Într-o alăturare neobișnuită a filosofiilor de parenting prin atașament și de tip „free-range” (liber), cartea pledează pentru lenea responsabilă din partea adulților.
Există ceva încântător în termenul „parenting ocios”. Pentru cineva prins în haosul creșterii copiilor mici, sună ca un oximoron. Creșterea copiilor este, pentru majoritatea, epuizantă și la turație maximă, toată ziua. „Ocios” nu este un cuvânt care îți vine de obicei în minte când descrii viața de mamă. De aceea am fost curioasă când am întâlnit prima dată termenul într-un articol din 2008 pentru The Telegraph, scris de autorul britanic și „leneșul” profesionist Tom Hodgkinson. Articolul conținea „Manifestul pentru Părintele Ocios” al său, care m-a încântat atât de mult încât l-am partajat imediat pe PlanetaNoastra.
În timp ce citeam, am simțit că am găsit un suflet pereche – cineva ale cărui viziuni despre creșterea copiilor se aliniază cu ale mele. Sunt anti-„părinte-elicopter”, pro-libertate, dar nu sunt încă pregătită pentru abordarea „free-range” (bazat pe vârstele copiilor mei), așa că parentingul ocios se potrivește aproape perfect.
De atunci am descoperit că Hodgkinson a scris o carte întreagă despre creșterea copiilor în 2009. Am găsit un exemplar al cărții „Părintele Ocios: De ce mai puțin înseamnă mai mult în creșterea copiilor” la biblioteca locală și am petrecut ultimele zile dând din cap cu vehemență în semn de acord și râzând din când în când cu voce tare în timp ce citeam.
Hodgkinson, tată a trei copii de vârstă școlară la momentul scrierii (acum trebuie să fie adolescenți, ceea ce mă face să îmi doresc o continuare), respinge sfaturile contemporane de parenting deoarece acestea pledează pentru supra-interferența în viețile copiilor și prioritizează „modelarea” copiilor conform unei viziuni adulte prestabilite despre cum ar trebui să fie; acest lucru este nedrept pentru copii, epuizant pentru părinți și nu lasă pe nimeni cu adevărat fericit. În schimb, el este inspirat de opera lui Jean-Jacques Rousseau, a cărui carte din 1762, Emile, a fost un „ghid de educație naturală” extrem de popular, și de John Locke, care a scris Some Thoughts Concerning Education în 1693.
Are idei sensibile, cum ar fi „readucerea muncii copiilor”, sub forma implicării copiilor în treburile casei. La urma urmei, „cu cât copilul poate face mai multă pliere și reparare pentru el însuși, cu atât adultul va trebui să facă mai puțin pentru el”. Acest lucru este perfect logic și ceva ce trebuie să-mi amintesc când răspund cererilor nesfârșite ale copiilor. Prea des, noi, părinții, uităm că, pe măsură ce un copil crește, treburile casnice ar trebui să devină mai ușoare. Trebuie să-i înveți pe copii să le facă de la o vârstă fragedă.
Mi-a plăcut accentul pus de Hodgkinson pe găsirea bucuriei în creșterea copiilor. De atâtea ori, noi, părinții, ne plângem de cantitatea nesfârșită de muncă, de zgomot, de cererile de atenție și așa mai departe; dar, așa cum subliniază Hodgkinson, am ales această viață. Putem schimba aspecte ale ei dacă dorim, dar în cele din urmă este o perioadă scurtă de timp și una glorioasă de îmbrățișat în toată dezordinea ei. Ar trebui să cântăm și să dansăm și să primim animale în casă. (El recomandă iepuri, pisici și găini.) Ar trebui să aruncăm televizorul pe fereastră și să prioritizăm jocul în aer liber.
O temă comună în filosofia parentingului ocios este prioritizarea plăcerii parentale, fie că este vorba de somn, băutură sau pur și simplu leneveală prin casă. Aranjamentul ideal al lui Hodgkinson pentru îngrijirea copiilor este un cort de bere pentru adulți, situat lângă un câmp sau o pădure, unde copiii se pot plimba liber. Deși acest lucru s-ar putea să nu se potrivească idealului tuturor, mesajul este important – că părinții trebuie să se bucure de ei înșiși în timpul acestor ani provocatori de creștere a oamenilor mici și că orice le inhibă bucuria de a trăi ar trebui eliminat. De exemplu, zilele în familie, pe care H. le numește o „invenție absurdă a societății industriale moderne”:
Am vrut să sar în sus de bucurie când am citit acel capitol. În sfârșit, cineva care este dispus să admită că a urât zilele petrecute în familie pentru că îți inhibă capacitatea de a trage un pui de somn!
Cartea are tonul unui tratat politic istoric, ceea ce este amuzant, dar nu pot spune că sunt de acord cu vederile autorului ferm anti-capitaliste. El pledează pentru renunțarea la locul de muncă dacă înseamnă petrecerea prea mult timp departe de copil. Nici nu mi-au plăcut viziunile învechite despre rolurile materne vs. paterne în creșterea copiilor; ocazional, părea că soția lui H. făcea majoritatea muncii, în timp ce el stătea și filosofa.
Totuși, aceasta a fost o lectură glorioasă, o gură de aer proaspăt într-o lume în care hiper-parentingul este norma. Face o treabă fascinantă de a îmbina parentingul liber (free-range) cu elemente de parenting prin atașament, ceea ce sună imposibil, dar capătă sens atunci când citești.
Comandă cartea aici.
