Puțurile de aer minuscule din New York ofereau puțină lumină și ventilație, dar erau și locuri convenabile pentru depozitarea gunoiului.
Am prezentat această fotografie pe PlanetaNoastra de mulți ani, de obicei lăudând virtuțile ventilației naturale. Am scris că, „în New York, chiar și cele mai ieftine locuințe colective erau obligate prin lege să aibă lumină naturală și ventilație la bucătării și băi. Uneori putea fi puțin mai mult decât o fantă, dar acelea erau regulile.” Deoarece puțurile deveneau atât de înguste, exista un efect de coș care provoca circulația aerului prin apartament. Am crezut că acesta era un lucru bun, că puțină lumină și aer erau mai bune decât nimic.
Poate nu.Cait Etherington de la 6sqft subliniază că, „în loc să creeze o sursă de aer și lumină, aceste fante înguste au evoluat rapid în surse de boală, zgomot și disfuncționalitate.”
Locuințe colective pe Park Avenue și 107th Street, New York City, aproximativ 1900/Domeniu Public
O comisie care studia locuințele colective în 1900 a constatat că „’puțul de aer’ era cel mai grav rău al locuințelor colective actuale.” În 1901, regulamentele au fost modificate pentru a crea curți mai mari, suficient de mari pentru depozitarea și eliminarea gunoiului și pentru uscarea rufelor.
Poate ar trebui să adaug o notă de subsol la toate acele articole conexe de mai jos, unde vorbesc despre minunile ventilației naturale prin puțurile de aer.
