Cercetătorii au fost șocați să descopere ce parte a procesului de fabricare a pâinii generează cele mai multe emisii.
Pâinea a existat în fiecare cultură de milenii. De când a fost descoperită combinația magică de cereale plus apă și căldură, variații de pâine au apărut peste tot, de la pita din Orientul Mijlociu și tortilla din America Centrală, la injera etiopiană și bannock-ul canadian. Pâinea este, la propriu, baza vieții, un aliment de bază pentru dieta globală.
De aceea, cercetătorii de la Universitatea din Sheffield, Anglia, au considerat că măsurarea amprentei de carbon a pâinii ar fi un exercițiu eficient și interesant. Majoritatea analizelor amprentelor de carbon se concentrează pe practici precum condusul mașinilor, încălzirea clădirilor de birouri și a locuințelor, sau chiar consumul de carne – dar pâinea? Nimeni nu vorbește cu adevărat despre ea (cu excepția contextului „Wheat Belly”), dar este un exemplu perfect a ceea ce autorul studiului, Dr. Liam Goucher, descrie ca fiind un „lanț de aprovizionare din lumea reală.”
Publicat în Nature Plants, studiul s-a concentrat pe fiecare aspect al ciclului de viață al unei pâini, de la cultivarea, recoltarea și transportul cerealelor pentru măcinare, la producerea făinii, transportul către o brutărie, coacerea pâinilor și ambalarea acestora.
Fertilizarea și o cantitate considerabilă de gaze cu efect de seră
În analiza ciclului de viață, cercetătorii au descoperit că o pâine emite aproximativ jumătate de kilogram de dioxid de carbon. Patruzeci și trei la sută din emisiile de gaze cu efect de seră ale pâinii pot fi atribuite fertilizatorilor utilizați pentru cultivarea grâului. Din acest procent, două treimi din emisii provin din producția efectivă de fertilizatori, care se bazează în mare măsură pe gazul natural.
Goucher, care a descris cifra de 43 la sută ca fiind „destul de șocantă,” a explicat:
Alte procese, cum ar fi aratul solului, irigarea, recoltarea și utilizarea electricității pentru a alimenta morile și brutăriile, au fost, de asemenea, consumatoare de energie, dar nu au reprezentat aproape la fel de mult ca fertilizarea.
Agribusinessul trebuie să facă schimbări
Este clar că utilizarea azotului trebuie redusă semnificativ – și se poate, prin strategii simple precum aplicarea azotului la momente specifice din sezonul de creștere, când plantele au cea mai mare nevoie de el – dar companiile agricole nu sunt dispuse să-și schimbe practicile.
Coautorul studiului, Prof. Peter Horton, se pronunță asupra dilemei:
Este agricultura ecologică răspunsul?
New Scientist nu crede acest lucru, argumentând că fermele ecologice folosesc mult mai mult teren pe pâine decât agricultura convențională și că acest teren suplimentar ar putea fi, în teorie, „rezervat pentru fauna sălbatică sau utilizat pentru energie din biomasă.” De asemenea, atunci când fermierii cultivă leguminoase care fixează azotul și le răspândesc pe câmpuri ca îngrășământ verde, procesul eliberează totuși protoxid de azot.
Ar fi fost interesant să se adauge la studiu o analiză a deșeurilor, având în vedere că Marea Britanie risipește până la 24 de milioane de felii de pâine pe zi. Așadar, poate că soluția este mai puțin complicată decât pare: cu toții trebuie să începem să folosim acele coji de pâine uscate.
