly a depășit timpul protagonistului lui Jules Verne cu călătoria ei rapidă – și în mare parte solo – de la New York la New York, cu opriri în Anglia, Franța, Egipt, Sri Lanka, Singapore, Japonia, Hong Kong și San Francisco. La fel ca Fogg, Bly a călătorit strict cu trenul și vaporul. Baloanele cu aer cald nu au intrat niciodată în ecuație. Aventura lui Bly de aproape 40233.5 kilometri, sponsorizată de ziarul The New York World, publicat de Joseph Pulitzer, a fost depășită doar câteva luni mai târziu de excentricul de clasă mondială George Francis Train, care a finalizat călătoria în 67 de zile.
Gertrude Bell (1868-1926)
Alpinistă. Arheologă. Scriitoare. Cartografă. Diplomată. Lingvistă. Fondatoare de muzeu. Spion britanic. Aceasta este doar o scurtă listă de titluri care s-ar putea aplica inimitabilei Gertrude Bell.
Desemnată adesea „Gertrude a Arabiei”, Bell, educată la Oxford, a fost, mai presus de toate, o creatoarea de națiuni care a jucat un rol esențial în tranziția Mesopotamiei în Irakul modern după Primul Război Mondial. Bell a trasat granițe, a instalat un monarh (loial britanicilor) și a ajutat la reorganizarea și stabilizarea unui guvern șubred. Dacă numele lui Bell vă sună cunoscut, ei bine, s-ar putea să fie din cauza unui recent val de interes pentru moștenirea ei, pe fondul instabilității actuale din Orientul Mijlociu. Scrie The New York Times: „Privite prin prisma experienței tumultuoase a trecutului recent al Irakului, deciziile luate de domnișoara Bell… oferă lecții de precauție pentru cei care caută să aducă stabilitate sau să obțină avantaje în regiune acum.”
Bell, care a făcut supradoză cu somnifere în Bagdad la vârsta de 57 de ani, a rămas o anti-sufragistă convinsă până la sfârșit. Ea este subiectul unui viitor film biografic regizat de Werner Herzog, intitulat „Regina Deșertului”, cu Nicole Kidman în rolul lui Bell și Robert Pattinson în rolul protejatului lui Bell, T.E. Lawrence.
Annie Londonderry (1870-1947)
Continuând de unde s-a oprit intrepidă Nellie Bly, în 1894 Annie „Londonderry” Cohen Kopchovsky a uimit publicul victorian, circumnavigând și ea globul. Cu toate acestea, în timp ce Bly și-a finalizat călătoria în confortul relativ al vaporului și trenului, Londonderry, născută în Letonia, a mers cu bicicleta – da, cu bicicleta – de la Boston la Boston, trecând prin Franța, Egipt, Ierusalim, Sri Lanka, Singapore și alte locații. Desigur, având în vedere că Londonderry era o femeie excepțională, nu o vrăjitoare pe bicicletă, bărcile și trenurile au intervenit în anumite puncte (adică, traversarea corpurilor de apă).
Finalizând călătoria – „cea mai extraordinară călătorie întreprinsă vreodată de o femeie” conform The New York World – în 15 luni, aventura lui Londonderry, care purta pantaloni largi, a fost un exemplu timpuriu de marketing de cascadorie. Ea și-a închiriat corpul și bicicleta (o Columbia de 19.05 kilograme, în cazul în care vă întrebați) unor agenți de publicitate inteligenți care au realizat rapid că toate privirile vor fi ațintite asupra tinerei mame în timp ce înconjura lumea. De fapt, numele de familie adoptat al ciclistului globetrotter este preluat de la principalul ei sponsor corporativ: o companie de apă minerală îmbuteliată cu sediul în Londonderry, New Hampshire. Vorbim despre o adevărată purtătoare de cuvânt.
Harriet Chalmers Adams (1875-1937)
Deși Harriet Chalmers Adams, o aventurieră americană de cel mai înalt ordin, fără compromisuri, a căzut în obscuritate relativă, ea a fost o forță a naturii la vremea ei.
