Pe măsură ce cererea de fructe și legume sănătoase crește în țările dezvoltate, aceasta pune presiune asupra națiunilor în curs de dezvoltare care exportă aceste alimente sezoniere, precum și asupra polenizatorilor sălbatici care le permit să crească.
Un nou studiu, condus de cercetătorii brazilieni Felipe Deodato da Silva e Silva și Luísa Carvalheiro și publicat în revista Science Advances, investighează conceptul de „comerț virtual cu polenizare” prin urmărirea mișcării a peste 55 de culturi dependente de polenizatori la nivel mondial. Ideea de polenizare virtuală a fost inspirată de conceptul de comerț virtual cu apă, pe care Da Silva l-a descris pentru PlanetaNoastra ca măsurând cantitatea de apă asociată cu produsele agricole comercializate pe piețele internaționale.
Cercetările lor relevă că țările dezvoltate se bazează pe culturile importate, dependente de polenizatori, pentru o mare parte din alimentația lor, în timp ce țările care exportă majoritatea acestor tipuri de culturi sunt principalii factori ai declinului polenizatorilor. Serviciile de polenizare contribuie la peste 75% din diversitatea culturilor la nivel mondial și la 35% din producția agricolă globală în volum. Da Silva și colegii săi au construit apoi un instrument interactiv online care permite vizualizarea destinației culturilor dependente de polenizatori dintr-o anumită țară.
De ce este important acest lucru? Deoarece polenizatorii sălbatici sunt în scădere, din cauza unui număr de factori care includ pierderea habitatului și utilizarea substanțelor chimice pe măsură ce metodele agricole se intensifică – și, așa cum afirmă studiul, „un eveniment de polenizare care duce la producția unui produs exportat nu mai este disponibil pentru plantele sălbatice și produsele neexportate”. Așadar, prin prioritizarea polenizării culturilor pentru export, multe țări în curs de dezvoltare subminează biodiversitatea la ele acasă.
Da Silva nu se opune exportului de alimente. Țările exportatoare depind de câștigurile economice pe care le aduce, dar el consideră că este necesară o înțelegere globală mai amplă a „impacturilor modelului actual de agrobusiness și ale piețelor internaționale asociate asupra biodiversității”. El a continuat, spunând: „Atunci când consumatorii cumpără un pachet de cafea, știu de unde provine doar uitându-se la etichetă, dar nu știu dacă fermierul a folosit practici durabile pentru a proteja insectele care au polenizat producția de cafea.”
Înțelegerea fluxului de polenizare virtuală ar putea contribui la dezvoltarea de noi strategii pentru conservarea biodiversității care să ia în considerare comerțul cu culturi între țări. Strategii precum plata pentru servicii ecosistemice, produse certificate, transfer tehnologic sau financiar etc., ar putea, în cuvintele lui Da Silva, „contribui la transformarea sistemelor agricole în unele mai durabile în țările în curs de dezvoltare, în special cele dedicate exportului. Studiul nostru arată că această sarcină nu ar trebui să fie îndeplinită doar de țările exportatoare, ci și de partenerii lor comerciali, deoarece toți depindem de serviciile de polenizare și am fi afectați de populațiile în declin ale polenizatorilor.”
Studiul sugerează că țările exportatoare ar trebui să îmbunătățească habitatele polenizatorilor prin „practici de intensificare ecologică (de exemplu, implementarea de benzi florale și garduri vii) care, în consecință, ar putea crește productivitatea terenurilor cultivate pentru multe specii de culturi”.
O parte a problemei, însă, este că conservarea zonelor naturale vine cu costuri de oportunitate, ceea ce înseamnă că atunci când un proprietar de teren este forțat să conserve zone naturale prin legile de conservare, el nu poate extinde producția de culturi pentru a câștiga mai mulți bani; însă eșecul de a asigura astfel de eforturi de conservare poate duce la probleme pe termen lung mai mari. Din studiu:
Studiul sugerează că guvernele țărilor în curs de dezvoltare ar trebui să prioritizeze investițiile în agricultura de precizie (adică utilizarea tehnologiei moderne pentru a sprijini o gestionare mai eficientă) mai degrabă decât extinderea terenurilor cultivate pentru a crește productivitatea solului, sau „intensificarea ecologică a practicilor agricole” care pot stimula serviciile ecosistemice, cum ar fi polenizarea culturilor. Strategiile care „iau în considerare beneficiile socioeconomice ale conservării naturii sunt esențiale pentru a evita epuizarea ecosistemelor în țările exportatoare.”
Da Silva a declarat pentru PlanetaNoastra că transformarea gestionării terenurilor agricole într-una mai prietenoasă cu polenizatorii „este o provocare dificilă pentru societatea umană, dar cred că lucrarea noastră poate fi un prim pas pentru această discuție”. El oferă exemplul comerțului cu soia al Braziliei:
Urmărirea polenizării virtuale are potențialul de a deveni un instrument important pentru politica internațională. Aceste informații pot contribui la lanțuri de aprovizionare mai durabile și la internalizarea costurilor asociate cu conservarea ecosistemelor.
În cuvintele lui Da Silva: „Sperăm ca, prin facilitarea identificării conexiunilor economice globale mediate de serviciile ecosistemice, lucrarea să stimuleze o recunoaștere a responsabilității comune, în care toți participanții la procesul de producție (fermieri, consumatori și politicieni) să se angajeze pentru a minimiza impacturile asupra mediului.”
