A avea copii vine cu multe surprize, dar singurul lucru pentru care nu eram deloc pregătită a fost nivelul de zgomot din casă. Copiii sunt zgomotoși, chiar și atunci când sunt crescuți cu reguli rezonabile precum „nu alergați și nu țipați în casă.” Uneori devine atât de zgomotos încât îi trimit afară să se joace în curte, pe trotuar sau pe strada laterală. Acolo li se permite să elibereze țipetele, cântecele și strigătele de luptă reținute, care nu sunt potrivite pentru interior.
Inițial, îmi făceam griji cu privire la ce gândeau vecinii mei. Locuim într-un cartier vechi, cu case de un secol, într-un orășel din Ontario. Vecinii noștri imediați sunt în mare parte persoane vârstnice ale căror vieți sunt mult mai liniștite decât ale noastre. De-a lungul anilor am avut conversații cu ei despre zgomot. De fiecare dată, aud același lucru – că sunetul copiilor care se joacă este muzică pentru urechile lor. De fapt, mai multe femei în vârstă au spus că le place să-i vadă pe copii alergând și se bucură să asculte pe furiș jocurile lor imaginare. Glumele copiilor sunt o distracție pentru ele. O nouă vecină ne-a spus că nu va construi un gard pentru că se bucură atât de mult de vioiciune.
Venind din această perspectivă, am fost întristată să citesc în New York Times despre animozitatea pe care părinții din Japonia o simt din partea vecinilor în legătură cu zgomotul copiilor. The Times descrie un site web cu conținut generat de utilizatori unde oamenii pot înregistra locații și plângeri despre „cartiere locuite de părinți stupizi care își lasă copiii să se joace pe străzi și în parcări.” Rețineți că vorbim despre joaca în aer liber – nici măcar pașii neîncetați și plânsul de la etaj care ar irita, în mod firesc, pe cineva într-o clădire de apartamente.
Reporterii Tiffany May și Hisako Ueno scriu:
Acest lucru este regretabil. Să fii părinte este destul de dificil, dar să adaugi un nivel de anxietate legat de ce cred oamenii despre zgomotul pe care îl fac copiii tăi este un mod stresant de a trăi. O mamă de 35 de ani, Saori Hiramoto, a declarat pentru Times: „Chiar simt că este atât de greu să crești copii. Oamenii spun că părinții ar trebui să fie responsabili pentru creșterea copiilor, dar este foarte dificil, mai ales pentru părinții singuri. Am ajuns la limitele noastre. Cred că societatea sau comunitatea ar trebui să observe și să crească copiii ca membri ai societății.”
Această tensiune dintre părinți și non-părinți poate fi găsită peste tot. În Toronto, o mamă a patru băieți a primit o scrisoare anonimă în 2018, plângându-se de zgomotul pe care copiii ei îl fac în timp ce se joacă afară. Scriitorul a sugerat să „corecteze” copiii când țipă, să-i supravegheze constant sau să-i ducă în parc. Mama a fost supărată, postând pe Facebook că acest lucru a lăsat-o neliniștită, dar în cele din urmă s-a angajat să prioritizeze joaca în aer liber: „Trebuie să mă gândesc la ei mai presus de orice, și ei trebuie să iasă afară.”
Masako Madea, specialist în populație la Universitatea Konan din Japonia, a declarat pentru ABS-CBN News că plângerile legate de zgomotul copiilor au loc zilnic. „Pe măsură ce societatea are din ce în ce mai puțini copii, oamenii se obișnuiesc mai puțin să-i audă. Este un cerc vicios: mai puțini copii îi fac pe oameni mai puțin obișnuiți cu zgomotul pe care aceștia îl fac în mod natural, ceea ce generează plângeri despre ei și contribuie la sentimentul crescând în rândul părinților mai tineri că nu vor să aibă mai mulți copii.”
Consider că face parte din sarcina mea de mamă să normalizez sunetul copiilor care se joacă afară. Fiecare oră pe care o petrec acolo este o mică victorie. Nu numai că se apropie de obiectivul de 1.000 de ore în aer liber pe care îl urmărim într-un an, dar demonstrează că copiii sunt membri vii, care respiră și contribuie la societatea noastră. Prezența lor contează la fel de mult ca și a mea. Este important de reținut, de asemenea, că zgomotul copiilor nu este mai mare decât cel al multor alte lucruri. Câini care latră, motociclete zgomotoase, vuietul traficului îndepărtat, muzică asurzitoare, construcții – toate aceste lucruri ne invadează casele și urechile zilnic.
Într-adevăr, chiar și site-ul web din Marea Britanie Problem Neighbours pare să fie de acord cu mine. Întrebat ce să faci în legătură cu copiii zgomotoși, un articol sfătuiește: „Nu prea poți face mare lucru în legătură cu zgomotul excesiv din timpul zilei produs de copii. Copiii sunt exuberanți prin natura lor și ar părea cam grosolan să încerci să reduci nivelurile normale de zgomot, chiar dacă țipetele și strigătele devin puțin cam mult.”
Mai mult, ca părinte care se străduiește să minimizeze timpul petrecut de copiii mei în fața ecranelor, joaca în aer liber este activitatea noastră preferată, în timp ce alți părinți ar putea scoate iPad-ul pentru o oarecare ușurare mentală (și acustică). Acest iPad, totuși, alimentează cercul vicios menționat mai sus – cu cât este mai liniște, cu atât oamenii se obișnuiesc mai mult cu asta și sunt șocați de zgomotul natural al jocului atunci când acesta apare. Și totuși, timpul excesiv petrecut în fața ecranului este ceea ce este nenatural și dăunează dezvoltării copiilor la nivelurile actuale de consum. A oferi unui copil un ecran în mod regulat pentru că nu vrei zgomot de joacă este aproape ca și cum ai spune: „Nu mânca legume crude pentru că nu-mi place sunetul de mestecat; ia niște bomboane moi.” Dacă sperăm să combatem efectele negative ale timpului petrecut în fața ecranului, atunci trebuie să lăsăm copiii să se joace fără a-i face să se simtă prost în legătură cu gălăgia inevitabilă care o însoțește.
Dacă sunteți părinte, vă îndemn să lăsați copilul să se joace liber afară. Permiteți-i copilului să își revendice locul de drept în cartier și știți că îi faceți un bine copilului permițându-i acest lucru. Puteți stabili în continuare reguli precum „fără țipete.” Dacă sunteți vecin, vă rog să respirați adânc și să vă relaxați. Nu fiți morocănoși! Știți că copiii au dreptul de a se juca, consacrat în Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, Articolul 31. Amintiți-vă de cele mai formatoare amintiri din propria copilărie; cel mai probabil, acelea au avut loc afară. Și dacă nu vă deranjează zgomotul, spuneți-le părinților. Înseamnă mult să știm că sunetele de joacă ale copiilor noștri nu deranjează pe nimeni.
Cu toții încercăm să facem tot ce putem cu ceea ce avem. Fiți doar amabili și lăsați copiii să fie copii, cu tot zgomotul pe care acest lucru îl poate implica.