Corespondentă și fotografă de lungă durată pentru revista National Geographic și președinta fondatoare a Societății Femeilor Geografi, Adams era în esență mătușa voastră Enid, bântuită de dorul de ducă – cea cu diapozitivele nesfârșite și pașaportul uzat – dar la puterea a zecea. La scurt timp după căsătoria cu Franklin Adams, exploratoarea născută în California și soțul ei au pornit într-o aventură de 64373.6 kilometri, pe durata a trei ani, prin America de Sud, o călătorie care a inclus traversarea Anzilor călare și călătoria cu canoea pe râul Amazon.
Călătoriile ulterioare au găsit-o pe Adams explorând Haiti, Turcia, Pacificul de Sud, Siberia și Franța unde, ca și corespondent de război pentru revista Harper’s, a fost singura jurnalistă americană căreia i s-a permis să intre în tranșee în timpul Primului Război Mondial. Pe parcursul mandatului lui Adams la National Geographic, mulți cititori au fost șocați să afle că unele dintre cele mai periculoase reportaje și fotografii uimitoare ale revistei erau opera unei femei.
Louise Boyd (1887-1972)
Când Louise Boyd a moștenit averea familiei la vârsta de 33 de ani, nativa din Marin County, California, nu a înnebunit cumpărând haine elegante sau pornind în tururi europene fastuoase. În schimb, intrepida moștenitoare și-a îndreptat atenția mult mai la nord și a folosit banii pentru a finanța mai multe expediții importante în Arctica și Groenlanda.
Prima femeie (la vârsta de 68 de ani) care a zburat peste Polul Nord, Boyd – sau „Femeia de Gheață”, așa cum era denumită în presă – s-a bucurat de un anumit grad de notorietate după primele sale călătorii în Arctica, care au implicat vânătoarea de urși polari cu aristocrați europeni. Fotografă și cercetătoare desăvârșită, expedițiile ulterioare ale lui Boyd au fost în mod hotărât mai productive și mai științifice, incluzând o cercetare a fiordurilor și ghețarilor din nord-estul Groenlandei și o călătorie în Arctica pentru a studia efectul câmpurilor magnetice polare asupra comunicațiilor radio.
Poate cel mai faimos, în 1928 Boyd a fost implicată în misiunea de căutare și salvare, de 10 săptămâni, pentru exploratorul norvegian Roald Amundsen, care a dispărut în timp ce căuta pe exploratorul italian dispărut Umberto Nobile. Deși Amundsen nu a fost găsit niciodată, Boyd a fost distinsă cu Crucea de Cavaler a Ordinului Sfântului Olav de către Regele Haakon al Norvegiei pentru participarea sa curajoasă și neîncetată la căutare.
Junko Tabei (1939-2016)
Deși avea doar 144.78 centimetri înălțime, Junko Tabei a fost un munte în sine în lumea alpinismului. În 1975, la vârsta de 35 de ani, a devenit prima femeie care a urcat pe vârful Everestului, conducând o echipă de alte femei. Tabei a escaladat cele șase munți rămași care, împreună cu Everestul, formează cele Șapte Vârfuri, sau cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent: Kilimanjaro în Africa în 1981; Aconcagua în America de Sud în 1987; Denali în America de Nord în 1988; Vinson Massif în Antarctica în 1991; și în 1992, a escaladat atât Puncak Jaya din Oceania, cât și vârful vestic al Elbrusului din Europa.
Deși escaladarea munților nu este o sarcină ușoară, demersul a fost și mai provocator pentru Tabei, care s-a confruntat cu obstacole culturale. În anii 1970, femeile japoneze erau încă așteptate să rămână acasă sau să servească ceai în birouri, nu să formeze cluburi de alpinism sau să-și asigure sponsorizări pentru escaladarea Muntelui Everest, ambele lucruri pe care Tabei le-a făcut. Pe lângă ruperea normelor de gen, Tabei a pledat pentru sustenabilitatea pe Everest și pe alte vârfuri.
Tabei a fost diagnosticată cu cancer în 2012, dar, conform radiodifuzorului național japonez NHK, ea și-a continuat activitățile de alpinism în timp ce primea tratament. A murit de cancer în 2016, la vârsta de 77 de ani.
